Despre program

Misiunea programului de studii de licenţă: Crearea, dezvoltarea şi perfecţionarea unui program de studii de licenţă în sensul dobândirii de competenţe profesionale în domeniul ingineriei sistemelor automate, respective al automaticii şi informaticii aplicate, cu un nivel de calificare ridicat şi adecvat exercitării profesiei pe piaţa forţei de muncă;

Conturarea unui profil al absolventului de studii de licenţă care vizează dezvoltarea de cunoştinţe generale şi de specialitate, competenţe şi abilităţi cognitive specifice domeniului ingineriei sistemelor automate, aşa cum sunt prezentate în Fişa programului de studii de licenţă AIA;

Asigurarea cadrului de educaţie superioară, corespunzător ciclului de studii licenţă şi crearea premiselor de accedere a unei părţi a absolvenţilor spre completarea şi aprofundarea cunoştinţelor prin programe de studii de masterat în domeniul Sistemelor Automate sau alte domenii inginereşti.

Obiective generale:

  • Înţelegerea, însuşirea şi aprofundarea cunoştinţelor  fundamentale privind procesele şi fenomenele specifice domeniilor industriale;
  • Cunoaşterea fundamentelor metodelor matematice, a bazelor proceselor fizice cu aplicaţii în sistemele automate precum şi elemente fundamentale de mecanică;
  • Cunoaşterea legilor fundamentale, a proceselor şi aplicaţiilor  tehnice specifice electrotehnicii şi termodinamicii tehnice;
  • Cunoaşterea programelor şi tehnicilor de programare  specifice domeniului de ştiinţă ingineresc precum şi abilităţi privind utilizarea calculatorului ca mijloc de implementare a aplicaţiilor specifice;
  • Cunoştinţe privind analiza proceselor, modelarea, simularea şi identificarea acestora, respectiv priectarea structurilor de conducere;
  • Capacitate de instruire, aprofundare, analiză şi interpretare  prin documentare folosind surse tipărite şi electronice din domeniu, inclusiv într-o limbă de circulaţie internaţională;
  • Capacitate de organizare, comunicare şi expertiză  în  domeniu.

Obiective specifice:

  • Cunoştinţe generale de comunicare în limbi străine;
  • Cunoaşterea elementelor fundamentale  de matematică, fizică, programare la nivel de bază  etc.;
  • Pregătire tehnică generală în grafică, fundamente de inginerie electrică;
  • Analiza sistemelor de reglare automată. Proiectarea şi implementarea unor soluţii de conducere automată;
  • Proiectarea sistemelor numerice şi interfeţe, dezvoltarea şi  utilizarea microsistemelor;
  • Proiectarea, implementarea şi verificarea unor sisteme informatice complexe, conectate automaticii;
  • Gestiunea proiectelor, abilităţi de lucru în echipă şi competenţe manageriale.

Competenţe profesionale:

  • Utilizarea de cunoştinţe de matematică, fizică, tehnica măsurării, grafică tehnică, inginerie mecanică, chimică, electrică şi electronică în ingineria sistemelor;
  • Operarea cu concepte fundamentale din ştiinţa calculatoarelor, tehnologia informaţiei si comunicațiilor;
  • Utilizarea fundamentelor automaticii, a metodelor de modelare, simulare, identificare şi analiză a proceselor, a tehnicilor de proiectare asistată de calculator;
  • Proiectarea, implementarea, testarea, utilizarea şi mentenanţa sistemelor cu echipamente de uz general şi dedicat, inclusiv reţele de calculatoare, pentru aplicaţii de automatică şi informatică aplicată;
  • Dezvoltarea de aplicaţii şi implementarea algoritmilor şi structurilor de conducere automata, utilizând principii de management de proiect, medii de programare şi tehnologii bazate pe microcontrolere, procesoare de semnal, automate programabile, sisteme încorporate;
  • Aplicarea de cunoştinţe de legislaţie, economie, marketing, afaceri si asigurare a calitatii, în contexte economice şi manageriale.

Standarde ocupaţionale/Cod COR: Programator – 213102; Proiectant sisteme informatice – 213103; Administrator de reţea de calculatoare – 213902; Administrator baze de date – 213903; Inginer de sistem software – 213905; Manager proiect informatic – 213906; Inginer automatist – 214402; Proiectant inginer de sisteme şi calculatoare – 214419; Specialist mentenanţă electromecanică-automatică echipamente industriale – 214429; Asistent de cercetare în automatică – 251418

Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
4 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Limba engleză
  • Economie generală
  • Analiză matematică
  • Educație fizică
  • Programarea calculatoarelor și limbaje de programare
  • Fizică
  • Algebra liniară geometrie analitică și diferențială
  • Sisteme de operare
  • Măsurări și traductoare
  • Calitatea energiei în sisteme de acționare electrică
  • Mecanica și rezistența materialelor
  • Educație fizică
  • Analiza și sinteza dispozitivelor numerice
  • Limba engleză
  • Arhitectura sistemelor de calcul
  • Teoria sistemelor
  • Modelare
  • identificare și simulare
  • Ingineria sistemelor automate
  • Electronica de putere
  • Optimizări
  • Programarea aplicațiilor de timp real
  • Sisteme de conducere a proceselor continue
  • Inteligența artificială
  • Automate și microprograme
  • Sisteme de conducere adaptive

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Targu Mures

Facultatea de Inginerie

După Revoluția din decembrie 1989, mai exact în anul 1990, prin Hotărârea Guvernului României nr. 225/07.03.1990, Institutul de Subingineri se transformă în Universitatea din Sibiu, iar Facultatea de Mecanică devine Facultatea de Inginerie, fiind astfel „piatra de temelie” a Universității din Sibiu, universitate care în data de 12 mai 1995 primește numele marelui poet și filozof român Lucian Blaga, devenind astfel Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.

După anul 1990, Facultatea de Inginerie se dezvoltă și consolidează continuu prin autorizarea specializărilor existente, precum și prin propuneri și autorizări provizorii de funcționare a unor noi specializări și direcții de licență, master și doctorat. Totodată, păstrând buna tradiție dezvoltată de-a lungul celor peste 37 de ani de activitate, Facultatea de Inginerie din Sibiu are parteneriate și colaborări cu numeroase companii din județul Sibiu (și nu numai), printre care amintim: CONTINENTAL, TAKATA, SNR, MARQUARDT, SIEMENS, BRANDL, BILSTEIN, COMPA, TRANSGAZ, ROMGAZ, DACIA, WENGLOR, KROMBERG & SCHUBERT etc.

Adresa: Str.Emil Cioran Nr.4, Sibiu, 550025, Romania

Informatii despre Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş

De la fondarea sa în anul 1960, asigurându-şi continuitatea instituţională şi permanenţa culturală în ciuda a numeroase constrângeri şi obstacole, Universitatea "Petru Maior", la început de mileniu, se prezintă în deplina sa maturitate şi reputaţie ca o autentică şi generoasă "Universitate pentru comunitate".

Pe parcursul timpului Universitatea "Petru Maior" a cunoscut o evoluţie complexă, marcată de evenimentele perioadei istorice pe care a traversat-o. Dar, în permanenţă ea a îndeplinit un rol important ca nucleu de spiritualitate şi cultură în arealul mureşean.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Târgu Mureş, str. Nicolae Iorga, nr.1, 540088
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer