Dezvoltare durabilă și securitate în industrie (în limba engleză)
in cadrul Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, din Galati, Moldova
Despre program
Misiunea asumată a Facultății de Inginerie include direcțiile didactică și de cercetare, formarea specialiștilor în domeniul tehnic, prin derularea a trei cicluri de pregătire – licență, masterat și doctorat.
Actualizarea continuă a programelor de studii acreditate sau autorizate provizoriu, pentru a răspunde cerințelor pieței.
Promovarea calității în învățământul superior, prin implementarea unui sistem de management al calității și respectarea standardelor de calitate.
Formarea de competențe în cercetarea fundamentală și aplicativă, pentru îmbogățirea patrimoniului științific și pentru dezvoltarea capacităților și performanțelor profesionale.
Dezvoltarea componentelor civică și culturală care își pun amprenta asupra organizării vieții sociale din spațiul universitar, astfel încât acesta să devină un centru consacrat de pregătire academică, de educație și de cercetare științifică.
Misiunea de internaționalizare, prin realizarea schimburilor reciproce de studenți și cadre didactice în spațiul european al cunoașterii, prin intensificarea cooperărilor internaționale cu alte facultăți.
Științe Inginerești
Ingineria mediului
Ingineria şi protecţia mediului în industrie
Master
Engleza
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- European strategies and policies for sustainable development and security in industry
- Environmental security in natural resources management
- Industrial hygiene and safety
- Risk assessment and environmental security
- Sustainable development and environmental management
- Entrepreneurship and Innovation
- Green Chemistry Application for Sustainable Development
- Advanced methods of water treatment
- Advanced materials for renewable energy
- Integrated waste management
- Integrated control and prevention of environmental pollution
- Environmental impact of materials degradation
- Research activity
- Elective course 1
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Galati
- Arhitectură navală (în limba engleză)Facultatea de Arhitectură Navală
- Electromecanică
- Electromecanică
- Amenajări hidrotehnice și protecția mediuluiFacultatea de Inginerie
- Inginerie mecanicăFacultatea de Inginerie
- Metode Avansate de Prelucrare a Semnalelor (în limba engleză)
- Automatică şi informatică aplicată
- Tehnologii și Sisteme de Telecomunicaţii
- Inginerie economică industrialăFacultatea de Inginerie
Facultatea de Inginerie
După Revoluția din decembrie 1989, mai exact în anul 1990, prin Hotărârea Guvernului României nr. 225/07.03.1990, Institutul de Subingineri se transformă în Universitatea din Sibiu, iar Facultatea de Mecanică devine Facultatea de Inginerie, fiind astfel „piatra de temelie” a Universității din Sibiu, universitate care în data de 12 mai 1995 primește numele marelui poet și filozof român Lucian Blaga, devenind astfel Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.
După anul 1990, Facultatea de Inginerie se dezvoltă și consolidează continuu prin autorizarea specializărilor existente, precum și prin propuneri și autorizări provizorii de funcționare a unor noi specializări și direcții de licență, master și doctorat. Totodată, păstrând buna tradiție dezvoltată de-a lungul celor peste 37 de ani de activitate, Facultatea de Inginerie din Sibiu are parteneriate și colaborări cu numeroase companii din județul Sibiu (și nu numai), printre care amintim: CONTINENTAL, TAKATA, SNR, MARQUARDT, SIEMENS, BRANDL, BILSTEIN, COMPA, TRANSGAZ, ROMGAZ, DACIA, WENGLOR, KROMBERG & SCHUBERT etc.
Informatii despre Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își asumă misiunea de a pregăti specialiști în diverse domenii economico-sociale, participând activ la susținerea și transmiterea științei și culturii, contribuind la îmbogățirea patrimoniului local și național de cunoaștere prin cercetare științifică. Universitatea își asuma rolul de centru cultural și civic de formare și difuzare a valorilor culturale, științifice și sociale atât în zona în care activează cât și în întreaga țară.
Fiind cea mai mare și cea mai importantă instituție de învățământ superior din sud - estul României, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se constituie un vârf de lance al progreselor tehnice, științifice, culturale sociale cu aplicabilitate imediată sau pe termen mediu și lung, menit sa contribuie în primul rând la progresul municipiului Galați. În acest sens, Universitatea colaborează strâns cu mediul socio - economic oferindu-i specialiștii de care are nevoie, consultanța, soluții tehnice la problemele curente.