Despre program

Facultatea de Farmacie din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, prima facultate de farmacie de pe teritoriul dobrogean, înființată în 1990 ca secție în cadrul Facultății de Medicină, funcționează ca facultate independentă din anul 2007 cu două specializări acreditate: Farmacie și Asistență de Farmacie. În cei peste 20 de ani de activitate, cadrele didactice și conducerea facultății s-au preocupat permanent de optimizarea procesului de învățământ și adaptarea permanentă și continuă la cerințele pieței muncii și exigențele naționale și europene. Absolvenţii Facultăţii de Farmacie sunt toţi integraţi pe piaţa muncii în domeniul pentru care s-au pregătit, în conformitate cu competenţele generale şi profesionale ale specializării. Dinamica de creştere a numărului absolvenţilor ilustrează prestigiul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa. Managementul democratic, participarea activă a cadrelor didactice tinere, interesul permanent pentru modernizarea și actualizarea procesului didactic, dinamismul procesului de rezolvare a problemelor curente, fac din Facultatea de Farmacie o instituție modernă integrată în rândul facultăților cu acelaşi profil din ţară şi din Europa.

Domeniu
Medicină
Domeniu de licenta/master
Farmacie
Specializare
Farmacie
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
5 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Chimie generală și anorganică
  • Botanică farmacutică
  • Anatomie umană
  • Biologie celulară și moleculară
  • Informatică medicală
  • Propedeutică farmaceutică
  • Terminologie medicală
  • Limbi moderne (engleză/ franceză)
  • Educație fizică
  • Genetică
  • Fizică farmaceutică
  • Matematică
  • Măsuri de prim-ajutor
  • Practică de specialitate
  • Chimie organică
  • Chimie analitică și instrumentală
  • Chimie fizică
  • Fiziologie umană
  • Microbiologie
  • Limbi moderne (engleză/ franceză)
  • Educație fizică
  • Fiziopatologie
  • Imunologie
  • Sănătate publică
  • Practică de specialitate
  • Biochimie farmaceutică
  • Farmacognozie
  • Tehnologie farmaceutică
  • Farmacologie
  • Semiologie medicală
  • Medicamente biologice
  • Patologie clinică
  • Practică de specialitate
  • Chimie terapeutică
  • Tehnologie farmaceutică
  • Farmacoterapie
  • Chimia factorilor de mediu
  • igienă
  • nutriție
  • Legislație farmaceutică
  • Dermatofarmacie și cosmetologie
  • Metodologia cercetării șiințifice
  • Farmacodinamie fundamentală moleculară (facultativ)
  • Toxicologie
  • Biofarmacie
  • Practică de specialitate
  • Farmacie clinică
  • Toxicologie
  • Analiza medicamentului
  • Industria medicamentului și biotehnologii
  • Farmacoeconimie
  • Bioetică și deontologie
  • Comunicarea cu pacientul
  • Produse tehnico- medicale
  • Management și marketing
  • Practică de specialitate
  • Elaborare lucrare de licență
  • Nanotehnologii farmaceutice (facultativ)
  • Molecule chirale (facultativ)
  • Plante toxice (facultativ)
  • Discipline opționale
  • Discipline opționale
  • Discipline opționale
  • Discipline opționale
  • Discipline opționale

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Medicină, în Constanta

Facultatea de Farmacie

În anul 1996, eforturile depuse de corpul academic medical au fost încununate de succes, Ministerul Educaţiei şi Cercetării aprobând înfiinţarea Facultăţii de Farmacie din Craiova (FFUMFCV).

Dotările din amfiteatre, săli şi laboratoare asigură un cadru corespunzător pentru un învăţământ modern, centrat pe student. Laboratoarele sunt dotate cu echipamente şi tehnică de calcul adecvate normelor în vigoare şi stadiului actual de dezvoltare a cunoaşterii ştiinţifice. Sălile de curs, recent modernizate, dispun de echipamente tehnice de învăţare, predare şi comunicare, facilitând activitatea cadrului didactic şi receptivitatea fiecărui student. Prin accesul la bibliotecă, FFUMFCV asigură resursele de învăţare adecvate, în format clasic şi/sau electronic.

Str. Petru Rareș, nr. 2, cod 200349, Craiova, România

Informatii despre Universitatea "Ovidius" din Constanţa

Universitatea Ovidius este o instituție de învățământ superior publică fondată în 1961, devenită în 1990 o universitate multidisciplinară, cu programe de studii de licență, masterat și doctorat de calitate, recunoscută de instituții de acreditare naționale și internaționale cu grad de încredere ridicat. Cu peste 15.000 de studenți, Ovidius este cea mai mare universitate europeană la Marea Neagră.

Viziunea noastră este să fim recunoscuți ca lider regional în învățământul superior și cercetarea științifică, să fim prima opțiune în preferințele studenților din întregul areal al Mării Negre și nu numai. 

Suntem o poartă estică spre Europa și aspirăm să atragem un număr și mai mare de studenți români și străini, dar și cadre didactice și de cercetare dintre cele mai talentate. Ne străduim să atingem cele mai înalte standarde Europene în calitatea educației prin programe moderne la toate cele trei cicluri de studiu, pentru a pregăti absolvenți capabili să concureze pe piața forței de muncă din România, Uniunea Europeana și din întreaga lume. 

Ne propunem să devenim un pol al excelenței în educație și cercetare. Ne dorim să generăm cunoștințe avansate, prin cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare în diverse domenii ale activității umane, în parteneriat cu instituții naționale și internaționale de prestigiu.

Intenționăm să consacrăm pentru Universitatea Ovidius reputația unui centru cultural de excepție, a unui far care luminează drumul celor pasionați de cunoaștere și cultură. Ne dorim să profităm de mediul atât de divers și atât de deschis din punct de vedere etnic, religios și cultural, ca și de resursa de expertiză acumulată în cadrul universității pentru a răspândi lumina libertății de gândire și de exprimare, a drepturilor omului și a echității sociale în întreaga zonă a Mării Negre și dincolo de aceasta.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bd. Mamaia, nr. 124, Aleea Universității nr.1
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Ovidius" din Constanţa
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer