Limba şi literatura română – O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană)

Despre program

Departamentul de limba şi literatura română are 12 membri titulari, 3 cadre didactice asociate şi un profesor consultant, acoperind toată paleta de funcţii didactice, de la asistent până la profesor universitar, cu o experienţă la catedră care variază de la 4 la 47 de ani. Departamentul are aşadar atât cadre didactice cu vechime în învăţământ şi experienţă bogată la catedră şi în cercetare cât şi tineri care aduc în procesul de învăţământ şi în relaţiile cu studenţii metode noi, moderne, eficiente. Mai mult de jumătate din cadrele didactice ale departamentului sunt membri ai unor asociaţii şi/sau uniuni ştiinţifice şi de creaţie (doi dintre titulari sunt chiar membri ai Uniunii Scriitorilor din România), naţionale şi/sau internaţionale. Foarte mulţi sunt redactori sau colaboratori permanenţi la reviste prestigioase din domeniul filologic, cum ar fi : România literară, Echinox, Familia, Steaua, Vatra, Observator cultural, Tribuna, Caiete critice, Cultura, Adevărul literar şi artistic etc. De asemenea, aproape jumatate din membrii departamentului au obţinut cel puţin un premiu important în domeniul filologic, inclusiv premii ale Uniunii Scriitorilor. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat faptul că trei dintre membrii departamentului sunt şi conducători de doctorat în domeniul literaturii române şi al literaturii comparate.

Domeniu de licenta/master
Limbă şi literatură
Specializare
Limbă şi literatură
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Cultură și civilizație latină
  • Introducere în cercetarea filologică. Practica de specialitate
  • LRC Fonetică
  • Limba latină
  • Etnologie și folclor literar românesc
  • Istora literaturii române. Repere fundamente
  • Limba modernă
  • a II-a limbă străină
  • Educație fizică
  • Lingvistică generală
  • Teoria literaturii. Practica de specialitate
  • LRC Vocabular
  • Stilistică
  • Literatură română - Literatură clasică
  • Repere în literatura română. Eminescu
  • Limba franceză contemporană. Fonetică și fonologie (română-franceză)
  • Literatura franceză. Tipuri de discurs în Evul Mediu și Renaștere (română-franceză)
  • Limba franceză contemporană. Gramatica aplicată (română-franceză)
  • Limba franceză contemporană. Curs practic: Comunicare orală (română-franceză)
  • Limbă franceză contemporană. Lexicologie (română-franceză)
  • Literatură franceză. Discurs baroc/vs/discurs clasic în sec. al XVII-lea (română-franceză)
  • Civilizație și cultură franceză (română-franceză)
  • Limbă franceză contemporană. Curs practic: Comunicare scrisă (română-franceză)
  • LGC. Fonetică (română-germană)
  • Literatura germană: biografie
  • istorie
  • ficțiune în proza sec. XX (română-germană)
  • Comunicare scrisă și orală (română-germană)
  • Traduceri gramaticale (română-germană)
  • Limba germană contemporană. Morfologia. Verbul (română-germană)
  • Literatură germană: biografie
  • istorie
  • ficțiune în Epos și Minnesang (română-germană)
  • Istoria culturii și civilizației germane (română-germană)
  • Literatură universală și comparată. Antichitate și Evul Mediu
  • LRC. Morfologia
  • Tehnici de comunicare orală. Limba română
  • Literatură română - Proză interbelică
  • Educație fizică
  • Limba modernă
  • a II-a limbă străină Discipline opționale (Pachetul 1/2)
  • Limbă franceză contemporană. Morfologie: Grupul nominal (română-franceză)
  • Literatură franceză. Filozofi și literați în sec. al XVIII-lea (română-franceză)
  • Limbă franceză contemporană. Curs practic: Traduceri de texte de specialitate (română-franceză)
  • Literatură franceză. Discursul românesc în sec. al XIX-lea și al XX-lea (română-franceză)
  • Limbă franceză contemporană. Morfologie: Grupul verbal (română-franceză)
  • Limba germană contemporană. Morfologia. Verbul (română-germană)
  • Literatură germană: Concepte ale vieții private și sociale (română-germană)
  • Traduceri. Texte uzuale (română-germană)
  • Literatura germană între etic
  • politic și estetic. Sec. al XVIII-lea (română-germană)
  • Limba germană contemporană. Morfologia. Declinarea (română-germană)
  • Traduceri. Texte jurnalistice (română-germană)
  • Literatură universală și comparată. Sec XIX
  • Estetică
  • LRC. Sintaxa
  • Literatură română – Literatură postbelică
  • Istorie și critică literară românească
  • Literatură universală și comparată. Sec XX
  • Naralogie
  • Literatură română – Postmodernismul
  • Literatura exilului și a diasporei
  • Discipline opționale (Pachet 1/2)
  • Limbă franceză contemporană. Sintaxa (română-franceză)
  • Literatura franceză. Discursul liric în sec. XIX și XX (română-franceză)
  • Nivele ale limbii franceze contemporane (română-franceză)
  • Literatura română contemporană. Semantica (română-franceză)
  • Literatura franceză. Discursul teatral în sec. al XX-lea (română-franceză)
  • Pragmatica franceză. Analiza discursului (română-franceză)
  • Limba germană contemporană. Sintaxa propoziției și a frazei (română-germană)
  • Literatură germană. Tradiție și avangardă în sec. XX – Lirica și proza (română-germană)
  • Literatura austriacă (română-germană)
  • Limba germană contemporană . Gramatica textului și pragmatica (română-germană)
  • Literatură germană : studii culturale și de gen – Drama (română-germană)
  • Lexicologie aplicată (română-germană)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---

Facultatea de Litere

Facultatea de Litere a Universității din Pitești are obiective clare, realizabile și cuantificabile în acord cu politicile educaționale cu caracter național și european: Formarea, calificarea și specializarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor proprii astfel încât să fie adaptați exigențelor științei și societății contemporane. Ridicarea nivelului calificărilor științifice prin afirmarea performanțelor științifice ale membrilor comunității academice în cadrul comunității științifice transnaționale și în cadrul cooperării internaționale. Promovarea spiritului de liber examen, a gândirii critice, achiziționarea, înnoirea și perfecționarea cunoștințelor; Participarea științei și culturii românești la dezvoltarea științei și culturii universale; Afirmarea identității culturii naționale și participarea la procesul de integrare europeană. Oferirea de servicii sociale și culturale membrilor comunității academice, dar și celor din afară ei, prin difuzarea valorilor culturale, științifice, prin realizarea echilibrului necesar între cultură umanistă și cea științifică etc.
Pitești Str. Gh. Doja, nr. 41, Argeș, România

Informatii despre Universitatea din Oradea

Misiunea Universităţii din Oradea este crearea unei experienţe educaţionale transformatoare pentru studenţi axată pe cunoştinţe disciplinare profunde. Îşi propune ca prin programele sale de studii să descopere, să conserve şi să disemineze cunoaşterea şi, în egală măsură, să ofere un mediu propice schimbului liber de idei, în ceea ce priveşte creativitatea, cercetarea şi spiritul antreprenorial.

Universitatea din Oradea prin cadrele didactice care se implică în activitatea de educare şi cercetare şi studenţii săi este angajată în procesul de consolidare a comunităţii. Îşi propune să influenţeze societatea într-un mod revoluţionar, atât la nivel regional, dar şi naţional, prin parteneriate între cadre didactice, studenţi şi mediul socio – economic local și național.

Valorile cele mai importante care susţin Universitatea din Oradea ca instituţie sunt: susţinerea excelenţei în predare, cercetare şi implicare publică, recunoaşterea şi promovarea creativităţii şi inovaţiei, abordarea unei game largi de subiecte la nivel academic, îmbunătăţirea relaţiilor cu societatea, încurajarea spiritului antreprenorial, înlesnirea accesului la educaţie, încurajarea dezvoltării profesionale pentru întregul personal şi pentru studenţi.

Sistemul de educaţie al Universităţii din Oradea este menit să pună capăt decalajului  dintre teorie şi practică prin intermediul cadrelor didactice care contribuie la pregătirea studenţilor, nu doar prin experienţa academică avansată, ci și abilitățile care provin din practica curentă a profesiilor lor.

În cadrul celor 15 facultăţi care acoperă o gamă foarte largă de domenii, UO derulează programe de studii universitare de licenţă, master şi doctorat, în sistem Bologna. Oferim un număr de 112 programe de licenţă, 83 programe de master și 12 domenii de doctorat acreditate sau autorizate provizoriu conform metodologiei ARACIS.

Majoritatea programelor destinate studiilor universitare de licenţă şi master sunt organizate la forma cu frecvenţă dar avem şi 7 programe de studii universitare de licenţă care au învăţământ la distanţă şi unul cu frecvenţă redusă.

Universitatea din Oradea are și o componentă internațională, studenții noștri beneficiind de mobilități de studiu și de practică în străinătate prin intermediul programelor Erasmus+, burse oferite de Guvernul României, CEEPUS, DAAD, burse oferite de guvernele altor state sau instituții din străinătate, etc. Aceste programe îţi asigură studii fără taxe, echivalarea notelor la întoarcere şi o alocaţie lunară care te ajută puţin cu cheltuielile de acolo. În prezent, instituția noastră are peste 300 de parteneri, cu precădere prin programul Erasmus+, încercând astfel să asigure o paletă cât mai largă de oferte de mobilitate pentru studiu sau stagii practice.

Activităţile didactice şi de cercetare dispun de o bază materială corespunzătoare, în continuă extindere şi modernizare. UO are o bază materială solidă, acumulată în timp, care se constituie din  spaţii de învăţământ în clădiri  structurate astfel:

  • Aula Magna cu 300 locuri;
  • Două Aule cu câte 200 locuri;
  • 100 Amfiteatre şi săli de curs;
  • 71 Săli de seminarii;
  • 343 Laboratoare;
  • 1 hala microproducţie;
  • Biblioteca Universităţii.

Universitatea mai dispune de o Bază sportivă compusă din: 7 săli de sport şi 13 terenuri de sport. De asemenea, universitatea deţine un un sistem informatic consolidat, în dezvoltare, care asigură accesul la Internet şi transmiterea internă a informaţiilor (Intranet), patru baze didactice şi de cercetare adaptate pe domenii de studiu (www.uoradea.ro/ resurse materiale).

Campusul universitar este unul dintre cele mai adecvate din România, în conformitate cu  practicile europene. Studenţii au acces la Spaţii de cazare în 4 cămine studenţeşti şi acces la 7 Clinici Universitare.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Str. Universității nr. 1, 410087 – Oradea
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Oradea
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer