Literatură universală şi comparată – Limbă şi literatură modernă

Despre program

Prin structura şi programele sale, Facultatea de Litere asigură formarea cadrelor didactice pentru învăţământul preuniversitar şi universitar, a cercetătorilor în domeniul filologic, precum şi a specialiştilor în domeniile ştiinţelor comunicării,  traducerii şi  interpretariatului. Implicit, misiunea Facultăţii de Litere este mult mai amplă, dacă avem în vedere că, într-o instituţie de mare prestigiu academic şi cultural, cum este Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, ea constituie nucleul care asigură păstrarea patrimoniului naţional, continuitatea şi dezvoltarea tradiţiilor noastre culturale, înscrierea acestora în circuitul valorilor universale şi, reciproc, cunoaşterea şi propagarea acestora din urmă în spaţiul cultural românesc.

Domeniu de licenta/master
Limbă şi literatură
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Introducere în Teoria literaturii
  • Introducere în Literatură comparată
  • Introducere în Lingvistică
  • Mitologie românească şi Mitologie universală
  • Cultura
  • civilizatie si practica limbii /textului ( Cultura si civilizatie
  • Conversatie
  • Practica limbii
  • Practica textului)
  • Introducere în metodologia cercetării ştiinţifice şi în utilizarea noilor tehnologii informatice
  • Educatie fizica
  • Literatură veche greacă și latină
  • Literaturi din Orientul Apropia
  • Literatură medievală şi renascentistă
  • Limba straina B
  • Literatura straina B
  • Practica limbii (B) (Practica limbii
  • Practica textului)
  • Clasicism şi baroc în literatura europeană
  • Romantismul european
  • Literaturi din Orientul Îndepărtat
  • Limba straina B
  • Literatura straina B
  • Practica limbii (B) (Practica limbii
  • Practica textului)
  • Introducere în antropologia culturală
  • Realismul în literatură / Realismul magic
  • Limba straina B
  • Literatura straina B
  • Istorie şi literatură (I): Conflagraţiile mondiale în literatura secolului XX / Istorie şi literatură (II): Totalitarismul în literatura secolului XX
  • Practica de specialitate
  • Romanul sud-est european în secolul XX
  • Proza modernistă
  • Literatura straină B
  • Antropologie culturală: teme fundamentale şi iniţiere în cercetarea de teren
  • Literatura straină B
  • Opțional: Literatură și cultură / Limba și cultură
  • Curs optional B Limba/Literatura B
  • Poezie modernă şi scriere creativă
  • Limba straină B
  • Introducere în hermeneutica literară. Interpretarea miturilor
  • Limba straină B
  • Practică pentru elaborarea lucrării de licență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---

Facultatea de Litere

Facultatea de Litere a Universității din Pitești are obiective clare, realizabile și cuantificabile în acord cu politicile educaționale cu caracter național și european: Formarea, calificarea și specializarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor proprii astfel încât să fie adaptați exigențelor științei și societății contemporane. Ridicarea nivelului calificărilor științifice prin afirmarea performanțelor științifice ale membrilor comunității academice în cadrul comunității științifice transnaționale și în cadrul cooperării internaționale. Promovarea spiritului de liber examen, a gândirii critice, achiziționarea, înnoirea și perfecționarea cunoștințelor; Participarea științei și culturii românești la dezvoltarea științei și culturii universale; Afirmarea identității culturii naționale și participarea la procesul de integrare europeană. Oferirea de servicii sociale și culturale membrilor comunității academice, dar și celor din afară ei, prin difuzarea valorilor culturale, științifice, prin realizarea echilibrului necesar între cultură umanistă și cea științifică etc.
Pitești Str. Gh. Doja, nr. 41, Argeș, România

Informatii despre Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România continuând, din anul 1860, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare. Cu peste 24.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu 286 de universităţi din străinătate.

Odată cu adoptarea procesului Bologna, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a devenit prima instituţie de învăţământ superior din România centrată pe student. Printr-o bogată ofertă de studii complementare, de la toate facultăţile, universitatea le oferă studenţilor libertatea de a-şi croi propriul traseu academic prin dobândirea de cunoştinţe în domenii la alegere. Cercetarea se desfăşoară la nivel de top, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” deţinând poziţia fruntaşă într-un clasament naţional al cercetării realizat pe baza standardelor internaţionale în anul 2007.

Colectivele de cadre didactice din universitate sunt implicate în peste 442 de proiecte naţionale şi internaţionale, prin intermediul a 24 de centre de cercetare şi de excelenţă, ale căror rezultate sunt prezentate în numeroase articole publicate în reviste de prestigiu.

Prin iniţiative unice de stimulare a performanţelor în cercetare, de încurajare a unui model didactic interactiv şi creativ şi de atragere a celor mai valoroşi tineri în viaţa academică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se angajează să vizeze excelenţa în orice activitate.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bulevardul Carol I, Nr.11, 700506, Iaşi, România
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer