Despre program

Specializarea BIOCHIMIE funcționează începând cu anul universitar 2005-2006. La ora actuală nu se pot imagina cercetări asupra metabolismului organismelor care să nu aibă şi o componentă biochimică. Viaţa este ea însăşi o sumedenie de reacţii chimice ce se desfăşoară la nivel subcelular şi celular. Uriaşele progrese din domeniul biologiei celulare, moleculare, geneticii, fiziologiei, din alte domenii de interes terapeutic, nu erau posibile fără biochimie. Amploarea şi profunzimea realizărilor ştiinţifice din ultimele decenii, au dus la aserţiunea potrivit căreia secolul XXI este considerat secolul ştiinţelor biomedicale. Misiunea specializării Biochimie este de a forma specialişti într-un domeniu atractiv, modern, de perspectivă, cu un puternic caracter integrativ. Programul îşi propune să confere viitorilor absolvenţi competenţe şi abilităţi profesionale adecvate muncii în laboratoarele clinice şi de cercetare, în instituții de monitorizare sanitar-veterinare și pentru siguranta alimentelor, a stării mediului înconjurător, a produselor biologice și medicamentelor, în instituții de învăţământ preuniversitar şi universitar etc.

Domeniu de licenta/master
Biochimie
Specializare
Biochimie
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Sistematica nevertebratelor
  • Citologie vegetală
  • Biologie celulară
  • Biologie animală. Nevertebrate: Biologie vegetală
  • Histologie și ambriologie animală
  • Biofizică
  • Anatomia și igiena omului
  • Chimie organică
  • Practică de specialitate
  • Matematici cu aplicații în biologie
  • Limbă străină
  • Educație fizică
  • Discipline facultative (Voluntariat)
  • Sistematica criptogramelor
  • Sistematica și biologia vertebratelor anamniotice
  • Microbiologie generală
  • Ecologie generală. Populații
  • Biochimie generală
  • Sistematica fanerogamelor
  • Sistematica și biologia vertebratelor amnione
  • Ecologie generală. Ecosisteme
  • Imunobiologie
  • Biochimie - Principalele căi metabolice
  • Practică de laborator și teren
  • Discipline complementare opționale
  • Limbă străină
  • Educație fizică
  • Discipline facultative (Voluntariat)
  • Fiziologia vegetală generală
  • Genetică generală
  • Fiziologie animală generală
  • Culturi de celule și țesuturi
  • Biochimia acizilor nucleici
  • Biochimia clinică
  • Enzimologie
  • Elaborarea lucrării de licență
  • Discipline opționale
  • Discipline complementare opționale
  • Discipline facultative (Voluntariat)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe ale Naturii, în Timisoara

Facultatea de Chimie

La 26 octombrie 1860 „Chimia anorganică şi organică” exista ca o singură disciplină în cadrul Facultăţii de Filosofie. La 25 noiembrie 1864, s-a înfiinţat Catedra de Fizică şi Chimie, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, sub conducerea profesorului Ştefan Micle. În 1878, Catedra de Fizică şi Chimie s-a divizat în Catedra de Fizică condusă de profesorul Ştefan Micle şi Catedra de Chimie, a cărei conducere a fost încredinţată ilustrului savant Petru Poni. Facultatea de profil avea să fie înfiinţată în anul 1948, urmînd ca aceasta să fie înglobată, începînd cu anul 1974, în Institutul Politehnic Iaşi. Din 1990, Facultatea de Chimie a revenit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

În prezent, facultatea pregăteşte în domeniile Chimie, respectiv Biochimie tehnologică. Datorită pregătirii lor teoretice şi experimentale, absolvenţii de studii universitare şi master se pot adapta cu uşurinţă la evoluţia noilor tehnici de investigare, ceea ce le permite să efectueze analize chimice în orice laborator de profil din industrie sau din clinicile medicale.

Acordurile de colaborare, încheiate în cadrul programului Socrates, permit studenţilor facultăţii să efectueze stagii de studii la universităţi de renume din străinătate: Universitatea Konstanz, Universitatea Regensburg, Universitatea Tehnică din Braunschweig, Universitatea Paris-Sud Orsay, Universitatea Poitiers, Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologii din Lille, Universitatea Aristotle din Thessaloniki, Universitatea din Caliari, Universitatea din Calabria, Universitatea Pannon. Biblioteca de Chimie se află în corpul A al Universităţii, parter, B-dul Carol I, nr. 11, 700506, Iaşi, E-mail: bib.fiz@uaic.ro, Telefon: 0232 20 1151.

Bulevardul Carol I, Nr. 11, 700506, Iaşi, România

Informatii despre Universitatea de Vest din Timişoara (UVT)

În ultimii 12 ani, Universitatea a răspuns schimbărilor care au apărut în politica naţional-educaţională, schimbărilor demografice, cerinţelor economiei de piaţă, nevoilor locale şi regionale şi noilor tehnologii.

Toate aceste schimbări au condus la noi aşteptări din partea studenţilor, personalului academic şi administrativ. Universitatea de Vest din Timişoara oferă studenţilor pregătirea necesară pentru a contribui la dezvoltarea societății. Aceasta pregătire se desfăşoara în 11 facultăţi, care oferă o gamă variată de programe de formare iniţială şi cursuri postuniversitare.

Rezultatele atinse în multe programe care implică colaborare internaţională – în programe de mobilitate Socrates, PHARE, Leonardo da Vinci etc. – sunt cu adevarat impresionante şi se numără printre cele mai bune realizări ale universităţii.

Impresia generală pe care ne-a lăsat-o Universitatea de Vest din Timişoara este aceea că este o universitate creativă, energică, activă şi inovativă. Cadrele didactice, profesori şi cercetători, sunt foarte entuziaşti şi determinaţi să experimenteze toate noile oportunităţi şi modalităţi oferite de tehnologia informaţională. În afară de acestea, instrumentele multimedia moderne sunt disponibile în cele mai multe săli de curs din clădirile noi (Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Drept).

(Fragmente din Raportul Comisiei de Evaluare - Proiectul Slazburg Seminar, 21-25 Octombrie 2003, Timişoara, ROMÂNIA )

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea de Vest din Timişoara (UVT)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer