Despre program

Masteratul „Diplomație Culturală” este unic în România, interdisciplinar și inovativ la nivel mondial, iar din anul universitar 2016-2017 reprezintă domeniu de studiu la Facultatea de Științe Politice a Universității Hyperion. Acreditarea acestui masterat s-a realizat în cadrul proiectului european „DIPLOMACY” – Program masteral în Diplomație Culturală.

Curricula urmărește îmbunătăţirea formării de calitate a resurselor umane, dezvoltarea calităţii comunicării dintre mediul academic şi cel privat, îmbunătăţirea serviciilor oferite studenţilor şi profesorilor în scopul creşterii gradului de integrare a studenţilor pe piaţa muncii, dezvoltarea rutelor flexibile de învăţare pe tot parcursul vieţii, creşterea accesului la educaţie şi formare prin promovarea reţelelor virtuale.

Admiterea se face pe bază de INTERVIU.

Domeniu de licenta/master
Ştiinţe politice
Specializare
Ştiinţe politice
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Relaţii internaţionale – teorie şi politici
  • Analiza cantitativa a mediului economic internațional
  • Politică externă și studii de securitate
  • Fundamente ale diplomaţiei internationale
  • Comunicare de afaceri în limba engleză
  • Diplomație publică
  • Practici de negociere internațională
  • Strategii de internaţionalizare a afacerilor
  • Diplomatie economică internațională
  • Gestionarea stărilor conflictuale la nivel internaţional
  • Diplomatie politică și practici consulare
  • Uzanțe diplomatice și de protocol
  • Diplomație corporativă
  • Guvernanță economică globală
  • Comunicare de afaceri în limba engleză
  • Practici diplomatice contemporane
  • Seminar științific
  • metode de cercetare și gândire critică
  • Etică și integritate academică
  • Practica de specialitate
  • Stagiu pentru elaborarea lucrării de disertație

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Bucuresti

Facultatea de Ştiinţe Sociale

Facultatea de Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa pregăteşte, prin programele de licenţă, specialişti în domeniul dreptului european şi internaţional, administraţiei publice, asistenţei sociale, pedagogiei învăţământului primar şi preşcolar, teologiei ortodoxe didactice, educaţiei fizice şi sportive, resurselor umane. Totodată, prin programele de master asigură pregătirea specialiştilor în domeniul administraţiei publice europene, managementului instituţiilor publice şi al serviciilor de asistenţă socială, precum şi al studiilor de teologie pastorală şi misiune creştină. Pe lângă latura teoretică, Facultatea de Ştiinţe Sociale asigură desfăşurarea practicii de specialitate în instituţii naţionale şi europene, facilitând colaborarea cu specialişti din cadrul acestora, contribuind astfel la transpunerea în practică a cunoştinţelor dobândite la cursuri şi seminarii. Misiunea şi obiectivele programelor de studii din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale sunt individualizate şi integrate în Planul strategic al universităţii, prin formarea iniţială şi perfecţionarea specialiştilor cu studii superioare pentru ştiinţe juridice, administrative, sociale şi teologice, în concordanţă cu cadrul naţional al calificărilor şi cerinţele pieţei muncii, având ca scop promovarea unui cult al învăţării permanente şi inovatoare alături de valorificarea specificului local al Regiunii de Vest – Banat. Studiile universitare de licenţă şi master sunt în concordanţă cu standardele de calitate A.R.A.C.I.S. şi vizează dezvoltarea de cunoştinţe generale şi de specialitate, precum şi abilităţi cognitive specifice, care definesc corect calificările oferite. Cercetarea la nivelul facultăţii în domeniul juridic şi administrativ se desfăşoară prin Centrul de Cercetări pentru Protecţia Mediului şi a Bunurilor Culturale în Arealul European „Victor Duculescu” (C.P.M.B.C.), iar în domeniul social şi teologic, prin Centrul de Cercetări Sociale şi Teologice „Miron Cristea”. Facultatea gestionează Revista „Caiete de drept internaţional”, publicaţie bilingvă, aflată în baze de date internaţionale de specialitate, cu apariţie trimestrială, care în anul 2015 sărbătoreşte 12 ani de apariţie neîntreruptă, şi Analele Universităţii „Eftimie Murgu" din Reşiţa, Fascicola de Ştiinţe Social-Umaniste, care promovează atât cercetarea fundamentală, cât şi cercetarea ştiinţifică.
Piaţa Traian Vuia, Nr. 1 - 4, 320085

Informatii despre Universitatea "Hyperion" din Bucureşti

Universitatea Hyperion este prima instituție de învățământ privată înfiinţată în România, în 1990, odată cu Fundaţia Universitară Hyperion, ca asociaţie cultural ştiinţifică, neguvernamentală, apolitică, de tip non-profit, actualmente acreditată prin Legea nr. 275 din 15 mai 2002.

Universitatea are în structura sa 17 programe de studii de licenţă (specializări) şi 16 programe de masterat acreditate, acoperind o paletă largă de domenii și specializări în concordanță cu cerințele de pe piața muncii.

Universitatea Hyperion din Bucureşti beneficiază de contribuţia didactică şi ştiinţifică a unui corp profesoral competent, alcătuit din cadre didactice şi prestigioşi oameni de ştiinţă şi cultură, specialişti în diferite ramuri ale ştiinţelor exacte şi inginereşti, ştiinţelor economice, ştiinţelor juridice, ştiinţelor sociale, politice şi ale comunicării, ştiinţelor psihologiei şi educaţiei, ştiinţelor umaniste şi ale naturii, artelor (artele spectacolului de teatru, cinematografie şi media).

 

Întregul proces de pregătire universitară este proiectat pe baza unor planuri de învăţământ moderne, care țin pasul cu avansul științific și tehnologic, corelate cu planurile de învăţământ internaționale și conforme cerințelor ARACIS.

Temeinica pregătire de specialitate a studenţilor Universităţii Hyperion din Bucureşti rezultă şi din procentul de peste 90% al absolvenţilor care au promovat examenele de licenţă și de un numar de peste 20.000 de licenţiaţi care au fost angajați  în cele mai diverse domenii de activitate, precum şi în învăţământul preuniversitar şi universitar, în institute de cercetare, administraţie, instituţii financiare şi social-culturale, media, etc, apreciați pentru competența si rigurozitatea care le-a fost cultivată la Universitatea Hyperion.

Universitatea dispune de un campus universitar modern, poziționat  în zona centrală a Capitalei, cu laboratoare didactice şi de cercetare dotate după cele mai înalte standarde, redacție  de ziar – HyperFlash, Birou de presă, studiouri de televiziune HD şi ultra HD, de radio - RadioFxNet, săli de teatru și de conferințe cu posibilitatea de transmisie live pe streaming online, cămin studențesc, terenuri și sală de sport.

Universitatea Hyperion are o televiziune proprie - Hyp TV, în care studenții au posibilitatea să facă practică, realizând materiale video de promovare a celor mai importante evenimente culturale și științifice interne, cât și în cadrul parteneriatelor media cu Muzeul Cotroceni, Muzeul Satului, Muzeul Literaturii, Muzeul de Istorie, Institute culturale (ICR, Cervantes, Italian, Francez, Polonez), Institutul de Psihologie, Cercul Militar Național, Casa Regală a României, teatre (Masca, Metropolis, Evreiesc de Stat, Notara, etc.) companii multinaționale, Primăria București și Primăria Sectorului 3, AMPT, Biblioteca Națională, diverse televiziuni, edituri, librării și alte instituții importante.

Studenţii Universităţii Hyperion din Bucureşti participă activ la concursuri de specialitate în ţară şi străinătate unde obţin importante premii, fac specializări în Japonia şi Italia, desfășoară activități în cadrul mai multor proiecte europene și companii private sau în cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare Hyperioncare cuprinde mai multe departamente, în corespondenţă cu profilurile facultăţilor Universităţii Hyperion din Bucureşti.

Comunicările științifice și conferinţele internaţionale organizate anual în Universitatea Hyperion la un nivel ştiinţific ridicat, au un impact amplificat prin intermediul dotărilor de broadcasting de ultimă oră, la realizarea cărora au colaborat departamentele de inginerie, informatică, jurnalism, regie film şi TV.

La fiecare facultate sau specializare se organizează anual sesiuni de comunicări ştiinţifice la care participă şi studenţi angrenaţi în cercuri de cercetare ştiinţifică. Comunicările sunt publicate în volumele intitulate "Comunicările Hyperion" sau în “Analele Universităţii Hyperion”, care apar anual încă din 1991.

În anul 2008 a fost organizată prima Conferinţă Internaţională în domeniile Econophysics, New Economy and Complexity, eveniment care, sub acronimul ENEC, s-a reeditat în luna mai a fiecărui an. Lucrările prezentate au fost tipărite în Proceedings ale Conferinţelor bucurându-se de o largă apreciere internaţională. Ulterior, s-au organizat numeroase conferinţe internaţionale şi ale altor facultăţi, la un nivel ştiinţific ridicat, cu un impact amplificat prin intermediul dotărilor de broadcasting de ultimă oră, la realizarea cărora au colaborat facultăţile de inginerie informatică, jurnalism, regie film şi TV.

Universitatea Hyperion editează, împreună cu Fundaţia Universitară Hyperion, manuale şi tratate universitare, The Hyperion Scientific Journal, The Hyperion International Journal of Econophysics and New Economy, revista Hypercultura, ziarul online HyperFlash al Facultăţii de Jurnalism, precum şi volumele anuale de comunicări ştiinţifice ale facultăţilor.

De asemenea, Universitatea participă activ la acţiunile ştiinţifice organizate de Fundaţia Universitară Hyperion sau de alte instituţii cultural-ştiinţifice şi de invăţământ din ţară şi străinătate.

Prin intermediul editurilor VICTOR si HYPERION XXI au fost tipărite şi sunt în curs de tipărire peste 250 de titluri de cărţi şi tratate universitare necesare studenţilor, în tiraj total de circa 300.000 de exemplare, elaborate de cadre didactice sau de cercetători care lucrează în Universitatea Hyperion din Bucureşti.

Universitatea Hyperion din Bucureşti a promovat şi continuă să promoveze relaţii de colaborare cu instituţii de învăţământ superior şi de cercetare din ţară şi din străinătate ca, de exemplu, cu universităţile: Hirosaki din Japonia, „La Sapienza”, Universita Degli Studi di Reggio Calabria, University of Salerno şi Universitatea din Milano, Universităţile Waseda, University of Science &Technology din Tokyo,  Universitatea Sichuan din China, Universitatea SIAM din Bangkok (Thailanda), HTMI, Hotel and Tourism Institute of Management din Elveţia, Academia Naţională de Telecomunicaţii din Odessa (ONAT)  Ucraina și altele.

Universitatea Hyperion din Bucureşti este membru fondator al Forumului Universităţilor Europene, cu sediul la Universitatea „La Sapienza” din Roma, membru fondator al Reţelei Interuniversitare Europa-Asia, membru al Universităţii fără frontiere (Paris), membru al Academiei Internaţionale de Personal (Kiev), Ucraina, care funcţionează sub egida consiliului Europei şi a UNESCO, membru al Clubului Rectorilor din Europa (CRE) etc.

Astfel, datorită activităţii continue şi a rezultatelor notabile pe care le-a obţinut, Universitatea Hyperion din Bucureşti şi-a dobândit un binemeritat prestigiu pe plan național și internațional.

Ne mai găsiți online la adresele:

www.bpuh.hyperion.ro

www.colegiulhyperion.ro

www.facebook.com/universitateahyperion

www.facebook.com/HypTv

www.facebook.com/colegiulhyperion  

www.twitter.com/UHyperion

www.youtube.com/UnivHyperion

www.youtube.com/user/HypTvStudio

www.hyperflash.ro

www.radiofxnet.ro

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
mediu
Calea Călăraşilor 169, Sector 3, Bucureşti, 030615
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Hyperion" din Bucureşti
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer