Despre program

Obiective generale

  1. Crearea unui cadru de instruire academică de înalt nivel științific și profesional care să asigure formarea competențelor profesionale necesare specialiștilor în educație fizică și sportivă;
  2. Dezvoltarea competențelor de cercetare în domeniul educației fizice și sportului.

Obiective specifice

  1. Asigurarea însușirii unor cunoștinte, competențe și abilități generale și specifice necesare predării educației fizice și sportului în instituții de învățământ de diferite grade;
  2. Asigurarea însușirii unor cunoștințe, competențe și abilități generale și specifice necesare desfășurării activității în centre de întreținere corporală, de recuperare etc.
  3. Însușirea unor cunoștințe, competențe și abilități în activitatea desfășurată în diferite înstituții și structuri de profil, care au ca obiect de activitate oferirea de servicii și programe de activități sportive de timp liber;
  4. Modelarea profesională pentru lucru în echipă, abordări interdisciplinare și pentru cercetare și dezvoltare;
  5. Promovarea dezvoltării durabile a societății prin activități motrice.
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Aplicații ale eticii și deontologiei profesional
  • Elemente de cercetare aplicate în kinetoterapie
  • Aplicații ale eticii și deontologiei profesionale
  • Metode și tehnici kinetologice în recuperarea postraumatică
  • Exercițiul fizic adaptat în recuperarea posttraumatică
  • Stagiu de practică
  • EVALUAREA RESTANTULUI FUNCȚIONAL POSTTRAUMATIC
  • ELEMENTE DE ANATOMIE ȘI BIOMECANICA APARATULUI LOCOMOTOR
  • ELEMENTE METODICO-PRACTICE ÎN KINETOTERAPIA POSTTRAUMATICĂ
  • MASAJUL ÎN TRAUMATOLOGIA SPORTIVĂ
  • METODICA PREVENIRII TRAUMATISMELOR ÎN SPORT
  • MIJLOACE DE RECUPERARE BALNEO-FIZIO-TERAPEUTICE ÎN PATOLOGIA POSTTRAUMATICĂ
  • STAGIU CLINIC
  • KINETOTERAPIA ÎN TRAUMATOLOGIA SPORTIVĂ

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice, în Iasi

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Incepând cu anul 1991 s-a reînfiinţat specializarea Educaţie Fizică şi Sport în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, ca în anul 2000 să se desprindă din cadrul   acestei facultăţi ca Facultate de Educaţie Fizică şi Sport.

Intregul proces de învăţământ se desfăşoară pe baza sistemului european de credite transferabile, studenţii parcurgând facultativ modulul psiho-pedagogic, care le permite desfăşurarea activităţilor profesionale, în toate ciclurile de învăţământ preuniversitar şi universitar.

După terminarea studiilor universitare şi susţinerea examenului de licenţă, absolvenţii vor primi:

  • Diploma de licenţiat în educaţie fizică şi sport;
  • Carnet de antrenor, în disciplina sportivă aprofundată, eliberat de A.N.S. pentru studenţii programului de licentă SPORT ŞI PERFORMANŢĂ MOTRICĂ şi / sau a programului de master PERFORMANŢĂ ÎN SPORT.

Baza materială a fost asigurată în cadrul facultăţii cu spaţii adecvate pentru desfăşurarea procesului instructiv educativ. Colectivul de conducere al facultăţii cât şi al universităţii sunt preocupate permanent de îmbunătăţirea continuă a bazei   materiale prin construirea unor noi spaţii adecvate respectiv:

  • sală polivalenta (400 locuri), ultramodernă, cu o suprafaţă de lucru 48 x 24m, pentru handbal, volei, baschet, tenis de camp etc.;
  • sală de forţă cu aparatura ultramodernă;
  • terenuri de sport în aer liber pentru atletism, handbal, fotbal, baschet şi tenis;
  • sală pentru pregatire musculară (fitness);
  • sală de gimnastică artistică cu toate dotările şi utilităţile necesare;
  • sală de gimnastică aerobică şi gimnastică ritmică;
  • sală judo;
  • laboratoare cu dotare modernă;
  • bibliotecă de specialitate;
  • sală internet;
  • posibilitate de cazare în cămin, masă la restaurant studenţesc.

Facultatea noastră are numeroase contracte de colaborare în ţară şi strainatate: U.N.E.F.S.   Bucuresti, Institutul National de Cercetare în Sport Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, sportului şi Sănătăţii Bacău, Universitatea de Medicină Bucureşti, Universitatea ,,Ştefan Cel Mare” Suceava, Universitatea Valahia Târgovişte etc. iar din străinătate I.N.E.F.S. Chişinău - Rep. Moldova, Universitatea Sophia Antipolis Nice - Franţa, National Kapodistrian University of Athens, Aristotle University of Thessaloniki etc.

Pitești Str. Gh. Doja, nr. 41, Argeș, România, 110040

Informatii despre Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România continuând, din anul 1860, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare. Cu peste 24.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu 286 de universităţi din străinătate.

Odată cu adoptarea procesului Bologna, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a devenit prima instituţie de învăţământ superior din România centrată pe student. Printr-o bogată ofertă de studii complementare, de la toate facultăţile, universitatea le oferă studenţilor libertatea de a-şi croi propriul traseu academic prin dobândirea de cunoştinţe în domenii la alegere. Cercetarea se desfăşoară la nivel de top, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” deţinând poziţia fruntaşă într-un clasament naţional al cercetării realizat pe baza standardelor internaţionale în anul 2007.

Colectivele de cadre didactice din universitate sunt implicate în peste 442 de proiecte naţionale şi internaţionale, prin intermediul a 24 de centre de cercetare şi de excelenţă, ale căror rezultate sunt prezentate în numeroase articole publicate în reviste de prestigiu.

Prin iniţiative unice de stimulare a performanţelor în cercetare, de încurajare a unui model didactic interactiv şi creativ şi de atragere a celor mai valoroşi tineri în viaţa academică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se angajează să vizeze excelenţa în orice activitate.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bulevardul Carol I, Nr.11, 700506, Iaşi, România
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer