Biochimie
in cadrul Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB), din Cluj-Napoca, Transilvania
Despre program
Domeniile specifice de studiu ale facultății au fost active încă din 1872, ca parte a facultăților de Matematica și Științele Naturii, de Ştiinte, de Biologie, Geografie şi Geologie și, începând cu anul 1994, de Biologie şi Geologie.
Perioada care a urmat anului 1989 nu a fost numai una de modificări organizatorice, ci şi una în care personalul didactic a fost pus în faţa unor coordonate ale reformei învăţământului universitar, ce au presupus prefaceri în concepţie, în structura profilelor, în curricula acestora, dar mai ales în baza umană de care dispunem. Ansamblul acestor schimbări a fost rezultatul implicării colegilor activi, a celor cu statut de profesor consultant, al comparării cu modele din facultăţile europene (cu care avem relaţii de colaborare), dar mai ales al eforturilor conducerii facultăţii. Rezultatele reformei se vor putea aprecia în timp, de către beneficiarii acesteia – studenţii.
Procesele de dezvoltare a bazei materiale sunt mai puţin spectaculoase dar, prin eforturi susţinute, s-au dotat toate departamentele cu aparatură de informatizare, s-au efectuat reparaţii pentru deschiderea unor noi spaţii didactice şi s-a îmbogăţit zestrea bibliotecilor (prin achiziții directe, donaţii, prin programele europene sau granturi).
Cele patru departamente dispun de o importantă infrastructură adițională, reprezentată de Muzeul de Zoologie şi Vivariul, Grădina Botanică, Muzeul Botanic şi Herbarul, Muzeul de Mineralogie, Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie, care reprezintă și valori patrimoniale semnificative ale Universității. Pentru practica de vară a studenţilor sunt utilizate bazele de la Beliş şi Arcalia; de asemenea, la Arcalia se desfășoară cursuri modulate și întruniri studențești.
Cercetarea ştiinţifică este radical reconsiderată, ea desfăşurându-se pe baza unor proiecte care-şi propun o mai solidă ancorare în necesităţile practicii social-economice. În cele 3 unități de cercetare acreditate – Biologie experimentală, Inginerie genetică vegetală, Centrul de Cercetări Geologice Integrate – activează cadre didactice sau cercetători cu o recunoscută reputaţie ştiinţifică. Facultatea s-a implicat activ în realizarea Institutului de Cercetări Experimentale Interdisciplinare în Bio- Nanno- Științe, cu mai multe laboratoare şi colective de cercetare.
Facultatea are toată baza materială și competențele ştiinţifice care să creeze o atmosferă academică performantă la nivel naţional şi internaţional.
Numărul mare de specializări şi direcţii de cercetare este oglindit în numărul şi diversitatea laboratoarelor: laboratoare de genetică, biochimie şi biologie moleculară, laboratoare de microbiologie, fiziologia plantelor şi a animalelor, laboratoare de ecologie, etologie şi biodiversitate (botanică, zoologie, ecologie acvatică etc.), laboratoare de geologie (mineralogie, paleontologie, micropaleontologie, paleotheriologie, geochimie și geocronologie, de testare a geomaterialelor etc.).
Științe ale Naturii
Biologie
Biochimie
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Biologie animală
- Chimie generală
- Histologia și anatomia plantelor
- Citologie generală
- Biochimie structurală
- Limbă străină I
- Educație fizică I
- Biologie vegetală
- Chimie organică
- Histologia și anatomia omului
- Biochimia metabolismului
- Biologie celulară și moleculară
- Limbă străină II
- Educație fizică II
- Fiziologia platelor: funcții de nutriție
- Fiziologie animală: integrarea și coordonarea organismului animal
- Introducere în biotehnologii
- Biologia dezvoltării
- Curs opțional III: ( Practică de specialitate în laborator extern/ comercial- 56 ore
- Practică de specialitate în laborator intern/de cercetare - 56 ore)
- Curs opțional IV: (Fitopatologie
- Micologie
- Genetică umană)
- Curs opțional V: ( Noțiuni de metodologia cercetării
- etică și integritate academică
- Matematică cu aplicații în biologie
- Bioarheologie
- Introducere în biogeochimie)
- Fiziologia platelor: creștere și dezvoltare
- Fizilologie animală: Funcții de relație
- nutriție și reproducere la animale
- Imunobiologie
- Metabolism și energetică celulară
- Elaboarea lucrării de licență
- Curs opțional VI: ( Biochimia semnalizării celulare
- Biochimia nutriției
- Hematologie
- Biochimie ecologică
- Fitoterapie)
- Biofizică
- Enzime și biocataliză
- Genetică generală și populațională
- Biostatică
- Biochimia acizilor nucleici cu elemente de genomică
- Curs opțional I: (Parazitologie animală
- Anatomia comparată a vertebratelor)
- Microbiologie generală
- Biochimia proteinelor cu elemente de proteomică
- Genetică moleculară
- Biochimia glucidelor și lipidelor
- Chimie analitică
- Introducere în bioinformatică
- Curs opțional II: (Practica de specialitate pe teren/56 ore
- Practica de specialitate în laborator/56 ore)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe ale Naturii, în Cluj-Napoca
- Ecoturism şi dezvoltare durabilă (în limba maghiară) GheorgheniFacultatea de Geografie
- Managementul calității în laboratoarele biomedicale (IFR)Facultatea de Biologie şi Geologie
- Ştiinţa mediului (în limba maghiară)Facultatea de Știință și Ingineria Mediului
- Geografie (în limba maghiară)Facultatea de Geografie
- GeologieFacultatea de Biologie şi Geologie
- Biologia agroecosistemelorFacultatea de Agricultură
- Geografie (în limba germană)Facultatea de Geografie
- Biotehnologie molecularăFacultatea de Biologie şi Geologie
- Protecția și monitorizarea mediuluiFacultatea de Științe și Arte
Facultatea de Biologie şi Geologie
Din 1989 încoace, au avut loc numeroase schimbări în structura universității și corpul didactic a trebuit să reorganizeze procesul educațional, profilul facultății, curricula și mai ales a fost necesară diminuarea vârstei medii a personalului. Aceste schimbări s-au efectuat sub îndrumarea profesorilor activi și a celor consultanți, cu concursul conducerilor departamentelor, după consultări cu universitățile europene cu care universitatea noastră întreține relații de colaborare. Beneficiile aduse de aceste schimbări devin evidente în timp și prin intermediul feed-back-ului primit din partea studenților.
Grație fondurilor obținute de la Uniunea Europeană și prin câteva donații, au fost implementate noi facilități didactice, altele au fost recondiționate și fiecare departament a beneficiat de echipament logistic nou. În acord cu Legea Învățământului, Charta Universității și Regulamentele interne ale facultății, în anul 1996 au fost stabilite două departamente: Departamentul de Biologie și Departamentul de Geologie. Grădina Botanică, Muzeul de Zoologie (incluzând un vivariu de mare interes), precum și Muzeele de Geologie-Paleontologie și de Mineralogie, funcționează ca facilități ce fac parte integrantă din structurile facultății.
Informatii despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.
Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.