Contabilitatea şi auditul afacerilor
Despre program
Obiectivele programului de masterat Contabilitatea şi auditul afacerilor:
- transmiterea către masteranzi a cunoştinţelor de specialitate, specifice contabilităţii şi auditului, fundamentarea şi completarea cunoştinţelor dobândite anterior, necesare obţinerii unui grad ridicat de calificare, astfel încât absolvenţii programului să fie capabili să activeze în funcţii decizionale;
- formarea de deprinderi şi abilităţi, care să permită absolvenţilor aplicarea cunoştinţelor şi realizarea de activităţi profesionale în domeniul financiar-contabil şi a auditului financiar;
- formarea la nivel individual, de competenţe generale (de cunoaştere, funcţional-acţionale) şi de specialitate conform programului de masterat, dobândirea cunoştinţelor de specialitate într-un sistem operaţional care să asigure masteranzilor competenţa profesională necesară;
- formarea masteranzilor pentru lucrul în echipă şi sistemul decizional.
Științe Economice
Contabilitate
Contabilitate şi informatică de gestiune
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Contabilitate aprofundată
- Managementul afacerilor.Tehnici de negociere
- Comunicare în relaţiile publice
- Contabilitatea operaţiunilor speciale
- Contabilitate naţională
- Contabilitate managerială
- Contabilitate şi fiscalitate
- Sistemul juridic al contabilităţii
- Auditarea situaţiilor financiare
- Fiscalitate comparată
- Bugetarea şi gestiunea afacerilor
- Întocmirea şi auditarea situațiilor financiare consolidate
- Dreptul afacerilor
- Standarde internaționale de audit
- Proiecte şi cercetări economice – stagiu de practică
- Standarde internaţionale de raportare financiară
- Control şi audit intern
- Diagnostic financiar
- Expertiză şi deontologie contabilă
- Sisteme contabile informatizate şi auditarea acestora
- Cercetare pentru elaborarea lucrării de disertaţie
- .Susţinerea lucrării de disertaţie
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti
- Cibernetică economică
- ManagementFacultatea de Ştiințe Juridice
- Marketing şi dezvoltare durabilăFacultatea de Marketing
- Economia comerţului, turismului şi serviciilorFacultatea de Economia Turismului Intern şi Internaţional
- Management financiar bancar şi bursierFacultatea de Ştiinţe Economice
- Management (la Piatra Neamț)Facultatea de Management
- Management (în limba engleză)Facultatea de Management
- Leadership și consultanță în afacerile comerciale internaționaleFacultatea de Ştiinţe Economice
- Contabilitate, audit şi informatică de gestiuneFacultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune
Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj-Napoca
Misiunea facultăţii noastre este de a oferi instruire, educaţie şi cercetare la un înalt standard de calitate pentru formarea de specialişti cu studii superioare în domeniile administrarea afacerilor, financiar-bancar şi contabilitate, specialişti capabili să lucreze în companii naţionale şi internaţionale sau să dezvolte afaceri proprii. În acest scop organizăm două programe de studii de licenţă care se continuă cu două programe de studii de masterat.
Informatii despre Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București (UCDC) este o instituție particulară, autonomă, de învățământ superior și de cercetare științifică.
Procesul de învățământ și cercetare științifică se organizează și se desfățoară în conformitate cu principiile autonomiei universitare, ale Cartei Universitare și cerințelor sistemului de învățământ superior aliniat Procesului Bologna.
Prin activitatea sa, Universitatea a contribuit și contribuie semnificativ la realizarea compatibilizarii între procesul educațional din Romania și cel din universitățile de prestigiu europene și din întreaga lume. În acest sens, UCDC a încheiat parteneriate și acorduri de colaborare cu universități din țările Uniunii Europene, SUA, Turcia, China, Japonia ș.a. Studenții tuturor facultăților din UCDC pot beneficia de mobilități în cadrul programului Erasmus+ al Uniunii Europene.
În prezent, oferta educațională a Universității cuprinde 39 de programe de licență și 32 de programe de studii de master, în următoarele domenii: Administrarea afacerilor, Economie și afaceri internaționale, Finanțe, Contabilitate, Marketing, Drept, Istorie, Geografie, Limbi și literaturi străine, Științe ale educației, Științe politice, Științe ale comunicării și Științe administrative.