Despre program

Facultatea pregăteşte experţii în domeniul dreptului – judecători, procurori, notari, consilieri juridici – şi al administraţiei publice. Nivelul ridicat al procesului educaţional, studiul aprofundat al anumitor domenii legale la care se adaugă experienţa bogată a personalului didactic contribuie la integrarea absolvenţiilor în diverse ramuri ale dreptului

Domeniu de licenta/master
Drept
Specializare
Drept
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
4 ani
Forma de invatamant
ID - la distanță
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Teoria generală a dreptului
  • Sport
  • Organizarea profesiilor juridice liberale
  • Limba străină
  • Drept roman
  • Drept constituţional şi instituţii politice II
  • Drept constituţional şi instituţii politice I
  • Drept civil (Partea generală
  • Persoanele)
  • Protecţia drepturilor omului
  • Dreptul Uniunii Europene II
  • Dreptul Uniunii Europene I
  • Drept penal general II
  • Drept penal general I
  • Drept internaţional public
  • Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor
  • Drept civil (Drepturile reale)
  • Drept administrativ II
  • Drept administrativ I
  • Dreptul proprietăţii intelectuale
  • Drept procesual penal I
  • Drept penal special II
  • Drept penal special I
  • Drept financiar II
  • Drept financiar I
  • Drept familiei
  • Drept comercial I
  • Drept civil. Succesiuni
  • Drept civil. Contracte speciale
  • Practică la instanţele judecătoreşti
  • Dreptul transporturilor
  • Dreptul muncii II
  • Dreptul muncii I
  • Dreptul comunitar al afacerilor
  • Dreptul comerţului internaţional II
  • Drept procesual civil I
  • Drept internaţional privat
  • Drept comerţului internaţional I
  • Criminalistică

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Juridice, în Sibiu

Facultatea de Drept

Înfiinţată în anul 1992, Facultatea de Drept, prima facultate din cadrul Universităţii „Danubius" din Galaţi şi-a asumat rolul de a contribui la dezvoltarea societăţii şi recunoaşterea valorilor fundamentale în cadrul acesteia, urmărind atingerea unor idealuri la care se raportează astăzi întreaga lume: să dea posibilitatea tinerilor să-şi dezvolte capacităţile la cel mai înalt nivel, să fie bine pregătiţi să lucreze în domeniul ales, să poată contribui efectiv la împlinirea personală, să joace un rol important în configurarea unei societăţi democratice, civilizate şi tolerante. Evoluţia Facultăţii de Drept poate fi sintetizată prin câteva elemente esenţiale: promovarea unei culturi a calităţii, performanţă, eficienţă, competitivitate. Fiţi, aşadar, bineveniţi la Facultatea noastră, care va asigură baza dezvoltării carierei dumneavostră de magistrat, avocat, notar ori consilier juridic!

Informatii despre Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS)

Într-o lume profund interactivă, ULBS nu ar fi reuşit să se menţină în prim planul evenimentelor academice decât printr-o cooperare internaţională de amploare. Întelegerea acestui aspect a avut drept rezultat, dupa 1992, când nouă echipă condusă de prof.univ.dr. Dumitru Ciocoi-Pop a preluat mandatul de conducere, o politică fără precedent a contactelor şi conexiunilor academice.

Conducerea ULBS nu s-a îndoit nici un moment că între cele patruzeci şi opt de universităţi de stat, opt academii militare şi patruzeci şi nouă de universităţi particulare, ULBS avea să se bucure de succes numai prin interacţiune şi cooperare. În consecinţă ULBS a stabilit conexiuni academice şi înţelegeri de parteneriat cu o sută patru universităţi din treizeci de tări. Un loc aparte îl deţin parteneriatele încheiate cu universităţi din America, Germania, Franţa şi Anglia, parteneriate ce s-au materializat în programe de schimb de studenţi, vizite de documentare pentru personalul didactic precum şi o colaborare preţioasă prin intermediul careia ULBS a reuşit să rămână la curent cu ceea ce se întâmplă pe scena internaţională. În momentul acesta există legături cu universităţi din China, Rusia, Italia, Grecia şi Polonia.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bd-ul. Victoriei, Nr.10, Sibiu, 550024, România
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer