Drept financiar, bancar şi al asigurărilor

Despre program

Specializarea „Drept financiar-bancar şi al asigurărilor”, în scopul îndeplinirii misiunii sale, îşi propune pregătirea unor specialişti redutabili în domeniul afacerilor bancare, asigurărilor şi al pieţei de capital. Cursurile de master – modulul „Drept financiar-bancar şi al asigurărilor” – au ca scop aprofundarea cunoştinţelor juridice şi economice necesare absolvenţilor facultăţii care îşi vor desfăşura activitatea, în mod direct sau indirect, în domeniul afacerilor bancare, asigurărilor şi al pieţei de capital. În programul de studii sunt cuprinse instituţii fundamentale ale disciplinelor studiate (Dreptul penal al afacerilor, Managementul riscurilor financiar-bancare, Proceduri şi tehnici de fiscalitate naţională şi internaţională), care urmează a fi aprofundate, precum şi materii noi (Piaţa de capital, Dreptul bancar şi Dreptul asigurărilor). Prin studierea acestor discipline, absolvenţii facultăţii vor dobândi noi cunoştinţele necesare unei temeinice pregătiri pentru exercitarea profesiei juridice în domeniul afacerilor.

Domeniu de licenta/master
Drept
Specializare
Drept
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
1 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Managementul riscurilor pe piața titlurilor financiare
  • Proceduri și tehnici de fiscalitate națională și internațională
  • Piața de capital
  • Drept penal al afacerilor
  • Dreptul asigurărilor
  • Managementul riscurilor pe piața titlurilor financiare
  • Etică și integritate academică

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Juridice, în Bucuresti

Facultatea de Drept

Înfiinţată în anul 1992, Facultatea de Drept, prima facultate din cadrul Universităţii „Danubius" din Galaţi şi-a asumat rolul de a contribui la dezvoltarea societăţii şi recunoaşterea valorilor fundamentale în cadrul acesteia, urmărind atingerea unor idealuri la care se raportează astăzi întreaga lume: să dea posibilitatea tinerilor să-şi dezvolte capacităţile la cel mai înalt nivel, să fie bine pregătiţi să lucreze în domeniul ales, să poată contribui efectiv la împlinirea personală, să joace un rol important în configurarea unei societăţi democratice, civilizate şi tolerante. Evoluţia Facultăţii de Drept poate fi sintetizată prin câteva elemente esenţiale: promovarea unei culturi a calităţii, performanţă, eficienţă, competitivitate. Fiţi, aşadar, bineveniţi la Facultatea noastră, care va asigură baza dezvoltării carierei dumneavostră de magistrat, avocat, notar ori consilier juridic!

Informatii despre Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti

Înfiinţată în 1990 ca institutie de învăţământ superior particulară, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti a fost acreditată prin Legea nr. 241 din 23 aprilie 2002.

Începand cu anul universitar 1999-2000 a fost dat in functiune noul sediu al universitatii din Bulevardul Vacaresti (statia de metrou Timpuri Noi); conceput ca un campus universitar de standard occidental.

Universitatea are in structura sa trei facultati: Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Administrative.

Universitatea respecta valorile democratiei si ale statului de drept si actioneaza pentru promovarea lor in societatea romaneasca. Este apolitica si nu permite orientarea procesului de invatamant catre nici una din doctrinele si practicile ideologice.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer