Fizică medicală
in cadrul Universitatea din Bucureşti (UNIBUC), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Competenţele dezvoltate sunt: definirea şi recunoaşterea de concepte şi modele folosite pentru a descrie lumea materială; folosirea echipamentelor de măsură şi a unor metode specifice pentru a determina valori ale unor mărimi fizice în explorarea fenomenelor şi a proceselor fizice; aplicarea formulelor matematice şi a unor proceduri, principii şi legi ale fizicii pentru a rezolva probleme teoretice şi practice; explicarea fenomenelor fizice într-un limbaj specific, prin modelare şi abstractizare; generalizarea şi validarea unor concluzii obţinute pe cale experimentală; realizarea unor transferuri şi integrarea cunoştinţelor şi a metodelor de lucru specifice fizicii în scopul aplicării lor în ştiinţele naturii şi în tehnologii; manifestarea interesului pentru identificarea de regularităţi şi construirea de modele şi reprezentări adecvate ale realităţii; formarea disponibilităţii de a recurge la o imagine dinamică asupra ştiinţei înţeleasă ca activitate umană în care ideile ştiinţifice se schimbă în timp şi sunt afectate de contextul social şi cultural în care se dezvoltă; competenţele didactice privind utilizarea unor modele, metode si strategii specifice predării disciplinei de Fizică în învăţământul preuniversitar.
Științe Exacte
Fizică
Fizică medicală
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Interacţia radiaţiilor ionizante cu materia
- Biostatistică
- Tehnici spectroscopice pentru investigarea sistemelor atomice
- moleculare şi nucleare (Disciplină opţională 1)
- Rezonanţa magnetică nucleară. Principii fizice şi aplicaţii (Disciplină opţională 1)
- Principiile fizice ale imagisticii.Aplicaţii (Disciplină opţională 2)
- Bioinformatică: metode şi algoritmi (Disciplină opţională 2)
- Membrane naturale şi artificiale. Implicaţii în practica medicală
- Surse de radiaţii
- dozimetrie şi protecţie radiologică
- Reţele neuronale şi aplicaţii
- Achiziţia şi procesarea semnalelor bioelectrice
- Bionică şi protezare medicală (Disciplină opţională 3)
- Polimeri pentru protezare medicală (Disciplină opţională 3)
- Tehnici biofizice avansate. Aplicaţii în biologie şi medicină (Disciplină opţională 4)
- Sisteme şi procese ale materiei vii (Disciplină opţională 4)
- Practica de cercetare
- Proteomică. Metode şi tehnici specifice
- Electrofiziologie
- Metrologie medicală (Disciplină opţională 1)
- Probleme speciale de abordare a materiei vii (Disciplină opţională 1)
- Aparatură electronică medicală (Disciplină opţională 2)
- Aplicaţii ale dinamicii moleculare în biofizică (Disciplină opţională 2)
- Biosenzori
- Bioenergetică
- Modelarea sistemelor şi proceselor biologice (Disciplină opţională 3)
- Genomică şi inginerie genetică (Disciplină opţională 3)
- Bionanotehnologii (Disciplină opţională 4)
- Inteligenţă artificială (Disciplină opţională 4)
- Practică cercetare
- Activitate de cercetare şi elaborarea lucrării de dizertaţie
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Exacte, în Bucuresti
- Tehnologia informaţieiFacultatea de Matematică
- Chimie medicalăFacultatea de Chimie
- Fizica materialelor și aplicațiiFacultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti
- Fizică teoretică şi computaţionalăFacultatea de Fizică
- Informatică economicăFacultatea de Informatică Managerială
- Informatică – Învățământ la distanțăFacultatea de Matematică şi Informatică
- Fizica atomului, nucleului, particulelor elementare, astrofizică şi aplicaţii (în limba engleză)Facultatea de Fizică
- Programare declarativăFacultatea de Matematică şi Informatică
- Chimie farmaceuticăFacultatea de Chimie
Facultatea de Fizică
Fizică ȋnseamnă "natură" ȋn limba greacă şi pentru că descifrează tainele acestei lumi, de la quarci pȃnă la stele, rămȃne regina ştiinţelor. Facultatea de Fizică ȋşi propune să deschidă o nouă perspectivă asupra rolului fizicii şi al fizicianului ȋn lumea actuală.
În prezent, Facultatea de Fizică dispune de laboratoare de specialitate, în care se desfășoară atât activități didactice, cât și de cercetare in vederea elaborarii lucrarilor de licenta, de disertatie sau doctorat. Un rol important in activitatea de cercetare îl joacă Institutul de Fizica, care funcționează din anul 1963. Înfințat inițial ca laborator de cercetare în domeniul rezonanței magnetice, acesta s-a dezvoltat pe parcurs ajungând în prezent să aibă mai multe laboratoare de cercetare în care iși desfașoară activitatea cadre didactice, cercetători, doctoranzi, studenți de la master și cei care iși pregătesc lucrarea de licență în diferite domenii ale fizicii. Dintre laboratoarele facultății, precum și a institutului amintim: laboratorul de magnetism, laboratorul de rezonanță electronică de spin, laboratorul pentru studiul materialelor oxidice supraconductoare cu temperatură critică ridicată, laboratorul de biomateriale, laboratorul pentru studiul materialelor oxidice cristaline și vitroase, laboratorul de fizică atomică și nucleară, laboratorul de corp solid, laboratorul de ultraacustică, laboratorul de optică, laboratorul de spectroscopie optică, laboratorul de laseri, laboratorul de optotehnică, etc.
Facultatea de Fizică participă în prezent la numeroase programe de cercetare cu alte universități și institute de cercetare din străinătate cum ar fi: Universitatea “Joseph Fourier” și Laboratorul de magnetism, din Grenoble; Universitatea Tehnică din Viena; Universitatea din Geneva; Universitatea Liberă din Bruxelles; Universitatea “Eotvos Lorand”, Budapesta; Universitatea “Kossuth Lajos”, Debrecen; Universitatea din Louvaine; Institutul de cercetare în domeniul corpului solid din Varșovia; Institutul de Fizică din Chișinău.
Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.
Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.
În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.
Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.
Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.