Management și audit în administrație și afaceri
in cadrul Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, din Suceava, Moldova
Despre program
Descrierea programului
Programul de studiu de masterat Management şi audit în administraţie şi afaceri este acreditat conform prevederilor legislative în vigoare. Conform sistemului Bologna, studiile postuniversitare sunt obligatorii. Deoarece abordează un domeniu interdisciplinar, aflat la graniţa dintre ştiinţe economice şi ştiinţe administrative, programul de masterat se adresează atât absolvenţilor de studii administrative, cât şi celor de ştiinţe economice, precum şi tuturor celor interesaţi de acest domeniu. Programul de masterat asigură absolvenţilor cunoştinţe (capacităţi de cunoaştere) detaliate, teoretice şi practice specifice aplicării managementului şi auditului în administraţie şi afaceri. Curriculum aferent programului de studiu de masterat include cursuri obligatorii, precum şi cursuri opţionale, iar studiile se finalizează cu o teză de disertaţie elaborată sub coordonarea unui membru al staff-ului didactic. Planurile de învăţământ sunt compatibile cu planurile de învăţământ de la alte facultăţi din cadrul unor universităţi europene care pregătesc specialişti în acelaşi domeniu sau în domenii apropiate, conform angajamentelor asumate prin semnarea Declaraţiei de la Bologna.
Competenţe asigurate
Competenţe obţinute după parcurgerea disciplinelor din planul de învăţământ al programului de masterat constau în: – Cunoaşterea opotunităţilor de finanţare, formularea coerentă a politicilor de dezvoltare regională, stabilirea priorităţilor reprezintă condiţii fundamentale ale dezvoltării managementului administraţiei publice; – Cunoaşterea cerinţelor şi procedurilor auditului şi controlului intern în administraţia publică şi locală; – Completarea, aprofundarea şi asigurarea cunoştinţelor absolvenţilor din cadrul diferitelor sisteme de învăţământ superior pe principalele probleme pe care le ridică managementul şi auditul în afaceri şi administraţie publică; – Capacitatea de analiză şi sinteză a proceselor şi fenomenelor economice, elaborare şi implementare a strategiilor manageriale; – Administrarea afacerilor şi politicilor publice europene, gestionarea asistenţei financiare europene.
Oportunităţi în carieră
Paleta largă de competenţe dobândite permite absolvenţilor să ocupe posturi diverse, atât în companii private, cât şi în instituţii publice, cum ar fi: – Companii de afaceri naţionale şi multinaţionale; – Centre de afaceri, societăţi de asigurare; – Firme de consultanţă în management public; – Organizaţii non-guvernamentale; – Instituţii culturale, de cercetare, învăţământ, mass-media, din domeniul sănătăţii publice; – Instituţii din administraţia publică şi locală. După absolvirea cursurilor din ciclul de masterat se poate continua perfecţionarea profesională în cadrul ciclul de doctorat, la programele oferite de facultatea noastră. Programul de master îşi propune îmbunătăţirea continuă a activităţilor de predare şi cercetare pentru formarea de specialişti capabili să presteze servicii la cel mai ridicat nivel de performanţă, în concordanţă cu principiile etice fundamentale care guvernează profesia, conform standardelor din Uniunea Europeană.
Științe Economice
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Management comparat
- Contabilitate creativă
- Procesul bugetar local și impicațiile sale
- Tehnici avansate de exploatare a datelor
- Cercetări aplicative pe piața serviciilor
- Drept și legislație comunitară
- Economie europeană
- Auditul performanței
- Etică și integritate academică
- Afaceri internaționale
- Managementul proiectelor europene
- Managementul riscului și audit intern
- Management strategic în domeniul public
- Metodologia cercetării în științele economice
- Practica de specialitate
- Elaborarea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Suceava
- Administrarea afacerilor (ID)Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică
- Asistenta manageriala si administrativa (ID)Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică
- Informatică economicăFacultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică
- Economie generală şi comunicare economicăFacultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică
- ManagementFacultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică
- Contabilitate, audit financiar și expertiză contabilăFacultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică
- Economia comerţului, turismului şi serviciilorFacultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică
- Finanţe şi bănciFacultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică
- Management și administrarea afacerilorFacultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică răspunde nevoilor de formare pe plan regional, fiind o modalitate de satisfacere a necesităţilor existente pe piaţa locală a muncii dar şi a intereselor tinerilor din această zonă (judeţele Suceava, Neamţ, Botoşani, Bistriţa ş.a.) de a continua pregătirea profesională prin studii superioare. De asemenea, considerăm că Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică duce la consolidarea perspectivelor învăţământului superior economic şi de administraţie publică la nivel regional şi contribuie la diversificarea învăţământului superior de specialitate pe plan naţional.
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică îşi propune să continue tradiţiile învăţământului superior bucovinean, demarate în 1875 de Universitatea din Cernăuţi, instituţie de înaltă prestanţă academică, care acoperea zona de nord a României, continuate şi completate de Institutul de Învăţământ Superior Suceava (1963). Cerinţele extinderii şi dezvoltării învăţământului economic şi de administraţie publică, impuse de implementarea economiei de piaţă, sunt puse în practică şi în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, prin introducerea de noi specializări, care se adaugă celor existente.
Informatii despre Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV), ce a luat în titulatura sa oficială numele domnitorului Ştefan cel Mare, a fost înființată în 1990 ca urmare a Hotărârii Guvernului României de a tranforma Institutul Pedagogic de la Suceava, ce funcționa încă din 1963 pe meleagurile bucovinene, într-o universitate cu drepturi depline.
Din punct de vedere al facilităților USV oferă studenţilor săi o bază materială cu spaţii de învăţământ moderne, laboratoare pentru studiu şi aplicaţii, o bibliotecă proprie reorganizată cu un fond de carte de peste 275.000 de exemplare, un auditorium cu 240 locuri, o nouă aulă universitară, un teren de sport de 2400 mp şi pistă de alergare acoperite, o sală de sport complet renovată, un Complex de Nataţie şi Kinetoterapie la standarde europene, cămine studenţeşti și multe altele.
Universitatea „Ştefan cel Mare”din Suceava este nu numai o oglindă a societăţii româneşti care doreşte să progreseze, dar şi blazonul de nobleţe al Bucovinei, înglobând valorile perene ale culturii şi civilizaţiei acestui colţ de ţară.