Despre program

Programul de masterat Bioinginerie clinică, organizat de Facultatea de Bioinginerie Medicală, Universitatea de Medicinǎ şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi, are drept misiune aprofundarea specializării absolvenţilor de învăţământ superior tehnic în domeniul ştiinţelor ingineresti aplicate, in deosebi a specializaăii de bioinginerie, formarea unor specialişti cu înaltă competenţă profesională, capabili să-şi desfăşoare activitatea în cercetare, proiectare şi industrie din domeniu precum şi în alte domenii care vizează aspecte de management, direct corelate cu activităţile menţionate anterior.

Domeniu
Medicină
Domeniu de licenta/master
Sănătate
Specializare
Medicină
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Complemente de matematici aplicate în bioinginerie
  • Instrumentație virtuală
  • Managementul tehnologiei medicale
  • Metrologie biomedicală și compatibilitate electromagnetică
  • Organizarea serviciului de bioinginerie clinică
  • Echipamente medicale din unitățile sanitare
  • Legislație și etică biomedicală. Etică și integritate academică
  • Managementul riscului și securitatea pacientului
  • Proiectarea asistată de calculator a dispozitivelor medicale
  • Verificarea
  • calibrarea și mentenanța dispozitivelor medicale
  • Buget și achiziții publice
  • Management financiar și managementul calității
  • Practica de specialitate
  • Procesare avansată a semnalelor biomedicale
  • Telemonitorizare și telemedicină
  • Evaluarea Tehnologiei Medicale
  • Managementul proiectelor
  • Metodologia cercetării științifice
  • Modelare fiziologică
  • Fiziologie clinică
  • Practică de specialitate
  • Elaborare lucrare de disertație

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Medicină, în Iasi

Facultatea de Bioinginerie Medicală

Facultatea de Bioinginerie Medicala este singura din tara si este parte a Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” din Iasi. Misiunea Facultăţii de Bioinginerie Medicală este de a realiza un învăţământ şi o cercetare performantă în domeniul biomedical, printr-un program educaţional şi de cercetare conceput în concordanţă cu scopurile şi politica României, cu misiunea şi obiectivele UMF. 

Facultatea de Bioinginerie Medicală are ca obiectiv principal formarea de specialişti cu cunoştinţe şi deprinderi in conformitate cu definiţia BECON (Bioengineering Consortium): “Bioingineria integrează principiile fizicii, chimiei sau matematicii şi pe cele inginereşti pentru studiul biologiei, medicinei, comportamentului sau sănătăţii". Bioingineria creează concepte fundamentale şi cunoştinţe de la nivel molecular pană la nivel sistemic şi dezvoltă noi produse biologice, materiale, procese, implanturi şi produse informatice pentru prevenirea, diagnosticul şi tratamentul bolilor, pentru reabilitarea pacientului şi creşterea gradului de sănătate. Astfel, facultatea noastră contribuie la creşterea standardului de calitate în sistemul de sănătate din România.

Informatii despre Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, fondată in 1879, este unul din cele mai vechi așezăminte de învățământ superior din Romania.

Universitatea poartă numele lui Grigore T. Popa, om de știință cu renume internațional în domeniul neuro-endocrin și, de asemenea, titular al catedrei de Anatomie Funcțională și Embriologie. Cercetările sale au dus la descoperirea sistemului port hipofizar.

Sediul său principal se află în Palatul Calimachi, datat 1793 și aflat pe lista monumentelor istorice. În 2011 a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer