Management
in cadrul Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu, din Pitesti, Muntenia
Despre program
În contextul noilor reglementări din învăţământ, cuprinzând, implicit, şi segmentul de învăţământ superior, universităţile din România se plasează pe alte coordonate, raportate la standardele europene, motiv pentru care, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu îşi asumă în prezent misiunea de universitate de educaţie şi cercetare ştiinţifică, în scopul generării şi transferării de cunoaştere către societate prin: crearea şi tezaurizarea valorilor culturii şi civilizaţiei; formarea iniţială şi continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserţiei profesionale şi de satisfacere a nevoii de competenţă a mediului socio-economic, administrativ, cultural şi educaţional; cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic, prin creaţie individuală şi colectivă, în domeniul ştiinţei, ingineriei şi artelor, prin asigurarea performanţelor, valorificarea şi diseminarea rezultatelor.
Științe Economice
Management
Management
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Microeconomie
- Matematică aplicată în economie
- Informatică economică
- Economia întreprinderii
- Doctrine economice contemporane
- Educație fizică
- Management
- Macroeconomie
- Bazele contabilității
- Comportament organizațional
- Dreptul afacerilor
- Limbă străină
- Statistică
- Finanțe publice
- Economie europeană
- Contabilitate financiară
- Managementul producției
- Disciplină opțională 1
- Managementul aprovizionării și desfacerii
- Managementul calității
- Marketing
- Management comparat
- Managementul investițiilor
- Disciplină opțională 2
- Practică de specialitate
- Economie monetară și financiară
- Managementul resurselor umane
- Analiza economio-financiară
- Managementul serviciilor
- Disciplina opțională 3
- Managementul strategic
- Simulări și proiecte de management
- Comunicare și negociere în afaceri
- Management internațional
- Disciplina opțională 4
- Disciplina opțională 5
- Elaborarea lucrării de licență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Pitesti
- Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Râmnicu Vâlcea)Facultatea de Ştiinţe Economice
- Economie şi finanţe europeneFacultatea de Stiinte Economice si Drept
- Standarde, reglementări şi politici contabileFacultatea de Finanţe – Contabilitate
- Informatică economicăFacultatea de Finanţe – Contabilitate
- Managementul serviciilor publiceFacultatea de Management
- Finanţe şi bănciFacultatea de Management
- Economia comerţului, turismului şi serviciilorFacultatea de Ştiinţe Economice
- Contabilitate managerială şi audit contabilFacultatea de Stiinte Economice si Drept
- Economia comerţului, turismului şi serviciilorFacultatea de Ştiinţe Economice
Facultatea de Ştiinţe Economice
Facultatea de Ştiințe Economice reprezintă o structură didactico-științifică și administrativă a Universității „1 Decembrie 1918” Albă Iulia, având rolul de a coordona procesul de învățământ și cercetare la specializări din cadrul aceluiași profil sau profile conexe. În cadrul facultății își desfășoară activitatea, ca unitate de bază a facultății, cu caracter eminamente didactico-științific, Departamentul de științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Facultatea de științe Economice este una dintre cele mai tinere facultăți din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” Albă Iulia, funcționând sub această titulatură începând cu anul 2014.
Informatii despre Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu
Universitatea funcţionează în trei campusuri universitare situate în oraşele Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Brăila şi are sediul central în municipiul Piteşti.
În prezent, oferă programe de studiu în management şi business administration, marketing, economie, afaceri internaţionale, finanţe, contabilitate, drept, relaţii internaţionale şi studii europene, ştiinţe ale comunicării, ştiinţe administrative, asistenţă socială. Cursurile de masterat oferă specializare în domeniile management, marketing, contabilitate şi ştiinţele comunicării.
Universitatea Constantin Brâncoveanu este membră a European Network For Business Studies and Languages (SPACE), alături de alte 91 de universităţi din 25 de ţări, precum şi a Asociaţiei Internaţionale a Universităţilor, organizaţie mondială cu sediul la Paris, ce reuneşte instituţii de învăţământ superior din Europa, America, Africa, Asia şi Australia.