Limba și literatura engleză – Limba și literatura română

Despre program

În contextul noilor reglementări din învăţământ, cuprinzând, implicit, şi segmentul de învăţământ superior, universităţile din România se plasează pe alte coordonate, raportate la standardele europene, motiv pentru care, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu îşi asumă în prezent misiunea de universitate de educaţie şi cercetare ştiinţifică, în scopul generării şi transferării de cunoaştere către societate prin: crearea şi tezaurizarea valorilor culturii şi civilizaţiei; formarea iniţială şi continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserţiei profesionale şi de satisfacere a nevoii de competenţă a mediului socio-economic, administrativ, cultural şi educaţional; cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic, prin creaţie individuală şi colectivă, în domeniul ştiinţei, ingineriei şi artelor, prin asigurarea performanţelor, valorificarea şi diseminarea rezultatelor.

Domeniu de licenta/master
Limbă şi literatură
Specializare
Limbă şi literatură
Tip program
Licență
Limba de predare
Engleza
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Literatura engleză 1
  • Limba engleză contemporană 1
  • Lingvistică generală
  • Limba română contemporană 1
  • Literatura romană 1
  • Practica limbii engleze 1
  • Disciplină opţională 1
  • Teoria generală a educației
  • sociologia educației și elemente de memetică 1
  • Literatura engleză 2
  • Limba engleză contemporană 2
  • Limba română contemporană 2
  • Literatura romană 2
  • Teoria generală a educației
  • sociologia educației și elemente de memetică 2
  • Practica limbii engleze 2
  • Disciplină opţională 2
  • Disciplină opţională 3
  • Practică de specialitate
  • Educație fizică și sport 1
  • Literatura engleză 3
  • Limba engleza contemporană 3
  • Limba română contemporană 3
  • Literatura romană 3
  • Practica limbii engleze 3
  • Literatura comparată 1
  • Teoria literaturii
  • Disciplina opţională 1
  • Disciplina opţională 2
  • Literatura engleza 4
  • Limba engleză contemporană 4
  • Limba română contemporană 4
  • Literatura romană 4
  • Practica limbii engleze 4
  • Istoria Greciei Antice
  • Disciplina opţională 3
  • Disciplina opţională 4
  • Practică de specialitate
  • Literatura engleză 5
  • Limba engleză contemporană 5
  • Limba română contemporană 5
  • Literatura romană 5
  • Disciplina opţională 1
  • Disciplina opţională 2
  • Disciplina opţională 3
  • Practica limbii engleze 5
  • Literatură comparată 2
  • Literatura engleză 6
  • Limba engleză contemporană 6
  • Limba română contemporană 6
  • Literatura romană 6
  • Disciplina opţională 4
  • Disciplina opţională 5
  • Practica limbii engleze 6
  • Literatură universală
  • Practică pentru elaborarea lucrării de licenţă

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei

Facultatea de Stiinte ale Educatiei s-a infiintat in anul 2005 prin H.G. nr.916/2005, publicata in Monitorul Oficial nr.766/23.08.2005, in urma reorganizarii Colegiului Universitar de institutori in conformitate cu Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, prevederilor H.G. nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licenta si ale Ordinului Ministrului Educatiei, Cercetarii si Tineretului nr.3295/2005. Facultatea de Stiinte ale Educatiei este continuarea Institutului Pedagogic de 3 ani, infiintat in anul 1962 si a Colegiului Universitar de Institutori Pitesti, infiintat prin H.G. nr.535/1999, publicata in Monitorul Oficial nr.696/17.08.2000 cu profilul Socio-psihopedagogie, care preia in totalitate atributiile Colegiului Universitar de Institutori infiintat in anul 1996, la Campulung-Muscel. Facultatea de Stiinte ale Educatiei,prin H.G. nr.676/28.06.2007, privind domeniile de studii universitare de licenta, structurile institutiilor de invatamant superior si specializarile organizate de acestea, publicata in Monitorul Oficial nr.481/18.07.2007 a fost aprobata cu urmatoarea structura: SPECIALIZAREA: Pedagogia invatamantului primar si prescolar; SPECIALIZAREA: Asistenta manageriala si secretariat. Misiunea Facultatii de Stiinte ale Educatiei este de a forma cadre didactice pentru invatamantul primar si prescolar si asistenti manageri si secretari.

Pitești Str. Doaga nr. 11, 110440, Argeș, România,

Informatii despre Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu

Universitatea funcţionează în trei campusuri universitare situate în oraşele Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Brăila şi are sediul central în municipiul Piteşti.

În prezent, oferă programe de studiu în management şi business administration, marketing, economie, afaceri internaţionale, finanţe, contabilitate, drept, relaţii internaţionale şi studii europene, ştiinţe ale comunicării, ştiinţe administrative, asistenţă socială. Cursurile de masterat oferă specializare în domeniile management, marketing, contabilitate şi ştiinţele comunicării.

Universitatea Constantin Brâncoveanu este membră a European Network For Business Studies and Languages (SPACE), alături de alte 91 de universităţi din 25 de ţări, precum şi a Asociaţiei Internaţionale a Universităţilor, organizaţie mondială cu sediul la Paris, ce reuneşte instituţii de învăţământ superior din Europa, America, Africa, Asia şi Australia.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer