Limba şi literatura română – O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, italiană, germană, spaniolă) (ID)

Despre program

Facultatea dispune de un corp profesoral foarte bine pregătit, apt să facă faţă cerinţelor unui învăţământ modern, pliat pe rigorile pieţei şi pe formarea unor absolvenţi de excelentă calitate. Programele de studiu oferite sunt în concordanţă cu exigenţele actuale ale compatibilizării paneuropene ale formelor de învăţământ similare.Facultatea de Litere are 28 de parteneri în Europa în cadrul Programului Socrates-Erasmus, cofinanţat din fonduri PHARE, oferind zeci de burse de studiu, pe un semestru sau un an academic întreg, în Franţa, Italia, Spania, Belgia, Germania, Austria, Grecia, Suedia. Studenţii au şi posibilitatea de a participa gratuit la Cursuri de vară în Bulgaria şi Macedonia. De asemenea, studenţii sunt antrenaţi pentru sincronizarea cu piaţa europeană de valori, diplomele eliberate de Facultatea de Litere contribuind direct la o inserţie mai simplă în societatea integrată care va fi Uniunea Europeană. Deschiderea spre Occident este accentuată şi prin mobilităţile profesorilor de la Facultatea de Litere, cei mai mulţi dispunând de stagii de pregătire şi documentare în străinătate, unde au şi predat la cote moderne. În facultate există un număr de 11 cercuri ştiinţifice studenţeşti, care au rolul de a forma şi optimiza abilităţi de cercetare în arii dintre cele mai diverse: limba şi literature română, limbi şi literaturi străine, comunicare şi discursuri mediatice, stilistică, poetică. Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova oferă un parcurs de studii complet, în varianta Licenţă-Master-Şcoală doctorală.

Domeniu de licenta/master
Limbă şi literatură
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
ID - la distanță
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Lingvistică generală
  • Limba română contemporană. Fonetică
  • fonologie. Ortografie
  • Literatura română (până la Iluminism)
  • Limba modernă
  • Literatura modernă
  • Curs practic de limbă modernă
  • Cultură și civilizație antică
  • Cultură și civilizație populară
  • Curs opțional limbă
  • Curs opțional literatură
  • Teoria literaturii
  • Limba română contemporană. Lexic. Semantică
  • Literatura română (de la iluminism până la junimism)
  • Stagiu de practică profesională
  • Educație fizică
  • Discipline facultative (Limba modernă - engleză
  • franceză
  • germană
  • Tehnoredactare computerizată
  • Biblioteconomie)
  • Etnologie românească
  • Limba română contemporană. Morfologie (substantiv-pronume)
  • Literatura română de la 1867 până la Primul Război Mondial. Principii estetice. Poezia
  • Istoria limbii române
  • Limba modernă
  • Literatura modernă
  • Curs practic de limba modernă
  • Curs opțional limbă
  • Curs opțional literatură
  • Literatură universală și comparată
  • Limba română contemporană. Morfologie (verb-interjecție)
  • Literatura română de la 1867 până la Primul Război Mondial. Ideologii literare. Dramaturgia. Proza
  • Stagiu de practică profesională
  • Educație fizică
  • Discipline facultative (Limbă modernă - engleză
  • franceză
  • germană
  • italiană
  • spaniolă
  • Tehnoredactare computerizată
  • Biblioteconomie
  • Limbă și civilizație bulgară / macedoniană / poloneză)
  • Limba română contemporană. Sintaxă (Structuri și relații sintactice)
  • Literatura română (Perioada interbelică)
  • Curs practic de limba și literatura română
  • Limba modernă
  • Literatura modernă
  • Curs practic de limba modernă
  • Curs opțional limbă
  • Curs opțional literatură
  • Limba română contemporană. Sintaxă (Funcții sintactice)
  • Stagiu de elaborare a lucrării de licență
  • Discipline facultative (Limba modernă - engleză
  • franceză
  • germană
  • italiană
  • spaniolă
  • Limbă și civilizație bulgară / macedoniană / poloneză)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---

Facultatea de Litere

Facultatea de Litere a Universității din Pitești are obiective clare, realizabile și cuantificabile în acord cu politicile educaționale cu caracter național și european: Formarea, calificarea și specializarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor proprii astfel încât să fie adaptați exigențelor științei și societății contemporane. Ridicarea nivelului calificărilor științifice prin afirmarea performanțelor științifice ale membrilor comunității academice în cadrul comunității științifice transnaționale și în cadrul cooperării internaționale. Promovarea spiritului de liber examen, a gândirii critice, achiziționarea, înnoirea și perfecționarea cunoștințelor; Participarea științei și culturii românești la dezvoltarea științei și culturii universale; Afirmarea identității culturii naționale și participarea la procesul de integrare europeană. Oferirea de servicii sociale și culturale membrilor comunității academice, dar și celor din afară ei, prin difuzarea valorilor culturale, științifice, prin realizarea echilibrului necesar între cultură umanistă și cea științifică etc.
Pitești Str. Gh. Doja, nr. 41, Argeș, România

Informatii despre Universitatea din Craiova

Universitatea din Craiova este o instituţie de stat pentru învăţământ superior de prim rang, evaluarea instituţională a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în 2009 finalizându-se cu acordarea „Gradului de încredere ridicat”.

Universitatea din Craiova s-a situat, în toate clasamentele naţionale şi internaţionale realizate în ultimii 20 de ani, în primele 10 universităţi din România. În University Ranking by Academic Performance 2011, Universitatea din Craiova este plasată în categoria B, pe locul 1.630 în lume. În Ranking web of World Universities realizat în iulie 2012, Universitatea din Craiova figurează pe locul 10/111 în clasamentul universităţilor româneşti şi pe locul 1.222 în topul mondial. În Mondial Top Universities and Colleges 2012, ocupă poziţia 8 (în România) şi 1.421 (în lume). University Web Ranking 2012 plasează Universitatea din Craiova pe locul 10 între universităţile româneşti şi pe locul 1.707 mondial.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Craiova
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer