Despre program

După demersurile infructuoase intreprinse în anii ’70, învăţământul juridic superior craiovean a devenit realitate în anul universitar 1990/1991 prin crearea unei secţii de drept în cadrul Facultăţii de Litere şi Istorie. Primind o cifră de şcolarizare de 25 de locuri, secţia a funcţionat în primul an de activitate cu 5 cadre didactice proprii (un profesor, un conferenţiar, doi lectori şi un asistent universitar). Din anul universitar 1991/1992, pe lângă forma de învăţământ cursuri de zi, s-a aprobat şi forma cursuri fără frecvenţă. Prin ordinul Ministrului Învăţămantului şi ştiinţei nr. 8925 din 11 noiembrie 1991 secţia de drept a fost transformată începând cu 1 decembrie 1991 în facultate care, de la 4 martie 1992, poartă numele marelui diplomat Nicolae Titulescu. Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a fost autorizată să funcţioneze pentru specializarea Drept prin Hotarârea Guvernului nr. 568 din 28 iulie 1995, iar în şedinţa Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică din 24 februarie 1997 s-a propus acreditarea facultăţii pentru specializarea Drept, fiind prima facultate din ţară înfiinţată după 1990 care, îndeplinind toate standardele prevăzute de lege, a primit girul acreditării. În aceeaşi şedintă a fost autorizată funcţionarea în cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinte Administrative începând cu anul universitar 1997/1998, a specializării Administraţie publică.

Domeniu de licenta/master
Filosofie
Specializare
Filosofie
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---

Facultatea de Drept

Înfiinţată în anul 1992, Facultatea de Drept, prima facultate din cadrul Universităţii „Danubius" din Galaţi şi-a asumat rolul de a contribui la dezvoltarea societăţii şi recunoaşterea valorilor fundamentale în cadrul acesteia, urmărind atingerea unor idealuri la care se raportează astăzi întreaga lume: să dea posibilitatea tinerilor să-şi dezvolte capacităţile la cel mai înalt nivel, să fie bine pregătiţi să lucreze în domeniul ales, să poată contribui efectiv la împlinirea personală, să joace un rol important în configurarea unei societăţi democratice, civilizate şi tolerante. Evoluţia Facultăţii de Drept poate fi sintetizată prin câteva elemente esenţiale: promovarea unei culturi a calităţii, performanţă, eficienţă, competitivitate. Fiţi, aşadar, bineveniţi la Facultatea noastră, care va asigură baza dezvoltării carierei dumneavostră de magistrat, avocat, notar ori consilier juridic!

Informatii despre Universitatea din Craiova

Universitatea din Craiova este o instituţie de stat pentru învăţământ superior de prim rang, evaluarea instituţională a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în 2009 finalizându-se cu acordarea „Gradului de încredere ridicat”.

Universitatea din Craiova s-a situat, în toate clasamentele naţionale şi internaţionale realizate în ultimii 20 de ani, în primele 10 universităţi din România. În University Ranking by Academic Performance 2011, Universitatea din Craiova este plasată în categoria B, pe locul 1.630 în lume. În Ranking web of World Universities realizat în iulie 2012, Universitatea din Craiova figurează pe locul 10/111 în clasamentul universităţilor româneşti şi pe locul 1.222 în topul mondial. În Mondial Top Universities and Colleges 2012, ocupă poziţia 8 (în România) şi 1.421 (în lume). University Web Ranking 2012 plasează Universitatea din Craiova pe locul 10 între universităţile româneşti şi pe locul 1.707 mondial.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Craiova
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer