Informatică aplicată în management
in cadrul Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Misiunea programului Informatică aplicată în Management constă în pregătirea de specialişti în domeniul informaticii economice, capabili să răspundă cerinţelor actuale şi de perspectivă ale mediului economicosocial, ale managementului modern, ale tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii, aflate într-o permanentă dinamică. Programul se adresează persoanelor care doresc să-și completeze cunoștințele dobândite prin intermediul studiilor de licență, abordarea fiind interdisciplinară. Avantajul competitiv al acestui program de masterat este că se adresează tuturor absolvenților de studii universitare de licență, indiferent de domeniul specializarii lor, care doresc să-și formeze cunoștințe și abilități practice necesare pentru gestiunea sau managementul afacerilor moderne, pentru folosirea instrumentarului informatic adecvat pentru dezvoltarea afacerilor, să-și consolideze/valideze informațiile preluate din practică.
Științe Economice
Informatică economică
Informatică economică
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti
- Marketingul şi managementul operaţiunilor logisticeFacultatea de Ştiinţe Economice
- MarketingFacultatea de Management-Marketing
- Comunicare în limba engleză pentru predare şi cercetare economicăFacultatea de Relaţii Economice Internaţionale
- Audit financiar şi consiliereFacultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune
- Managementul financiar-contabil şi auditul afacerilorFacultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice – extensie Constanța
- Administrarea afacerilor (în limba franceză)
- Auditul intern în sistemul public și privatFacultatea de Ştiințe Juridice
- Afaceri internaţionale (în limba engleză)Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar – Bancare Interne şi Internaţionale
- International BusinessFacultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar – Bancare Interne şi Internaţionale
Facultatea de Informatică Managerială
Facultatea organizează programe de studii universitare de licență și masterat, cu frecvență, încadrate în domeniul Cibernetică, statistică și informatică economică, Specializarea Informatică economică. Atuurile Facultății de Informatică Managerială: un plasament cert pe piața forței de muncă; pe de o parte, există pe piața muncii o cerere mare de specialiști din domeniul IT, care va continua și in următorii ani, iar pe de altă parte, pregătirea absolvenților facultății corespunde cerințelor angajatorilor privind cunoștințele de specialitate și abilitățile practice necesare; recunoașterea pe piața internațională: prin aptitudinile si cunoștințele dobândite în domeniu, absolvenții facultății pot viza oferta de locuri de munca in domeniul IT la firme din țară, din străinătate, precum si in companii străine cu sediul in țara noastră; o bună legătură cu activitatea practică și cu cerințele actuale și de perspectivă ale unui specialist IT în domeniul economic; aceasta se realizează printr-o legătură permanentă cu mediul de afaceri și social, cu companii de top din domeniul IT&C, care contribuie la adaptarea permanentă a planurilor de învățământ la cerințele pieței muncii; asigură specialiști de înaltă clasă într-un domeniu în care funcțiile sunt stimulate de economie prin venituri consistente și de către guvern prin scutirea de impozit
Informatii despre Universitatea Româno-Americană din Bucureşti
Universitatea Româno-Americană este o instituție de învățământ superior particulară, acreditată și evaluată de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) cu calificativul "Grad de încredere ridicat”. A fost înființată în anul 1991, având drept scop adaptarea și implementarea unor valori educaționale din învățământul superior american și european, în scopul realizării standardelor de calitate și competitivitate a procesului de învățământ.
Experiența internațională constituie o componentă vitală a educației studenților și a pregătirii cadrelor didactice. Universitatea Româno-Americană are încheiate acorduri și parteneriate cu universități din SUA, din Europa și America Latină, în cadrul cărora se derulează schimburi interacademice pentru cadrele didactice și studenți.