Limba şi literatura ucraineană – Limba şi literatura română / maghiară / modernă (în limbile engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă, ebraică, norvegiană, finlandeză, japoneză)//latină/greacă veche/Literatura universală şi comparată
in cadrul Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB), din Cluj-Napoca, Transilvania
Despre program
Înfiinţată de peste 10 ani, secţia de limbă şi literatură ucraineană a apărut cu scopul de a veni atât în sprijinul minorităţii ucrainene din România, cât şi a celor care au înclinaţii spre studierea limbilor şi a culturilor slave, dorind să-şi perfecţioneze cunoştinţele din aceste domenii. Astfel, s-a creat un mediu optim formării de specialişti în limba ucraineană, având în vedere: existenţa numeroaselor posturi de cadre didactice de limbă şi literatură ucraineană (din Maramureş, Banat etc.); dezvoltarea relaţiilor economice dintre România şi Ucraina (numărul mare de firme care-şi desfăşoară activitatea în Ucraina şi vice-versa); şi, mai ales, situarea în apropierea întinsei zone de frontieră româno-ucraineană necesită specialişti în elaborarea şi traducerea diferitelor documente.
Științe Umaniste
Limbă şi literatură
Limbă şi literatură
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Limbă ucraineană contemporană – Fonetică (CP1 Fonetică
- CP2 Gramatică. Conversaţii)
- Cultură şi literatură ucraineană veche 1
- Lingvistică generală
- Curs opțional 1
- Educație fizică 1
- Limbă ucraineană contemporană 1 – Lexicologie (CP1 Gramatică
- CP2 Conversaţii)
- Literatură ucraineană sec XVIII – începutul sec. al XIX-lea Teoria literaturii
- Iniţiere în metodologia de cercetare ştiinţifică
- Educație fizică 2
- Limbă ucraineană contemporană 1 – Morfologie I (CP1 Analiză gramaticală,CP2 Conversaţii. Traduceri)
- Literatură ucraineană sec XIX – I
- Practică profesională 1
- Literatură comparată. Curs opţional 2
- Limbă ucraineană contemporană– Morfologie II (CP1 Analiză gramaticală
- CP2 Conversaţii.Traduceri)
- Literatură ucraineană 1 sec. XIX – II
- Curs opţional de limbă şi literatură. Curs opţional 3
- Practică profesională 2
- Literatură comparată. Curs opţional 4
- Limbă ucraineană contemporană – Sintaxă I (CP1
- CP2)
- Literatura ucraineană sec XX
- Curs opţional de limbă şi literatură. Curs opţional 5
- Practică profesională și de cercetare 1
- Curs general opțional 6
- Limbă ucraineană contemporană – Sintaxă II (CP1 Traduceri. Retroversiuni)
- Literatura ucraineană sec. XX şi actuală (CP1 Analiză de text)
- Curs opțional 8
- Practică profesională și de cercetare 2
- Semiotica și științele limbajului
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Cluj-Napoca
- Istorie – în limba maghiarăFacultatea de Istorie şi Filosofie
- Limba și literatura francezăFacultatea de Litere
- Limbă şi literatură japoneză – limba şi literatura română / maghiară / modernă / latină / greacă veche / ebraică / Literatura universală și comparatăFacultatea de Litere
- Istoria artei (în limba maghiară)Facultatea de Istorie şi Filosofie
- Limba și literatura germanăFacultatea de Litere
- Istoria imaginilor – istoria ideilorFacultatea de Litere
- Traducere şi interpretareFacultatea de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș
- Patrimoniu şi turism culturalFacultatea de Istorie şi Filosofie
- Societate, artă, identităţi în Europa Centrală. De la medieval la modernitateFacultatea de Istorie şi Filosofie
Facultatea de Litere
Facultatea de Litere a Universității din Pitești are obiective clare, realizabile și cuantificabile în acord cu politicile educaționale cu caracter național și european: Formarea, calificarea și specializarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor proprii astfel încât să fie adaptați exigențelor științei și societății contemporane. Ridicarea nivelului calificărilor științifice prin afirmarea performanțelor științifice ale membrilor comunității academice în cadrul comunității științifice transnaționale și în cadrul cooperării internaționale. Promovarea spiritului de liber examen, a gândirii critice, achiziționarea, înnoirea și perfecționarea cunoștințelor; Participarea științei și culturii românești la dezvoltarea științei și culturii universale; Afirmarea identității culturii naționale și participarea la procesul de integrare europeană. Oferirea de servicii sociale și culturale membrilor comunității academice, dar și celor din afară ei, prin difuzarea valorilor culturale, științifice, prin realizarea echilibrului necesar între cultură umanistă și cea științifică etc.Informatii despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.
Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.