Ingineria şi protecţia mediului în industrie
in cadrul Universitatea Politehnica Timişoara (UPT), din Timisoara, Banat
Despre program
COMPETENŢE PROFESIONALE
- Cunoaşterea proceselor de generare a emisiilor poluante, a dispersiei şi monitorizării acestora;
- Posesia de informaţii şi cunoştinţe aplicate în domeniul caracterizării şi analizei prin tehnici de laborator a emisiilor poluante;
- Pricepere la nivel superior pentru proiectarea şi operaţionalizarea tehnologiilor şi echipamentelor de prevenire şi control al poluării;
- Cunoştinţe solide referitoare la aplicarea principiilor de management şi drept de mediu;
- Reintegrarea deşeurilor, recondiţionarea şi reconstrucţia factorilor de mediu poluaţi;
- Asimilarea continuă a noilor cunoştinţe şi informaţii: perfecţionarea documentării în limbi străine, capacitatea de a indentifica şi penetra noi instrumente de perfecţionare (naţionale şi intrnaţionale);
- Abilitatea de a proiecta şi aplica activităţi inginereşti pe baza recunoaşterii şi construcţiei corecte a unui flux integrat: documentare – proiectarea etapelor – implementarea tehnologiei (instalaţiei) – evaluarea finalităţilor;
- Arta de a comunica şi colabora la toate nivelurile unei corporaţii multinaţionale: cunoaşterea competenţelor şi autorităţilor la diverse niveluri, schimb de informaţii, raportări şi evaluări pe etape, asumarea de responsabilităţi pe baza lucrului în echipă.
Științe Inginerești
Ingineria mediului
Ingineria şi protecţia mediului în industrie
Licență
Romana
Acreditat
4 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Algebră și geometrie
- Fizică
- Știința materialelor
- Analiză matematică
- Chimie anorganică
- Biologie
- Utilizarea și programarea calculatoarelor
- Chimie organică
- Chimie generală
- Fundamente de inginerie mecanică
- Cultură și civilizație
- Grafică tehnică asistată de calculator
- Limbi străine
- Educație fizică
- Psihologia educației (facultativ)
- Pedagogie (facultativ)
- Voluntariat (facultativ)
- Fundamente de inginerie electrică și electronică
- Fundamente de automatizări
- Matematici asistate de calculator
- Microeconomie
- Climatologie
- meteorologie și hidrologie
- Biochimie
- Microbiologie
- Chimie fizică
- Măsurări
- Chimie analitică instrumentală
- Chimie fizică
- Hidraulica mediului
- Chimie analitică
- Ecologie și ecotoxicologie
- Educație fizică
- Pedagogie (facultativ)
- Didactica specialității (facultativ)
- Voluntariat (facultativ)
- Responsabilitate socială şi activism civic (facultativ)
- Management
- Marketing
- Comunicare
- Biotehnologii în protecția mediului
- Chimia mediului
- Fundamente de ingineria mediului
- Climatologie
- meteorologie și hidrologie
- Topografie și geodezie
- Gestionarea deșeurilor
- Monitorizarea factorilor de mediu
- Disc. opționala I: Electrochimie și protecție anticorozivă / Electrochimia mediului
- Disc. opționala II:Dispersia poluanților / Transportul poluanților
- Disc. opționala III: Surse de energie / Surse de energie alternative
- Disc. opționala IV: Procese de transfer (masă și termic) / Rețele hidroedilitare
- Practică
- Instruire asistată de calculator (facultativ)
- Practică pedagogică în învăţământul preuniversitar obligatoriu (facultativ)
- Managementul clasei de elevi (facultativ)
- Examen de absolvire: Nivel 1 (facultativ)
- Voluntariat (facultativ)
- Controlul poluării apelor
- Controlul poluării solului
- Disc. opționala V: Tehnologii de epurare a apelor uzate / Instalatii de epurare a apelor orasenești
- Disc. opționala VI: Bilanț de mediu / Impactul instalațiilor industriale asupra mediului
- Disc. opționala VII: Colectarea
- transportul și depozitarea ecologică a deșeurilor / Procesarea deșeurilor
- Disc. opționala VI: Tehnologii de tratare a apei / Instalații de tratare a apei
- Disc. opționala IX: Legislația mediului / Politici de mediu
- Disc. opționala X: Controlul calității factorilor de mediu / Hazard și risc chimic
- Disc. opționala XI: Dezvoltare durabilă / Management de mediu in industrie
- Tehnologii industriale și poluanți specifici
- Controlul poluării aerului
- Practică
- Elaborare proiect de diplomă
- Examen de diplomă
- Conceperea proceselor industriale în acord cu legislația de mediu (facultativ)
- Metode de programare a experimentelor și intrerpretarea rezultatelor (facultativ)
- Evaluarea studiilor de impact și a bilanțului de mediu (facultativ)
- Voluntariat (facultativ)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Timisoara
- Ingineria relaţiilor de muncă, sănătate şi securitate în muncăFacultatea de Mecanică
- Inginerie geodezicăFacultatea de Construcţii
- Procedee productive de sudare în mediu de gaze protectoareFacultatea de Mecanică
- Sisteme robotice cu inteligenţă artificialăFacultatea de Mecanică
- Inginerie industrială – învăţământ cu frecvenţă redusăFacultatea de Mecanică
- Produse de sinteză organică fină, semisinteză și naturaleFacultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului
- RoboticăFacultatea de Mecanică
- Administrarea bazelor de dateFacultatea de Automatică și Calculatoare
- Inginerie economică în construcţiiFacultatea de Management în Producţie şi Transporturi
Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului
Obiectivul principal al actului educaţional, desfăşurat în Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului de la debut şi până în prezent, îl constituie pregătirea unor buni specialişti în domeniul ingineriei chimice, în toate ramurile acesteia, precum şi pentru alte ramuri ale economiei. Pe parcursul anilor, numărul studenţilor care au frecventat cursurile de ingineri zi, ingineri seral, subingineri zi, seral şi uzinal a depins de cerinţele economiei.
Suntem:
- O şcoală cu tradiţie, înfiinţată în anul 1948;
- O echipă de cadre didactice cu o vastă experienţă didactică şi de cercetare;
- O facultate dinamică, cu o infrastructură adecvată şi o bază materială modernă;
- O instituţie cu vizibilitate naţională şi internaţională, care a dezvoltat parteneriate cu agenţi economici, agenţii guvernamentale şialte universităţi de profil din ţară şi străinătate.
Ce vă oferim?
- Studii universitare de licenţă, master şi doctorat, în limbile română şi engleză;
- Pregătire bazată pe utilizarea computerelor, pe studiul managementului şi marketingului în domeniul chimiei şi ingineriei mediului;
- Un sistem modern şi eficient de studiu care asigură cunoştinţele necesare specialistului din industrie, cercetătorului şi omului de afaceri, absolvenţii fiind foarte bine apreciaţi atât în ţară cât şi în străinătate. Burse (de performanţă, merit, studiu, sociale) pentru aproximativ 35 % din studenţii facultăţii, precum şi burse oferite de societăţi comerciale;
- Burse pentru stagii în străinătate prin Erasmus şi prin acorduri bilaterale (Germania, Franţa, Spania, Anglia, Olanda, etc);
- Cazare pentru toţi studenţii în căminele din Complexul Studenţesc;
- Masa subvenţionată de UPT în spaţiile universităţii, contribuţia studentului fiind de numai 8 lei;
- Acces la bibliotecile şi bazele de date ale întregului centru universitar;
- Acces gratuit la cea mai modernă bază sportivă studenţească din ţară;
- Transport RATT gratuit si 50% reducere la transportul CFR;
- Participare, alături de Liga Studenţilor Chimişti, la activităţi de voluntariat recunoscute prin credite.
Informatii despre Universitatea Politehnica Timişoara (UPT)
Înfiinţată în anul 1920, la scurt timp după unirea teritoriilor româneşti, într-un context european marcat de redefinirea statală şi tarele primului război mondial, Şcoala Politehnică din Timişoara – cum s-a numit la început – a constituit răspunsul pentru una din cerinţele formulate de societatea românească a vremii, şi anume formarea de ingineri.
Universitatea Politehnica Timişoara, universitate de cercetare avansată şi educaţie, este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice, cât şi prin activitatea de excepţie a unor academicieni prestigioşi.
În structura Universităţii Politehnica Timişoara sunt incluse facultăţi, departamente, catedre, institute şi centre de cercetare, laboratoare, biblioteci, cămine, cantine, baze sportive, precum şi serviciile tehnice şi administrative, editura şi tipografia, policlinica studenţească. Cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13500 studenţi. În cadrul celor 25 departamente îşi desfăşoară activitatea aproape 700 cadre didactice, iar personalul administrativ şi auxiliar numără în jur de 500 cadre. Universitatea Politehnica Timişoara este recunoscută ca protagonist remarcabil pe scena cercetării ştiinţifice atât în plan naţional, cât şi internaţional. Existenţa si funcţionarea unui număr considerabil de centre de cercetare (25), în care activează echipe de cercetători ce pun cu succes în practică strategia de cercetare a instituţiei, conferă universităţii prestigiu profesional şi, în acelaşi timp, furnizează sursa fondurilor destinate dezvoltării. Actualizarea rezultatelor cercetării în lucrări ştiinţifice, brevete de invenţie ori produse realizate constituie o garanţie a competenţei, seriozităţii şi profesionalismului instituţional.
Activitatea didactică din Universitatea Politehnica Timişoara este organizată în paradigma Bologna, programele de studii corespunzând celor trei cicluri, LICENŢĂ, MASTERAT şi DOCTORAT. Interesată să răspundă cerinţelor de pe piaţa muncii precum şi necesităţii de formare şi dezvoltare pe tot parcursul vieţii, determinată de provocările complexe ale societăţii moderne, Universitatea Politehnica Timişoara organizează programe de STUDII POSTUNIVERSITARE, al căror obiectiv principal este actualizarea / dezvoltarea / perfecţionarea de numeroase calificări universitare. Portofoliul de specializări oferite de Universitatea Politehnica Timişoara răspunde nevoilor societăţii actuale, reflectând raporturile strânse pe care universitatea le întreţine cu mediul socio-economic. Specializările sunt adaptate în permanenţă celor mai noi tendinţe în domeniu, răspunzând cerinţelor de pregătire teoretică şi practică necesară inserţiei absolvenţilor pe piaţa muncii.
Universitatea Politehnica Timişoara dispune de o infrastructură care garantează desfăşurarea în foarte bune condiţii a activităţilor didactice şi de cercetare. Deopotrivă sub aspect imobiliar şi al echipamentelor, baza materială de excelenţă a universităţii reprezintă consecinţa preocupării de modernizare şi realizare de investiţii din ultimul deceniu. Campus-ul universitar cuprinde 16 cămine studenţeşti care oferă 6500 locuri de cazare, cu aproximatie, o cantină studenţească, o policlinică studenţească şi două baze sportive performante.
În deplină concordanţă cu misiunea asumată şi cu dorinţa de a se afirma la nivel internaţional, Universitatea Politehnica Timişoara dezvoltă în prezent relaţii de colaborare fructuoase cu numeroase universităţi din Europa, SUA, Asia, America de Sus şi Canada, concretizate în peste 190 acorduri de colaborare încheiate în cadrul unor programe din Uniunea Europeană sau în mod direct.