Dreptul european și al Uniunii Europene

Despre program

Acest masterat se adresează persoanelor care îşi desfăşoară activitatea la nivelul ministerelor, şi nu numai, în compartimentele de relaţii internaţionale, integrare europeană şi armonizare legislativă. În egală măsură sunt interesate şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiilor de integrare europeană de la nivelul Prefecturilor judeţene şi a Municipiului Bucureşti, în asociaţiile de integrare europeană şi euro-atlantică, ori în cadrul centrelor de informare şi documentare înfiinţate în domeniu. Membrii Comisiilor de specialitate de la Senat şi Camera Deputaţilor fiind cel puţin la fel de interesaţi.

    Având în vedere categoriile de participanţi, mai sus enunţate, misiunea masteratului în “Drept european și al Uniunii Europene” se regăseşte în parcurgerea disciplinelor cuprinse în planul de învăţământ şi a programelor analitice propuse pentru a fi prezentate şi aprofundate.

    În acest fel, masteratul urmăreşte:

– cunoaşterea şi înţelegerea drepturilor şi a obligaţiilor ţări noastre ca stat asociat şi viitor stat membru al Uniunii Europene;

– prevenirea neîndeplinirii de către ţara noastră a obligaţiilor care îi revin, din necunoaşterea problematicii de către cei implicaţi, la un nivel sau altul, în procesul integrării;

– posibilitatea înlăturării situaţiilor în care, din cauza necunoaşterii, România nu ar putea valorifica unele drepturi, avantaje care decurg, în mod implicit, din calitatea sa de stat candidat la aderare sau stat membru;

– însuşirea şi aprofundarea, de către cursanţi, a unor domenii specifice dreptului comunitar, având în vedere obiectivele pe termen scurt, mediu şi îndepărtat pe care România şi le-a propus (conform planului de învăţământ);

– cunoaşterea şi înţelegerea problematicii politicilor comunitare (de exemplu: în domeniul transporturilor, comercial, al afacerilor, concurenţial, agricol, sănătate ş.a);

– studiul jurisprudenţei comunitare şi a sistemului monetar european, precum şi al reformei în materie instituţională la nivelul Uniunii Europene şi al statelor membre pentru a înţelege şi acţiona în consecinţă şi în instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea;

– studiul şi aprofundarea caracteristicilor şi a mecanismelor specifice jurisdicţiei internaţionale;

– aprofundarea problematicii referitoare la concurenţa competenţelor instanţelor jurisdicţionale internaţionale;

Prin experienţa dobândită în activitatea didactică, ştiinţifică şi, nu în ultimul rând, în cea practică, colectivul de cadre didactice titulare ale cursurilor poate asigura îndeplinirea obiectivelor mai sus propuse, recomandând oferta educaţională a masteratului în Drept european și al Uniunii Europene în cadrul masteratului, aceasta fiind utilă tuturor categoriilor interesate, din perspectiva îmbunătăţirii calităţii prestaţiilor profesionale.

Domeniu de licenta/master
Drept
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
1 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Dialog Social European
  • Reforma Institutionala a Uniunii Europene
  • Protectia Internationala a Drepturilor Omului
  • Fondurile Structurale ale UE
  • Sistemul Normativ si Jurisprudenta UE
  • Drept Social European
  • Institutii Administrative Europene
  • Jurisdictii Internationale
  • Dreptul Afacerilor UE
  • Raspunderea Statelor - Sanctiuni si Contramasuri

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Juridice, în Bucuresti

Facultatea de Drept

Înfiinţată în anul 1992, Facultatea de Drept, prima facultate din cadrul Universităţii „Danubius" din Galaţi şi-a asumat rolul de a contribui la dezvoltarea societăţii şi recunoaşterea valorilor fundamentale în cadrul acesteia, urmărind atingerea unor idealuri la care se raportează astăzi întreaga lume: să dea posibilitatea tinerilor să-şi dezvolte capacităţile la cel mai înalt nivel, să fie bine pregătiţi să lucreze în domeniul ales, să poată contribui efectiv la împlinirea personală, să joace un rol important în configurarea unei societăţi democratice, civilizate şi tolerante. Evoluţia Facultăţii de Drept poate fi sintetizată prin câteva elemente esenţiale: promovarea unei culturi a calităţii, performanţă, eficienţă, competitivitate. Fiţi, aşadar, bineveniţi la Facultatea noastră, care va asigură baza dezvoltării carierei dumneavostră de magistrat, avocat, notar ori consilier juridic!

Informatii despre Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti

Înfiinţată în 1990 ca institutie de învăţământ superior particulară, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti a fost acreditată prin Legea nr. 241 din 23 aprilie 2002.

Începand cu anul universitar 1999-2000 a fost dat in functiune noul sediu al universitatii din Bulevardul Vacaresti (statia de metrou Timpuri Noi); conceput ca un campus universitar de standard occidental.

Universitatea are in structura sa trei facultati: Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Administrative.

Universitatea respecta valorile democratiei si ale statului de drept si actioneaza pentru promovarea lor in societatea romaneasca. Este apolitica si nu permite orientarea procesului de invatamant catre nici una din doctrinele si practicile ideologice.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer