Despre program

Tradiţia educaţiei în domeniul ingineriei civile în Cluj-Napoca începe cu anul 1920 când, pe baza Decretului Guvernamental nr. 4206 din 19 octombrie este înfiinţatǎ ŞCOALA DE TEHNICIENI PENTRU LUCRǍRI PUBLICE, subordonatǎ Ministerului Lucrǎrilor Publice şi Comunicaţiilor. Decizia de a promova acest tip de educaţie a fost fǎcutǎ de Guvernul român cu scopul de a dezvolta formarea profesionalǎ şi educaţia în limba românǎ dupǎ recenta unificare a statului român (1 decembrie 1918). La ora actualǎ, cu cei 2968 studenţi la cursuri de licenţǎ şi 145 studenţi la studii aprofundate şi masteranzi, Facultatea de Construcţii este cea mai mare din cadrul Universitǎţii Tehnice din Cluj-Napoca. Un corp didactic prestigios i-a asigurat o excelentǎ reputaţie în domeniul predǎrii şi cercetǎrii ingineriei civile, cei 12.357 de absolvenţi – dintre care peste 600 cetǎţeni strǎini – fiind cea mai elocventǎ dovadǎ. În anul 2013, Facultatea de Construcţii a sǎrbǎtorit 60 de ani de existenţǎ, prilej cu care generaţiile de absolvenţi mai vechi şi mai noi, corpul academic, cercetǎtori, profesori şi antreprenori din ţarǎ şi Europa au avut prilejul de a aprecia dezvoltatea fǎrǎ precedent şi calitatea şcolii clujene de inginerie civilǎ. Cluj-Napoca a reuşit sǎ se plaseze în elita şcolilor superioare de construcţii, fapt validat de relaţiile privilegiate pe care le are cu universitǎţi şi facultǎţi de acelaşi profil din numeroase ţǎri: Franţa, Italia, Portugalia, Belgia, Grecia, Ungaria şi altele. Privind spre viitor, în faţa Facultǎţii de Construcţii se deschide o mare provocare: finalizarea reformei învǎţǎmântului românesc prin racordarea la standardele academice internaţionale, stimularea cercetǎrii de vârf şi crearea unor conexiuni durabile cu societatea atât în plan economic cât şi cultural.

Domeniu de licenta/master
Inginerie civilă și instalații
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Metoda elementului finit si mecanica structurilor
  • Dinamica si analiza plastica in proiectarea structurala
  • Tehnologii moderne de realizare a betoanelor
  • Controlul calitatii constructiilor de beton
  • Activitate de cercetare
  • Siguranta constructiilor
  • Materiale compozite cimentoase
  • Teoria elasticitatii structurilor ingineresti
  • Betoane pentru sisteme de fundare
  • Betoane performante
  • prevederi de proiectare
  • Durabilitatea structurilor de beton - proiectarea durabila
  • Proiectare structurala in conditii extreme
  • Structuri moderne de drumuri
  • Activitate de cercetare 2
  • Structuri prefabricat
  • Beton precomprimat
  • Structuri de poduri
  • Structuri speciale - studii de caz
  • Structuri hibride si compozite
  • Inginerie seismica
  • Amestecuri bituminoase si cimentoase pentru constructii
  • Metode computerizate de calcul a structurilor
  • Activitate de cercetare proiectare
  • Activitate de cercetare proiectare
  • Elaborare lucrare de disertatie
  • Sustinere lucrare de disertatie

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Cluj-Napoca

Facultatea de Construcţii

La începutul anului universitar 2002/2003, prin decizia Senatului Universității „Transilvania” din Brașov, se constituie Facultatea de Construcții, cu autonomie relativă. Facultatea avea două catedre: Catedra de Construcții și Catedra de Instalații pentru Construcții. Ziua de 12 iunie 2003 reprezintă ziua de naștere a actualei Facultăți de Construcții, din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov. La acea dată se înființa această facultate, cu specializările: Construcții Civile, Industriale și Agricole; Instalații pentru Construcții; Căi Ferate, Drumuri și Poduri și Tehnologia Construcțiilor. Din anul 2005 s-au organizat și studii de masterat, derulându-se pe parcursul a 3 semestre, pentru specializările : Reabilitarea și Consolidarea Construcțiilor și Modernizarea Energetică a Clădirilor. Începând cu anul universitar 2009/2010 se derulează programul de studiu de masterat de aprofundare și cercetare "Modernizarea energetică în mediul construit" care este structurat pe trei trasee de specializare: "Modernizarea și Reabilitarea Clădirilor", "Sisteme Eficiente Energetic de Instalații în Construcții" și "Modernizarea și Reabilitarea Construcțiilor Inginerești", precum și un traseu de cercetare științifică: "Clădiri cu performanță energetică ridicată".

Str. Turnului 5, Braşov, România

Informatii despre Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca (UTCN)

Structura Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca este complexa si cuprinde treisprezece facultati repartizate in cele doua centre universitare, Cluj-Napoca si Baia-Mare la care se adauga extensiile in localitatile Alba-Iulia, Bistrita, Satu-Mare si Zalau.

Oferta educationala, organizata in sistem Bologna, cuprinde programe de licenta, masterat si doctorat, precum si programe de formare continua. Domeniile de studii au o larga cuprindere, de la inginerie la arhitectura, stiinte fundamentale, socio-umane si arte. De asemenea, in cadrul Universitatii Tehnice, functioneaza Departamentul pentru Educatie Continua, Invatamant la Distanta si cu Frecventa Redusa, care organizeaza si deruleaza activitati si programe de educatie continua, cursuri postuniversitare, programe si cursuri de dezvoltare profesională continuă sau bazate pe standarde ocupaţionale.

Deplin integrata in viata comunitatii academice internationale, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca este preocupata de schimbul international de valori stiintifice, iar aceasta tendinta se regaseste in cele peste 200 de acorduri de colaborare interuniversitara, sau in numarul mare de mobilitati ale studentilor. Deschiderea în continuare spre spaţiul european si mondial al învăţământului şi cercetării printr-un proces statornic de internaţionalizare reprezinta unul dintre obiectivele majore ale universitatii.

Cercetarea este, alături de educaţie, principala prioritate a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. În toate facultăţile universităţii fiinţează structuri de cercetare, de la colective, grupuri şi laboratoare, până la centre şi platforme de cercetare. Domeniile abordate sunt într-o gamă întinsă de cuprindere, de la inginerie, cea mai larg reprezentată, la ştiintele fundamentale, ştiinţe socio-umane sau arte. Direcţiile de cercetare deschise sunt orientate pe priorităţile şi perspectivele pe plan mondial: de la tehnologia informaţiei şi comunicaţii, la energii regenerabile şi ecologie, de la superconductivitate, spintronică şi nanomateriale, la management şi robotică, de la mecatronică şi inginerie electrica, la autovehiculul şi locuinţa viitorului ori la urbanism si societate.

Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca se caracterizeaza prin dinamism in spirit si actiune, fiind calata pe exigentele internationale ale timpurilor noastre si urmarind incadrarea continua intre acele institutii academice cu traditii si valori care conduc la prosperitate si progres in societate.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca (UTCN)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer