Chimie medicală
Despre program
Misiunea programului de studii de licență Chimie medicală, recent înființat în 2017, este didactică şi de cercetare ştiinţifică, fiind urmărită formarea de specialişti în domeniul Chimiei, capabili să desfăşoare activităţi în cadrul instituţiilor publice, companiilor private, unităţilor de cercetare ştiinţifică şi ca liberi practicieni, dezvoltând afaceri proprii.
Chimia este un domeniu ştiinţific interdisciplinar, care presupune formarea de competenţe în domeniul ştiinţelor fundamentale (științe exacte şi științe ale naturii) și în cel tehnico-aplicativ, al reglementărilor legislative şi al standardelor de calitate. Chimia medicală aduce o stimulare mai mare deoarece leagă mai multe discipline științifice și permite colaborarea cu oameni de știință din diverse domenii. Absolvenții programului de studii universitare Chimie medicală vor lucra în echipe interdisciplinare și vor fi capabili să folosească tehnici analitice pentru a sintetiza și testa noi produse farmaceutice și pentru a dezvolta mijloacele cele mai rentabile și mai ecologice de producție.
Misiunea programului, planul de învăţământ şi strategia de cercetare asigură absolvenţilor programului de studii de licenţă Chimie medicală, competenţe şi calificări în concordanţă cu Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior – RNCIS şi cu Cadrul Naţional al Calificărilor.
Științe Exacte
Chimie
Chimie medicală
Licență
Romana
Autorizat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Analiză matematică
- Fenomene electromagnetice și optice
- Programarea calculatoarelor și limbaje de programare
- Chimie generală
- Chimie analitică- calitativă
- Educație fizică
- Limba străină (opțional)
- Securitatea și sănătatea în muncă (facultativ)
- Algebră liniară și geometrie analitică
- Anatomia și fiziologia omului
- Chimie analitică- cantitativă
- Bazele chimiei organice
- Educație fizică
- Fizică moleculară și căldură (opțional)
- Fizică atomică și nucleară (opțional)
- Limba străină (opțional)
- Teoria cunoașterii științifice (facultativ)
- Chimia nemetalelor
- Chimie organică- funcțiuni simple
- Structura și proprietățile moleculelor
- Analiză instrumentală
- Cinetică chimică și farmacocinetică
- Educație fizică
- Limba străină (opțional)
- Redactare și comunicare științifică și profesională (facultativ)
- Chimie organică- funcțiuni mixte și compuși heterolotici
- Termodinamica chimică
- Chimia metalelor
- Metode avansate de analiză în chimia medicală
- Practică de specialitate
- Biochimie și toxicologie (opțional)
- Biologie celulară (opțional)
- Limba străină (opțional)
- Educație fizică (facultativ)
- Chimie verde în industria medicală și farmaceutică (facultativ)
- Biochimie clinică
- Chimia medicamentelor: relația structură- activitate biologică
- Imunologie
- Farmacologie
- Analize și teste clinice (opțional)
- Electrochimie cu aplicații în medicină (opțional)
- Compuși anorganici înn chimioterapie (opțional)
- Coloizi cu aplicații biomedicale (opțional)
- Aplicații chemotermice în chimia medicală (facultativ)
- Chimia coordinativă cu aplicații în medicină
- Managementul calității înn laboratorul de analize medicale
- Elaborarea lucrării de licență
- Imunochimie (opțional)
- Tehnologii farmaceutice (opțional)
- Chimie medicală computațională și structurală (opțional)
- Biocataliză (opțional)
- Compuși naturali biologic activi (opțional)
- Bio- și nano- materiale (opțional)
- Susținerea lucrării de licență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Exacte, în Pitesti
- Matematică didacticăFacultatea de Ştiinţe
- Aplicații interdisciplinare în științele naturii (interdisciplinar cu domeniul: Biologie, Fizică)Facultatea de Ştiinţe
- Matematică aplicatăFacultatea de Ştiinţe
- Metodologii Avansate de Prelucrare a Informaţiei (în limba engleză)Facultatea de Matematică-Informatică
- MatematicăFacultatea de Ştiinţe
- MatematicăFacultatea de Matematică-Informatică
- Modelarea, Proiectarea și Managementul Sistemelor SoftwareFacultatea de Matematică-Informatică
- Informatică (la Râmnicu Vâlcea)Facultatea de Matematică-Informatică
- InformaticăFacultatea de Matematică-Informatică
Facultatea de Ştiinţe
Facultatea de Științe a fost înființată prin Ordinul Ministrului Învățământului nr. 7751/4.05.1990, cu 4 specializări (Biologie; Chimie-Fizică; Matematică; Filologie). În primul deceniu de activitate, facultatea dobândește o largă recunoaștere și un binemeritat prestigiu, care s-au reflectat în dinamismul evoluției sale după anul 1999. Astfel, Facultatea de Științe funcționează în prezent cu 12 specializări, dintre care 7 de formare inițială (Biologie; Chimie; Horticultură; Inginerie fizică; Prelucrarea petrolului, petrochimie și carbochimie; Ecologie și protecția mediului; Asistenți medicali) și 5 de formare prin master (Biologie medicală; Protecția plantelor; Ecologie și protecția mediului; Fizică și chimia materialelor; Materiale și tehnologii nucleare). Pentru specializările oferite, Facultatea de Științe pune la dispoziția celor aproape 1000 de studenți spații de învățământ moderne (4 amfiteatre și 6 săli de seminar) și laboratoare de specialitate dotate cu aparatură, echipamentele și instrumentele necesare pentru formarea aptitudinilor practice și, în egală măsură, pentru realizarea unor lucrări de cercetare. În anul 2003, în Facultatea de Științe s-au pus bazele unui centru de cercetare în domeniul Ecologiei și Protecției Naturii, dotat cu echipamente moderne, a căror valoare se apropie de 500.000 Euro. Misiunea Facultății de Științe este aceea de a formă cadre didactice pentru învățământul preuniversitar în domeniile biologiei, chimiei, fizicii, ecologiei etc., specialiști practicieni pentru domeniile biologiei (microbiologie, genetică, ecologie și protecția mediului, protecția plantelor etc.), fizicii (inginerie nucleară, ingineria mediului etc.) chimiei (chimia mediului, inginerie chimică), horticulturii (pomicultură, viticultură, legumicultură, floricultură și arhitectură peisageră, protecția plantelor horticole, tehnologii horticole etc.), specialiști pentru cercetarea în domenii ale biologiei, chimiei și fizicii. Nu în ultimul rând, Facultatea de Științe are misiunea de a formă specialiști capabili să contribuie la rezolvarea unor probleme specifice, de maximă importantă pentru atingerea standardelor și cerințelor impuse de aderarea României la Uniunea Europeană. Pe lângă îndeplinirea misiunii de formare de specialiști în domeniile mai sus menționate, la un înalt nivel de calitate și performanță, personalul didactic al Facultății de Științe și-a asumat în mod responsabil misiunea de ridicare a prestigiului sau academic, atât prin activitatea de promovare susținută a metodelor moderne de educare-formare, cât și prin activitatea de cercetare științifică. În acest sens este relevanță constituirea unor colective de cercetare pe domenii de maxim interes local, regional sau național, creșterea numărului de contracte încheiate pentru proiecte de cercetare realizate în cadrul unor programe naționale sau de interes local sau regional, creșterea valorii contractelor încheiate, creșterea numărului de publicații în țara și în străinătate, precum și creșterea numărului de invitații și participarea efectivă la manifestări științifice naționale și internaționale.
Informatii despre Universitatea din Pitești
Universitatea din Pitești este o instituție de învățământ și de cercetare, având ca scop formarea de specialiști în domeniile de învățământ universitar tradițional, învățământ tehnic, învățământ economic, juridic și administrativ, învățământ teologic, educație fizică și sport si abordarea unor teme de cercetare științifică de interes național și internațional.
Universitatea din Piteşti este o instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, cu personalitate juridică. Are caracter nonprofit, este apolitică şi dispune de autonomie academică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind parte a sistemului naţional de învăţământ superior.
Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti, cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. În anul 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş se înfiinţează şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. Cele două institute fuzionează în anul 1974 sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr.4.894 /23.03.1991, a devenit Universitatea din Piteşti.
In decursul timpului, Universitatea din Pitești a devenit o instituţie emblematică pentru învățământul românesc. Cu peste 50 de ani de activitate in învățământul superior, Universitatea din Piteşti isi urmeaza cu succes misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, răspunzând cerințelor societăţii contemporane.