Limba şi literatura franceză (A) – Limba şi literatura modernă/ Română/Literatură universală şi comparată *

Despre program

Una dintre cele mai căutate competențe este aceea de a vorbi și scrie în limbile de circulație internațională. Trăim într-o eră a globalizării în care accentul pus pe multiculturalitate este din ce în ce mai pronunțat. Urmând cursurile specializării de Limbă și Literatură Străină vei putea spune că te potrivești perfect contextului actual fiind vânat de marile companii multinaționale. Dacă te întrebi ce vei studia îți spunem că alegând două dintre limbile de circulație internațională, engleză, franceză, germană, spaniolă sau italiană, nimic din ce înseamnă limbă și literatura celor două nu va mai reprezenta o taină pentru tine. Vei aprofunda astfel discipline precum limgvistica, cultura, civilizația și practica limbii secundare și principale, dar și teoria, practica și literatura celor două limbi. Alegând să urmezi cursurile celor trei ani de facultate ale specializării vei putea să îţi deschizi drumul spre a deveni fie cadru didactic pentru învăţământul preuniversitar şi universitar, fie cercetător în domeniul filologic, fie specialist în domeniile ştiinţelor comunicării, traducerii și interpretariatului. * Limbi moderne: Engleză, Franceză, Germană, Rusă, Italiană, Spaniolă

Domeniu de licenta/master
Limbă şi literatură
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---

Facultatea de Litere

Facultatea de Litere a Universității din Pitești are obiective clare, realizabile și cuantificabile în acord cu politicile educaționale cu caracter național și european: Formarea, calificarea și specializarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor proprii astfel încât să fie adaptați exigențelor științei și societății contemporane. Ridicarea nivelului calificărilor științifice prin afirmarea performanțelor științifice ale membrilor comunității academice în cadrul comunității științifice transnaționale și în cadrul cooperării internaționale. Promovarea spiritului de liber examen, a gândirii critice, achiziționarea, înnoirea și perfecționarea cunoștințelor; Participarea științei și culturii românești la dezvoltarea științei și culturii universale; Afirmarea identității culturii naționale și participarea la procesul de integrare europeană. Oferirea de servicii sociale și culturale membrilor comunității academice, dar și celor din afară ei, prin difuzarea valorilor culturale, științifice, prin realizarea echilibrului necesar între cultură umanistă și cea științifică etc.
Pitești Str. Gh. Doja, nr. 41, Argeș, România

Informatii despre Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România continuând, din anul 1860, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare. Cu peste 24.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu 286 de universităţi din străinătate.

Odată cu adoptarea procesului Bologna, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a devenit prima instituţie de învăţământ superior din România centrată pe student. Printr-o bogată ofertă de studii complementare, de la toate facultăţile, universitatea le oferă studenţilor libertatea de a-şi croi propriul traseu academic prin dobândirea de cunoştinţe în domenii la alegere. Cercetarea se desfăşoară la nivel de top, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” deţinând poziţia fruntaşă într-un clasament naţional al cercetării realizat pe baza standardelor internaţionale în anul 2007.

Colectivele de cadre didactice din universitate sunt implicate în peste 442 de proiecte naţionale şi internaţionale, prin intermediul a 24 de centre de cercetare şi de excelenţă, ale căror rezultate sunt prezentate în numeroase articole publicate în reviste de prestigiu.

Prin iniţiative unice de stimulare a performanţelor în cercetare, de încurajare a unui model didactic interactiv şi creativ şi de atragere a celor mai valoroşi tineri în viaţa academică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se angajează să vizeze excelenţa în orice activitate.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bulevardul Carol I, Nr.11, 700506, Iaşi, România
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer