Despre program

Planurile de învăţământ ale programului de studii universitare de licenţă Management asigură o pregătire corespunzătoare, compatibilă cu Cadrul Naţional al Calificărilor. Programul de studii universitare de licenţă Management este similar programelor de studii din învăţământul superior european, iar structura planurilor sale de învăţământ este compatibilă cu cea a planurilor de învăţământ din universităţi ale Uniunii. Disciplinele de studiu cuprinse în planurile de învăţământ au la bază fişe de disciplină/ programe analitice în care sunt precizate obiectivele disciplinei, conţinutul tematic de bază, repartizarea numărului de ore de curs, seminar şi activităţi aplicative etc., pe teme, sistemul de evaluare a studenţilor, bibliografia minimală. Disciplinele cuprinse în planurile de învăţământ şi conţinutul acestora corespund domeniului de licenţă şi programului de studii şi sunt conforme misiunii declarate. Anul universitar este structurat pe două semestre, a câte 14 săptămâni, având între 24 și 28 ore/săptămână, pentru ciclul I studii universitare de licenţă. Fiecare an universitar are câte 60 credite de studiu transferabile în sistemul european (ECTS) pentru disciplinele obligatorii, indiferent de forma de învăţământ, pe totalul ciclului de licenţă numărul creditelor de studiu transferabile fiind de 180. Disciplinele de studii prevăzute în planul de învăţământ sunt finalizate în proporţie de cel puţin 50% cu examene. Disciplinele facultative, indiferent de semestrul de studii în care sunt prevăzute în Planul de învăţământ, se încheie cu “probă de verificare”, iar punctele credit care li se atribuie sunt peste cele 30 ale semestrului respectiv. Între orele de curs şi cele privind activităţile didactice aplicative (seminarii, laboratoare, proiecte, stagii de practică etc.) există un raport de 1/1, cu o abatere admisă de ± 20 %. În cadrul planurilor de învăţământ sunt prevăzute stagii de practică de 3 săptămâni pe an, începând cu anul II de studii, precum şi stagiu pentru elaborarea lucrării de licenţă, la anul III de studii. Pentru buna desfăşurare a activităţii de practică a studenţilor, A.S.E. încheie convenţii de colaborare, contracte sau alte documente cu unităţile baze de practică în care sunt precizate: locul şi perioada desfăşurării practicii, modul de organizare şi îndrumare, responsabilii din partea instituţiei de învăţământ, precum şi cei din partea bazei de practică. Obiectivele programului de studii universitare de licenţă Management ce decurg din obiectivele strategice ale A.S.E. şi din misiunea asumată a acestuia sunt următoarele: 1. Numărul de studenți inscriși în programele de studii din cadrul facultatii Management sa fie in conformitate cu reglementările legale din domeniu, capacitatea de şcolarizare şi evolutia la nivel naţional și/sau regional din învățămantul superior economic; 2. Gradul de satisfacție a studenţilor privind programele de studii: minimum 50% anual; 3. Rata de absolvire a programelor de studii: minimum 50% anual; 4. Inserția pe piața muncii: – minim 40% din absolvenții facultatii din fiecare an înscriși pe platforma e-alumni – comunitatea virtuală a absolvenților facultatii Management; Planurile de învăţământ ale programului de studii universitare de licenţă Management cuprind discipline fundamentale, discipline de specialitate în domeniu şi discipline complementare, grupate la rândul lor în discipline obligatorii, opţionale şi facultative, în conformitate cu cerinţele normative stabilite pe plan naţional. Disciplinele de studiu cuprinse în planurile de învăţământ sunt prevăzute într-o succesiune logică şi au fost dezvoltate pornindu-se de la definirea şi delimitarea precisă a competenţelor generale şi de specialitate pe domeniul studiilor universitare de licenţă Management, în corelaţie cu competenţele corespunzătoare ale studiilor universitare de masterat. Prin planurile sale de învăţământ, programul de studii de licenţă asigură absolvenţilor săi competenţe în următoarele domenii de activitate: administraţie, management, economie, resurse umane, achiziţii publice, informatică, managementul calităţii, contabilitate bugetară, finanţe publice, afaceri europene, comunicare şi relaţii publice, în concordanţă cu Cadrul Naţional al Calificărilor. Competenţe dobândite la finalizarea programului de licenţă. a) Competențe profesionale: – Identificarea, analiza şi gestionarea elemen-telor care definesc mediul intern şi extern al organizaţiei prin diagnosticare şi analiză SWOT – Elaborarea şi implementarea de strategii şi politici ale organizaţiei – Elaborarea şi implementarea sistemului managerial şi a subsistemelor sale (alocare şi realocare de resurse şi activităţi) – Identificarea, selectarea şi utilizarea modalităţilor de previzionare, organizare, coordonare, antrenare şi control-evaluare – Fundamentarea, adoptarea şi implementarea deciziilor pentru organizaţii de mică complexitate (în ansamblu sau pe o componentă) – Utilizarea bazelor de date, informaţii şi cunoştinţe în aplicarea metodelor, tehnicilor şi procedurilor manageriale b) Competențe transversale: – Aplicarea principiilor, normelor si valorilor eticii profesionale in cadrul propriei strategii de munca riguroasă, eficientă şi responsabilă – Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei – Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare

Domeniu de licenta/master
Management
Specializare
Management
Tip program
Licență
Limba de predare
Engleza
Statut acreditare
Autorizat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Microeconomics
  • Mathematics
  • Business law
  • Office applications technology in management
  • Ecotechnology
  • Introduction to Accounting
  • English and Professional Communication
  • French and Professional Communication
  • Romanian and Professional Communication
  • Macroeconomics
  • Marketing
  • Labor law
  • Financial accounting
  • Research and Development Management
  • Philosophy
  • Sports
  • Process quality management
  • General management
  • Investment management
  • Finance
  • Statistics
  • English and Professional Communication
  • French and Professional Communication
  • Romanian and Professional Communication
  • Managerial accounting
  • Internal audit
  • Sports
  • Human Resources Management
  • Information systems management
  • Production management
  • Econometry
  • Project management
  • Managerial methodologies
  • International Commerce
  • International business environment
  • International negotiation
  • Internship
  • Service Management
  • Strategic analysis of the competitive environment
  • Operations Management
  • Small and medium enterprise management
  • Economic Projects
  • Direct marketing
  • International marketing
  • Public relations
  • Promotional techniques
  • Financial Analysis
  • Comparative management
  • Supply and Sales Management
  • Business Communication and Negotiation
  • Managerial decision modeling
  • Corporate evaluation
  • Geopolitics
  • Ethics and academic integrity
  • Preparation of diploma

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti

Facultatea de Management

Atributele Facultății de Management: 

  • Una din cele mai vechi facultăţi ale Academiei de Studii Economice
  • Clasificată ca prima la nivel național în domeniul Management
  • Corp profesoral valoros
  • Formată din 2 departamente, Departamentul Management și Departamentul Filozofie și Științe Socioumane
  • Cea mai vastă ofertă de studii de masterat din Academia de Studii Economice din București
  • 1800 de studenți la ciclul de licență, 1400 masteranzi și peste 200 de doctoranzi

Ce oferim? 

  1. Conectarea superioară a programelor ciclului de licență la cerințele pieței muncii
  2. Programe de masterat puternice, generatoare de valoare intelectuală şi valoare adăugată pentru studenți şi angajatori
  3. Programe doctorale puternice, generatoare de cunoştinţe
  4. Cercetare ştiinţifică performantă
Strada Căderea Bastiliei, Nr. 2 – 10, Sectorul 1, Bucureşti, cod 010374

Informatii despre Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE)

Înfiinţată prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, din iniţiativa lui Nicolae D. Xenopol, Ministrul Industriei şi Comerţului, sprijinit de un grup de tineri economişti formaţi la universităţi prestigioase din Germania, Franţa şi Anglia, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost prima instituţie de învăţământ economic superior din România.

Încă de la început s-a confruntat cu mari probleme materiale, lipsa unui local propriu şi recunoaştere din partea instituţiilor universitare. În primele două decenii, A.I.S.C.I. s-a subordonat Ministerului Industriei şi Comerţului, perioada în care a depăşit toate obstacolele materiale, precum şi pe cele privind recunoaşterea sa ca instituţie de învăţământ superior: construcţia Palatului Academiei din Piaţa Lascăr Catargiu, astăzi Piaţa Romana (1924-1926); organizarea doctoratului (1921); un corp profesoral format din personalităţi de prestigiu: Anton Davidoglu, Stanislas Cihoski, I. N. Angelescu, Ion Răducanu, Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Constantin Bungetianu, Andrei Rădulescu, Gheorghe Taşcă, Nicolae Iorga (din 1931), Gromoslav Mladenatz s.a.

Modificările aduse în aprilie 1935 la legea privind funcţionarea A.I.S.C.I. au consfinţit trecerea Academiei în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice. Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Legea nr. 299 din 18 august 1947 privind reorganizarea şi transformarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale şi a Academiei de Studii Cooperatiste din Bucureşti în Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste, face primul pas în vederea schimbărilor pe care le-a cunoscut fosta Academie Comercială. În perioada comunistă, prin Decretul nr. 175 din 3 august 1948, se realizează reforma învăţământului, Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste fiind transformată in Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare după modelul instituţiilor de învăţământ superior sovietic. Începand cu anul universitar 1967-1968, învăţământul economic din România îşi redescoperă vocaţia europeană, I.S.E.P. este reorganizat şi transformat în Academia de Studii Economice din Bucureşti, denumire care s-a păstrat până astăzi.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Cladirea Ion N. Angelescu, Piata Romana nr. 6, sector 1, Bucuresti - cod 010374
Informații de acreditare și contact pentru Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer