Despre program

Diplomele noastre de licenţă şi masterat sunt echivalente cu cele ale oricărei instituţii de învăţământ publice sau private, româneşti şi europene. Planurile de învăţământ însumează discipline juridice fundamentale, de specialitate şi complementare care să contureze o personalitate completă şi complexă în concordanţă cu cerinţele sistemului juridic românesc şi european.După finalizarea studiilor în cadrul facultăţii noastre şi obţinerea diplomei de licenţă în domeniul de studii Drept vă puteţi realiza în următoarele funcţii, posturi, ocupaţii: magistraţi (judecători şi procurori) după absolvirea INM; executori judecătoreşti; auxiliari în magistratură (asistenţi judiciari, grefieri, secretari la instanţe judecătoreşti şi parchete); avocaţi şi secretari ai acestora în cadrul societăţilor civile de avocaţi sau al cabinetelor individuale de avocaţi; notari publici şi secretari ai acestora; consilieri juridici la societăţi comerciale, companii naţionale, regii autonome; funcţionari publici în administraţia publică centrală şi locală, în general; registratori de proprietate şi conducători carte funciară, orice activitate din cadrul autorităţilor publice care presupune o pregătire juridică sau studii superioare; diplomaţi, jurnalişti, experţi pe lângă instituţii guvernamentale sau organizaţii nonguvernamentale; orice alt loc de munca ce necesită pregătire juridică.

Domeniu de licenta/master
Drept
Specializare
Drept
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
4 ani
Forma de invatamant
IFR - cu frecvență redusă
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Teoria generală a dreptului
  • Drept constituţional si Instituţii politice
  • Drept roman
  • Drept civil – partea generală
  • Limba engleză (opțional)
  • Limba franceză (opțional)
  • Educaţie fizică
  • Filosofie juridică
  • Etică şi morală (facultativ)
  • Drept civil – persoane
  • Drept administrativ – partea generală
  • Istoria statului şi dreptului românesc
  • Informatică (opțional)
  • Elemente de contabilitate (opțional)
  • Morală creştină (facultativ)
  • Drept civil – drepturi reale
  • Drept penal general
  • Drept administrativ – partea specială
  • Drept financiar
  • Drept internaţional public
  • Criminologie
  • Psihologie judiciară (opțional)
  • Sociologie juridică (opțional)
  • Limba engleză (facultativ)
  • Limba franceză (facultativ)
  • Drept civil – obligaţii
  • Drept penal general
  • Drept fiscal
  • Protecţia internaţională a drepturilor omului
  • Dreptul mediului
  • Istoria constructiei europene (opțional)
  • Istoria culturii şi civilizaţiei creștine (opțional)
  • Practica în compartimentele juridice ale instituțiilor publice
  • Drept civil – contracte speciale
  • Drept penal – partea specială
  • Drept comercial
  • Dreptul familiei
  • Drept procesual penal
  • Dreptul proprietăţii intelectuale
  • Dreptul sănătății (opțional)
  • Drept bancar (opțional)
  • Drept civil – succesiuni
  • Drept instituţional al U.E.
  • Dreptul European al concurenţei (opțional)
  • Clinică juridică (opțional)
  • Practică de specialitate
  • Drept procesual civil
  • Dreptul muncii
  • Drept internaţional privat
  • Drept comunitar european
  • Criminalistică
  • Elaborarea lucrării de licență
  • Comerțul electronic – elemente practice (opțional)
  • Istoria institutiilor juridice (opțional)
  • Dreptul comerţului internaţional
  • Retorică (opțional)
  • Relaţii publice (opțional)
  • Dreptul comunicațiilor și tehnologiilor (opțional)
  • Medicină legală (opțional) Practică de specialitate

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Juridice, în Bucuresti

Facultatea de Drept din Cluj-Napoca

Fondarea şi evoluţia Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir" este una dintre dovezile cele mai grăitoare ale eficienţei iniţiativei particulare, chiar într-un domeniu conservator cum este cel al învăţământului universitar.

Str.Burebista Nr.2, Cluj-Napoca

Informatii despre Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București (UCDC) este o instituție particulară, autonomă, de învățământ superior și de cercetare științifică.

Procesul de învățământ și cercetare științifică se organizează și se desfățoară în conformitate cu principiile autonomiei universitare, ale Cartei Universitare și cerințelor sistemului de învățământ superior aliniat Procesului Bologna.

Prin activitatea sa, Universitatea a contribuit și contribuie semnificativ la realizarea compatibilizarii între procesul educațional din Romania și cel din universitățile de prestigiu europene și din întreaga lume. În acest sens, UCDC a încheiat parteneriate și acorduri de colaborare cu universități din țările Uniunii Europene, SUA, Turcia, China, Japonia ș.a. Studenții tuturor facultăților din UCDC pot beneficia de mobilități în cadrul programului Erasmus+ al Uniunii Europene.

În prezent, oferta educațională a Universității cuprinde 39 de programe de licență și 32 de programe de studii de master, în următoarele domenii: Administrarea afacerilor, Economie și afaceri internaționale, Finanțe, Contabilitate, Marketing, Drept, Istorie, Geografie, Limbi și literaturi străine, Științe ale educației, Științe politice, Științe ale comunicării și Științe administrative.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Splaiul Unirii nr. 176, sector 4, București
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer