Evaluarea impactului și riscului pentru mediu
in cadrul Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - extensia Baia Mare, din Baia Mare, CrisanaMaramures
Despre program
Facultatea de Inginerie a Centrului Universitar Nord din Baia Mare continuă tradiţia academică de la poalele Dealului Crucii, loc binecuvântat cu oameni destoinici, cu dorinţa de a şti, de a învăţa cum se face şi cu ştiinţa de a face. Facultatea de Inginerie prin preocupările sale trebuie să devină, în cadrul Centrului Universitar Nord, lider în activitatea de cercetare şi formare, specializare şi perfecţionare a cadrelor tehnice pentru mediul economic şi social al regiunii de nord-vest a României. Prin activitatea sa se înscrie în mod explicit în Strategia de Dezvoltare Regională. Astfel, printre sectoarele prioritare de susţinere la nivel de regiune, care vor asigura avantaje competitive in competiţia pe plan naţional si global, au fost stabilite, următoarele: tehnologia informaţiei şi calculatoare, industria de maşini si echipamente, învăţământ superior si cercetare. Se poate concluziona faptul că Facultăţii de Inginerie, furnizor pe piaţa muncii de cadre tehnice cu studii superioare, care asigură pregătire de specialitate, îi revine un rol deosebit de important în asigurarea calităţii şi creşterii productivităţii economice, prin activităţile specifice de instruire la nivel de licenţă, masterat şi doctorat, cât şi prin angrenarea personalului propriu în activităţi de cercetare, inovare şi difuzie tehnologică.
Științe Inginerești
Ingineria mediului
Ingineria mediului
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Evaluarea impactului asupra mediului
- Arii protejate și evaluare adecvată
- Managementul deșeurilor solide
- Evaluarea riscului pentru mediu si sănătate
- Tratarea și epurarea reziduurilor gazoase. Monitorizarea calității aerului
- Gestionarea durabila a resurselor minerale și energetice
- Evaluarea calității apelor și tratarea apelor reziduale
- Protecția și depoluarea solurilor
- Stabilitatea depozitelor de deșeuri
- Evaluarea ciclului de viață
- Management de mediu
- Activitate de cercetare
- Monitoring de mediu
- Elaborarea lucrării de dizertație
- Teste ecotoxicologice și biomonitoring
- Susținere disertație
- Documentații pentru reglementarea activităților cu impact asupra mediului
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Baia Mare
- RoboticăFacultatea de Inginerie
- Ingineria procesării materialelor prin procedee specialeFacultatea de Inginerie
- CalculatoareFacultatea de Inginerie
- Echipamente pentru Procese IndustrialeFacultatea de Inginerie
- Ingineria şi Protecţia Mediului în IndustrieFacultatea de Inginerie
- Construcţii civile, industriale şi agricole (la Baia Mare)Facultatea de Construcţii
- Inginerie și management în domeniul electricFacultatea de Inginerie
- Securitatea și reabilitarea perimetrelor miniereFacultatea de Inginerie
- Inginerie Economică în Domeniul MecanicFacultatea de Inginerie
Facultatea de Inginerie
După Revoluția din decembrie 1989, mai exact în anul 1990, prin Hotărârea Guvernului României nr. 225/07.03.1990, Institutul de Subingineri se transformă în Universitatea din Sibiu, iar Facultatea de Mecanică devine Facultatea de Inginerie, fiind astfel „piatra de temelie” a Universității din Sibiu, universitate care în data de 12 mai 1995 primește numele marelui poet și filozof român Lucian Blaga, devenind astfel Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.
După anul 1990, Facultatea de Inginerie se dezvoltă și consolidează continuu prin autorizarea specializărilor existente, precum și prin propuneri și autorizări provizorii de funcționare a unor noi specializări și direcții de licență, master și doctorat. Totodată, păstrând buna tradiție dezvoltată de-a lungul celor peste 37 de ani de activitate, Facultatea de Inginerie din Sibiu are parteneriate și colaborări cu numeroase companii din județul Sibiu (și nu numai), printre care amintim: CONTINENTAL, TAKATA, SNR, MARQUARDT, SIEMENS, BRANDL, BILSTEIN, COMPA, TRANSGAZ, ROMGAZ, DACIA, WENGLOR, KROMBERG & SCHUBERT etc.
Informatii despre Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - extensia Baia Mare
Structura Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca este complexa si cuprinde treisprezece facultati repartizate in cele doua centre universitare, Cluj-Napoca si Baia-Mare la care se adauga extensiile in localitatile Alba-Iulia, Bistrita, Satu-Mare si Zalau.
Oferta educationala, organizata in sistem Bologna, cuprinde programe de licenta, masterat si doctorat, precum si programe de formare continua. Domeniile de studii au o larga cuprindere, de la inginerie la arhitectura, stiinte fundamentale, socio-umane si arte. De asemenea, in cadrul Universitatii Tehnice, functioneaza Departamentul pentru Educatie Continua, Invatamant la Distanta si cu Frecventa Redusa, care organizeaza si deruleaza activitati si programe de educatie continua, cursuri postuniversitare, programe si cursuri de dezvoltare profesională continuă sau bazate pe standarde ocupaţionale.
Deplin integrata in viata comunitatii academice internationale, Universitatea Tehnica este preocupata de schimbul international de valori stiintifice, iar aceasta tendinta se regaseste in cele peste 200 de acorduri de colaborare interuniversitara, sau in numarul mare de mobilitati ale studentilor. Deschiderea în continuare spre spaţiul european si mondial al învăţământului şi cercetării printr-un proces statornic de internaţionalizare reprezinta unul dintre obiectivele majore ale universitatii.
Cercetarea este, alături de educaţie, principala prioritate a Universităţii Tehnice. În toate facultăţile universităţii fiinţează structuri de cercetare, de la colective, grupuri şi laboratoare, până la centre şi platforme de cercetare. Domeniile abordate sunt într-o gamă întinsă de cuprindere, de la inginerie, cea mai larg reprezentată, la ştiintele fundamentale, ştiinţe socio-umane sau arte. Direcţiile de cercetare deschise sunt orientate pe priorităţile şi perspectivele pe plan mondial: de la tehnologia informaţiei şi comunicaţii, la energii regenerabile şi ecologie, de la superconductivitate, spintronică şi nanomateriale, la management şi robotică, de la mecatronică şi inginerie electrica, la autovehiculul şi locuinţa viitorului ori la urbanism si societate.
Universitatea Tehnica se caracterizeaza prin dinamism in spirit si actiune, fiind calata pe exigentele internationale ale timpurilor noastre si urmarind incadrarea continua intre acele institutii academice cu traditii si valori care conduc la prosperitate si progres in societate.