Despre program

Programul Contabilitate şi managementul afacerilor îşi propune asigurarea unei pregătiri profesionale pentru absolvenţi, urmărind cunoaşterea modului de utilizare a analizei economico-financiare pentru diagnosticarea întreprinderilor în vederea restructurării ori finanţării lor din surse externe în conformitate cu practicile europene şi cu noile standarde internaţionale în domeniu; cunoaşterea strategiilor Uniunii Europene cu privire la dezvoltarea durabilă, a efectelor economice şi măsurilor restrictive impuse de dezvoltarea durabilă, etc.

Cu ajutorul acestui masterat, participanţii vor avea oportunitatea de a dobândi aptitudini şi competenţe de analist şi evaluator specializat în contabilitate şi în managementul afacerilor.

Misiunea şi obiectivele programului de studii de masterat sunt didactice şi de cercetare ştiinţifică. Concret, misiunea de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică asumată se referă la: formarea de specialişti în domeniul economic, competitivi pe piaţa internaţională a muncii; perfecţionarea procesului instructiv-educativ al studenţilor; promovarea unei cercetări ştiinţifice de profil competitivă pe plan naţional şi internaţional; realizarea unui transfer de cunoştinţe de specialitate spre comunitate şi mediul de afaceri.

Programul de studii de masterat „Contabilitate şi managementul afacerilor” vizează dobândirea de către masteranzi de competenţe generale (competenţe de cunoaştere, competenţe funcţionale) şi competenţe de specialitate cu referiri la abilităţi cognitive, deprinderi profesionale în domeniul contabilităţii si managementului, cum ar fi: capacitatea de aplicare cognitivă şi profesională a conceptelor, abordărilor, teoriilor, modelelor şi metodelor din domeniul contabilităţii şi din domeniul managementului afacerilor;  capacitatea de a investiga şi analiza prin utilizarea metodelor specifice de cercetare a proceselor şi fenomenelor financiare la nivelul organizaţiilor; abilitatea de a diagnostica economic – financiar firme de comerţ, turism, servicii, producţie şi de a fundamenta decizii de investiţii şi decizii financiare ; abilitatea de a elabora studii şi proiecte de contabilitate, management, evaluare, informatică de gestiune etc.

Oportunităţi de angajare

Conducători și alți funcționari superiori în sistemul bancar; conducători de firme de afaceri, intermedieri și alte servicii comerciale; conducători în servicii de administrație și financiare; conducători în servicii de administrație și financiare; șef serviciu financiar contabilitate, expert-contabil; verificator – manager proiect; profesori universitari, conferențiari, lectori, asistenți și asimilați ocupați în învățământul superior, cercetător ştiinţific; analist financiar; consultant fiscal; consultant financiar etc.

Domeniu de licenta/master
Contabilitate
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Sistemul decizional în managementul afacerilor
  • Analiza datelor financiar contabile
  • Contabilitatea agentilor economici
  • Etică și integritate academică
  • Managementul activităţii de marketing in afaceri
  • Instrumente financiare ale UE. Fonduri structurale
  • Evaluarea proprietăţilor imobiliare
  • Instrumente financiare ale UE. Fonduri structural
  • Sisteme expert de gestiune
  • Standarde internaţionale de raportare financiară
  • Practică de specialitate
  • Cultura şi etica managerială în afaceri
  • Securitatea afacerilor electronice
  • Documentarea
  • elaborarea şi definitivarea lucrării de disertaţie
  • Comunicarea managerială în afaceri
  • Audit financiar statutar
  • Afaceri electronice pe Internet
  • Strategii manageriale in afaceri
  • Contabilitate managerială
  • Managementul riscurilor financiar contabile

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti

Facultatea de Științe Economice – extensie Câmpulung Muscel

Misiunea didactică a instituţiei se identifică în formarea viitorilor specialişti-profesionişti în domeniul financiar-contabil, chemaţi să deprindă schimbarea, să o provoace, să o conducă. În fibra sa cea mai profundă, specialistul trebuie proiectat şi se impune a fi realizat ca om al schimbării, ca operator esenţial al dezvoltării, ca subiect al învăţării permanente, al studiului continuu. Baza materială în care se desfăşoară activitatea didactică a Facultăţii de Contabilitate şi Finanţe a Universităţii Spiru Haret din Campulung Muscel este anume proiectată şi construită pentru activităţi specifice învăţământului superior; dispunem, astfel, de săli moderne de curs şi seminarii, laboratoare, aulă şi alte spaţii universitare, în suprafată de 2000 mp.

Facultatea dispune de un corp didactic capabil să cultive în rândul celor peste 1000 de studenţi dorinţa de studiu sistematic, necesitatea de a participa la cercetări ştiinţifice, dorinţa de a prelua, selectiv, informaţia existentă şi de a crea informaţia nouă, pe care să o comunice în actele educaţionale.

Informatii despre Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti

Inspirat de modelul iconicei Universităţi Harvard din Statele Unite, Prof.univ.dr. Aurelian Gh. Bondrea a proiectat, iniţiat, organizat şi condus Universitatea Spiru Haret, începând cu19 ianuarie 1991. Acestuia i s-au alăturat 32 de oameni de o deosebită valoare intelectuală şi morală, ca membri fondatori. 

Universitatea Spiru Haret a aderat la idealurile și principiile înscrise în Magna Charta Universitatum, adoptată la Bologna în anul 1988, acționând pentru transpunerea, în spațiul învățământului superior și al cercetării științifice, a reglementărilor, normelor și valorilor promovate în cadrul Procesului Bologna.

Instituția de învățământ are 14 facultăţi cu 60 programe de licență, 40 programe de masterat; centre universitare în Bucureşti, Constanţa, Craiova, Braşov, Câmpulung Muscel; cadre didactice de excepţie; condiţii moderne de studiu.

Strategia de dezvoltare a universității s-a axat pe investiţii în resurse moderne de predare-învăţare, pe dezvoltarea unei baze materiale complexe, pe facilitarea accesului la educaţie, pe orientarea către o cultură organizaţională pro-calitate, pe cooperare academică şi pe centrarea educaţiei pe student, în scopul de a oferi societăţii româneşti o alternativă viabilă pentru învăţământul de stat.

De-a lungul timpului, universitatea a cunoscut o evoluţie remarcabilă nu doar pe plan naţional, ci şi ca parte a reţelei academice globale. Implicarea în proiecte, manifestări culturale şi ştiinţifice internaţionale dedicate progresului învăţământului universitar la nivel mondial, cooperarea cu organizaţii din toată lumea, construirea de rapoarte pozitive cu numeroase entităţi de elită din domeniul educaţional au fost doar câteva dintre obiectivele strategice stabilite şi îndeplinite cu succes de Universitatea Spiru Haret în spiritul internaţionalizării.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
mediu
Str. Ion Ghica, nr. 13, cod 030045
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer