Interpretare muzicală – canto

Despre program

OBIECTIVE: pregătirea de specialişti în domeniul muzical aplicat pentru standarde artistice ce se doresc a se integra în structurile culturale europene; transmiterea către studenţi a cunoştinţelor actuale teoretice, în strânsă legătură cu cele mai importante caracteristici artistice ale instituţiilor asociate; formarea unor abilităţi de apropiere a tinerilor absolvenţi de sistemul artistic românesc şi de sistemele artistice europene în vederea aplicării în practică a cunoştinţelor legate de arta muzicală; creşterea interesului studenţilor pentru însuşirea unor noţiuni elementare de cercetare ştiinţifică, precum şi continuarea studiilor prin programe de masterat şi doctorat ; dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii pentru învăţământul de specialitate şi cercetare prin atragerea de fonduri europene; creşterea competitivităţii şcolii gălăţene în domeniul artistic, a prestigiului şi a vizibilităţii comunităţii academice, participarea la manifestări de anvergură, reprezentaţii în asociaţii profesionale şi comisii reprezentative în domeniul artistic, al educaţiei şi al cercetării ştiinţifice din învăţământul superior; formarea continuă a studenţilor şi a cadrelor didactice în acord cu cele mai moderne tendinţe de la nivel european; promovarea principiilor etice universitare şi a deontologiei profesionale; promovarea unui nou sistem de management al calităţii în învăţământul superior; integrarea programelor de studii de licenţă proprii în spaţiul european academic; modernizarea procesului de învăţământ; consolidarea relaţiilor de cooperare internaţionale în domeniul învăţământului superior; întărirea relaţiilor cu mediul instituţiilor de spectacole şi adaptarea programelor de studiu în funcţie de cerinţele acestuia.

Domeniu
Arte
Domeniu de licenta/master
Muzică
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
4 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Arte, în Galati

Facultatea de Arte

Misiunea Facultăţii de Arte poate fi sintetizată după cum urmează: -pregătirea de specialişti în domeniul artistic pentru un domeniu ce se doreşte a se integra în structurile cultural-artistice europene; -transmiterea de cunoştinţe din domeniu studenţilor, în strânsă legătură cu cele mai importante caracteristici ale cerinţelor pieţei artistice actuale; -pregătirea studenţilor în domeniul cercetării pentru diferite sfere de activitate; -formarea unor abilităţi de apropiere a tinerilor absolvenţi de sistemul administrativ-cultural românesc şi de sistemele europene în vederea aplicării în practică a cunoştinţelor dobândite; -asigurarea cu cadre didactice specializate a învăţământului preuniversitar; -perfecţionarea absolvenţilor pentru studii aprofundate (masterat) şi studii doctorale; -perfecţionarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar (definitivat, grad I şi II); -perfecţionarea specialiştilor din unităţile artistice prin cursuri post universitare organizate în cadrul facultăţii sau în cadrul instituţiilor de spectacole, la cerere; -activitate de cercetare fundamentala si de cercetare contractuala prin programele cu finanţare guvernamentală si europeană; -asigurarea cu carte de specialitate în diferite domenii a specialiştilor din domeniul artistic.

Informatii despre Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își asumă misiunea de a pregăti specialiști în diverse domenii economico-sociale, participând activ la susținerea și transmiterea științei și culturii, contribuind la îmbogățirea patrimoniului local și național de cunoaștere prin cercetare științifică. Universitatea își asuma rolul de centru cultural și civic de formare și difuzare a valorilor culturale, științifice și sociale atât în zona în care activează cât și în întreaga țară.

Fiind cea mai mare și cea mai importantă instituție de învățământ superior din sud - estul României, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se constituie un vârf de lance al progreselor tehnice, științifice, culturale sociale cu aplicabilitate imediată sau pe termen mediu și lung, menit sa contribuie în primul rând la progresul municipiului Galați. În acest sens, Universitatea colaborează strâns cu mediul socio - economic oferindu-i specialiștii de care are nevoie, consultanța, soluții tehnice la problemele curente.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer