Comunicare managerială şi resurse umane

Despre program

Obiective generale: Crearea unei mentalităţi noi în relaţie cu importanţa şi performanţele profesionale, în concordanţă cu deschiderile către piaţa muncii din statele membre ale U.E.; Promovarea de către masteranzi, după finalizarea studiilor, a unei perspective deschise faţă de decizii în cadrul organizaţiilor şi, în acelaşi timp, adoptarea de către aceştia a celor mai adecvate atitudini faţă de alocarea şi utilizarea eficientă a resurselor umane; Identificarea şi promovarea soluţiilor alternative pentru plasament în carieră pe piaţa forţei de muncă. Obiective specifice: Asigurarea bazei de informaţii în conformitate cu exigenţele practicării, în cele mai bune condiţii, a specializării în comunicare managerială şi resurse umane; Amplificarea capacităţii masteranzilor de înţelegere şi însuşire a noţiunilor predate la cursuri, care privesc noi deschideri teoretice şi aplicative atât în sfera comunicării instituţionale şi organizaţionale (orientări, procedee, măsuri, politici etc. de eficientizare a activităţii manageriale sectoriale sau globale), aprofundate prin dezbateri seminariale/de laborator, verificate prin lucrări practice şi cercetări individuale sau de echipă; Formarea unor competenţe necesare mobilizării şi dinamizării echipelor de muncă, gestionării conflictelor şi a crizelor, gestiunii previzionale a competenţelor în cadrul organizaţiilor; Dezvoltarea aptitudinilor de investigaţie şi suport, de consultanţă, consiliere, conducere şi control a resurselor umane; Crearea de abilităţi în utilizarea metodelor şi tehnicilor moderne de cercetare în domeniul comunicării manageriale şi al resurselor umane; familiarizarea lor cu realităţile mediului intern al organizaţiilor (structuri, mod de funcţionare şi de conducere, distribuirea sarcinilor şi competenţelor, politica de personal etc.), prin cercetări individuale sau de grup, sub coordonarea cadrelor didactice; Preocuparea pentru asigurarea unui caracter interdisciplinar, orientat spre dezvoltarea profesională şi deopotrivă spre crearea unei culturi a calităţii; Încurajarea schimbului deschis de idei şi experienţe în cadrul tuturor activităţilor didactice şi de cercetare ştiinţifică.

Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Arad

Facultatea de Științe Umaniste

Dacă există cu adevărat o tradiţie cărturărească proprie Târgoviştei, aceasta este, cu siguranţă, cea umanistă. Nu e de mirare, prin urmare, că Universitatea „Valahia” a ales să dea curs aceastei tradiţii, înglobând câteva specializări de orientare umanistă încă din anul 1992. Ele s-au dezvoltat şi îmbogăţit în timp, devenind, prin intermediul programelor de master şi doctorat, unul dintre domeniile de excelenţă ale instituţiei târgoviştene. Facultatea de Ştiinţe Umaniste a început sã funcţioneze, sub aceastã denumire, din anul 1995. Ea reuneşte în prezent, din punct de vedere administrativ, 5 specializări de licență: Istorie, Geografie, Geografia turismului, Educație Fizică şi Sport, Kinetoterapie şi motricitate specială. Lor li se adaugă specializările universitare de tip master (Unitatea istoriei europene, Fenomene geografice de risc și calitatea mediului, Educaţie fizică, turism și timp liber). Specializarea Istorie oferă şi posibilitatea continuării studiilor în regim postuniversitar, sub forma doctoratului. Admiterea, la toate formele de învăţământ, se realizează pe baza mediei examenului de bacalaureat. Deşi diferenţiate prin tradiţie şi specific, specializările Facultăţii de Ştiinţe Umaniste au în comun dorinţa şi capacitatea de a le oferi studenţilor o atmosfera academică curată şi un viitor bazat pe o educaţie de calitate. În conformitate cu strategia educativă a universităţii, toate specializările Facultăţii de Ştiinţe Umaniste sunt acreditate şi practică sistemul european de credite transferabile. Aceasta înseamnă că toţi studenţii pot beneficia de mobilităţi, susţinute financiar prin programe europene, deci şi de oportunitatea de a studia şi la alte universităţi, din ţară sau străinătate. Facultatea se mândreşte cu un colectiv didactic puternic, care reuneşte cadre didactice tinere, majoritatea recrutate din elita propriilor absolvenţi, în conformitate cu standardele riguroase de competenţă profesională solicitate unei universităţi de stat. Corpul profesoral numără însă şi specialişti experimentaţi, a căror reputaţie internaţională, unanim recunoscută, s-a clădit prin activitatea de cercetare desfăşurată, timp de decenii, în institutele Academiei Române. Calitatea ştiinţifică a corpului profesoral este demonstrată prin existenţa mai multor centre de cercetare acreditate, ca şi prin editarea, sub egida facultăţii, a nu mai puţin de trei reviste ştiinţifice indexate în baze de date internaţionale prestigioase. Facultatea găzduieşte anual reuniuni ştiinţifice naţionale şi internaţionale şi organizează regulat conferinţe ale unor personalităţi de renume, provenite de la universităţi din ţară şi străinătate. Cadrele didactice ale facultăţii coordonează, de asemenea, numeroase proiecte de cercetare de nivel naţional şi internaţional, în care sunt integraţi şi studenţii merituoşi de la master sau doctorat. Corpul didactic este împărţit în 3 departamente autonome (Istorie, Geografie, Educaţie fizică și sport), care administrează misiunea didactică specifică fiecăruia, dar se ocupă şi de organizarea programelor de cercetare ştiinţifică proprii. Evident, fiecare departament dispune de propriul serviciu de secretariat, pentru a uşura studenţilor rezolvarea problemelor de ordin administrativ. Baza materială a Facultăţii de Ştiinţe Umaniste include numeroase facilităţi, impecabil mobilate şi echipate (4 amfiteatre, 20 de săli de curs şi seminar, 2 baze sportive complexe). Ea include o bibliotecă centrală, biblioteci de specialitate, organizate în cadrul centrelor de cercetare, dar şi laboratoare de specialitate, care oferă studenţilor interesaţi posibilitatea de a se familiariza, încă de pe băncile facultăţii, cu rigorile cercetării ştiinţifice.

Str. Lt. Stancu Ion, nr. 35, cod postal 130105, Târgovişte

Informatii despre Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad

Misiunea generală a Universităţii este de a contribui la realizarea misiunii învăţământului superior românesc. Misiunea asumată de Universitate este de educaţie şi cercetare ştiinţifică, în scopul de a genera şi a transfera cunoaştere către societate, prin: formare iniţială şi continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserţiei profesionale a individului şi a satisfacerii nevoii de competenţă a mediului socio-economic; cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic prin creaţie individuală şi colectivă în domeniile ştiinţelor specifice programelor de studii acreditate/autorizate provizoriu, cu precădere în domeniile biomedical, juridic şi economic, precum şi prin asigurarea performanţelor şi dezvoltării fizice şi sportive, valorificarea şi diseminarea rezultatelor cercetării.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
neincredere
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer