Istoria comunismului în România

Despre program

Odată cu reușita Revoluției din Octombrie, la nivel mondial a început expansiunea unei noi ideologii, care avea să domine timp de șapte decenii politica mondială. Încă de la apariția Partidului Comunist în România, acesta a devenit parte a Internaționalei a treia și a promovat și sprijinit interesele sovietice în zonă. Chiar dacă PCR nu a jucat un rol major pe scena politică românească interbelică, odată cu terminarea celui de al doilea Război Mondial, acest partid a devenit forța conducătoare. Schimbările impuse de noul regim au dus la transformarea în totalitate a statului român. De la înlocuirea sistemului de conducere, până la transformarea lumii satului, după model sovietic.

Domeniu de licenta/master
Istorie
Specializare
Istorie
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Comunismul în România interbelică-dinamică politică-configurație ideologică 1893-1944
  • PCR de la creare până la declanșarea celui de al doilea război mondial
  • Mutații și performanță economică în perioada comunistă
  • Învățământul în perioada comunistă
  • România și crizele comunismului
  • România postbelică. Societate și instituții culturale și politice
  • Sovietizarea sud-estului Europei
  • Administrația și instituțiile statului în România comunistă
  • Structura internă a PCR-ului
  • Presă și cenzură în perioada comunistă
  • Control politic şi contestare societală în România comunistă. Probleme de reconstrucţie istorică şi memorie colectivă
  • Politici și structuri sociale în perioada comunistă
  • Politici demografice în România comunistă
  • Tranziția de la comunism la postcomunism
  • Practică în instituții specializate

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Bucuresti

Facultatea de Istorie

Facultatea de Istorie pregăteşte specialişti cu înaltă calificare pentru învăţământul şi cercetarea istorică din România. Istoria se numără printre cele mai vechi discipline din învăţământul superior românesc din Principate. În Moldova, ea figurează în programa Seminarului de la Socola (Iaşi) încă din 1808. La Academia Mihăileană ia naştere cea dintâi Catedră de istoria românilor, al cărei prim reprezentant a fost, între anii 1843-1844, Mihail Kogălniceanu. După fondarea Universităţii din Iaşi (la 26 octombrie 1860), istoria a fost predată timp de mai multe decenii în cadrul Facultăţii de Filosofie şi Litere, apoi ca parte a Facultăţii de Istorie – Geografie şi, ulterior, a Facultăţii de Istorie – Filosofie, sfârşind prin a se individualiza, în ianuarie 1990, în cadrul Facultăţii de Istorie.

Principalele domenii de cercetare sunt: istoria universală (domeniu prin care se este continuată o tradiţie care datează încă de la fondarea Facultăţii), arheologia preistorică şi antică (domeniu în care s-a format o adevărată şcoală, cu recunoaştere naţională şi internaţională), editarea izvoarelor Evului Mediu românesc, genealogia istorică, fenomene şi evenimente importante ale istoriei moderne şi contemporane. În acelaşi timp, în ultimii ani, s-au conturat direcţii noi, consensuale cu cele mai recente evoluţii istoriografice: istoria socială şi a mentalului colectiv, istoria culturii şi a ideilor etc.

Resurse şi facilităţi: Laborator de arheologie, înzestrat cu posibilităţi de restaurare a materialului şi cu o expoziţie permanentă. Bibliotecă de specialitate, cu un fond de aproximativ 33.500 titluri/carte în 36.000 volume şi 394 titluri/periodice româneşti şi străine. Bibliotecă specială, organizată în cadrul Catedrei de Istorie contemporană. Biblioteca de Istorie se află în Complexul Studenţesc Codrescu, Str. Gh. Asachi, nr. 14, 700483, Iaşi, Telefon: 0232 20 1663.

Bulevardul Carol I, Nr.11, 700506, Iaşi, România

Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)

Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.

Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.

În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.

Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.

Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bdul M. Kogălniceanu nr. 36-46 sector 5 Cod poştal 050107, Bucureşti, România
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer