Asistenţă de farmacie
in cadrul Universitatea "Ovidius" din Constanţa, din Constanta, Dobrogea
Despre program
Facultatea de Farmacie din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, prima facultate de farmacie de pe teritoriul dobrogean, înființată în 1990 ca secție în cadrul Facultății de Medicină, funcționează ca facultate independentă din anul 2007 cu două specializări acreditate: Farmacie și Asistență de Farmacie. În cei peste 20 de ani de activitate, cadrele didactice și conducerea facultății s-au preocupat permanent de optimizarea procesului de învățământ și adaptarea permanentă și continuă la cerințele pieței muncii și exigențele naționale și europene. Absolvenţii Facultăţii de Farmacie sunt toţi integraţi pe piaţa muncii în domeniul pentru care s-au pregătit, în conformitate cu competenţele generale şi profesionale ale specializării. Dinamica de creştere a numărului absolvenţilor ilustrează prestigiul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa. Managementul democratic, participarea activă a cadrelor didactice tinere, interesul permanent pentru modernizarea și actualizarea procesului didactic, dinamismul procesului de rezolvare a problemelor curente, fac din Facultatea de Farmacie o instituție modernă integrată în rândul facultăților cu acelaşi profil din ţară şi din Europa.
Medicină
Farmacie
Asistenţă de farmacie
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Chimie generală și anorganică
- Plante medicinale
- Anatomie umană
- Fiziologie umană
- Matematică
- Prim ajutor
- Terminologie farmaceutică și medicală
- Limbi moderne (engleză/ franceză)
- Educație fizică
- Chimie organică
- Tehnici de analiză instrumentală
- Biologie celulară și moleculară
- Fiziopatologie
- Microbiologie
- Informatică medicală
- Bazele chimice ale medicamentului
- Bazele fizico-chimice ale preformulării medicamentului
- Bazele tehnicii farmaceutice
- Semiologie medicală
- Biochimie descriptivă și metabolică
- Produse parafarmaceutice și tehnico-medicale
- Discipline opționale
- Limbi moderne (engleză/ franceză)
- Educație fizică
- Produse vegetale
- Bazele tehnicii farmaceutice
- Farmacologie
- Chimie terapeutică
- Produse cosmetice
- Medicamente biologice
- Elemente de nutriție
- Plante toxice (facultativ)
- Analiza medicamentului
- Elemente de toxicologie
- Farmacologie
- Suplimente alimentare
- Noțiuni de legislație farmaceutică
- Elemente de management și marketing farmaceutic
- Fitoterapie
- Metodologia cercetării științifice
- Discipline opționale
- Elemente de tehnologie farmaceutică industrială
- Bioetică și deontologie farmaceutică
- Evidență
- gestiune și contabilitate farmaceutică
- Comunicare în farmacie
- Elaborarea lucrării de licență
- Practică de specialitate
- Sănătate publică (facultativ)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Medicină, în Constanta
- Tehnică DentarăFacultatea de Medicină Dentară
- Balneofiziokinetoterapie şi recuperareFacultatea de Medicină
- MedicinăFacultatea de Medicină
- Asistenţă medicală generalăFacultatea de Medicină
- Medicină (în limba engleză)Facultatea de Medicină
- Medicină dentarăFacultatea de Medicină Dentară
- Asistenţă de farmacieFacultatea de Farmacie
- FarmacieFacultatea de Farmacie
- Managementul instituțiilor și al serviciilor medicale și farmaceuticeFacultatea de Medicină
Facultatea de Farmacie
În anul 1996, eforturile depuse de corpul academic medical au fost încununate de succes, Ministerul Educaţiei şi Cercetării aprobând înfiinţarea Facultăţii de Farmacie din Craiova (FFUMFCV).
Dotările din amfiteatre, săli şi laboratoare asigură un cadru corespunzător pentru un învăţământ modern, centrat pe student. Laboratoarele sunt dotate cu echipamente şi tehnică de calcul adecvate normelor în vigoare şi stadiului actual de dezvoltare a cunoaşterii ştiinţifice. Sălile de curs, recent modernizate, dispun de echipamente tehnice de învăţare, predare şi comunicare, facilitând activitatea cadrului didactic şi receptivitatea fiecărui student. Prin accesul la bibliotecă, FFUMFCV asigură resursele de învăţare adecvate, în format clasic şi/sau electronic.
Informatii despre Universitatea "Ovidius" din Constanţa
Universitatea Ovidius este o instituție de învățământ superior publică fondată în 1961, devenită în 1990 o universitate multidisciplinară, cu programe de studii de licență, masterat și doctorat de calitate, recunoscută de instituții de acreditare naționale și internaționale cu grad de încredere ridicat. Cu peste 15.000 de studenți, Ovidius este cea mai mare universitate europeană la Marea Neagră.
Viziunea noastră este să fim recunoscuți ca lider regional în învățământul superior și cercetarea științifică, să fim prima opțiune în preferințele studenților din întregul areal al Mării Negre și nu numai.
Suntem o poartă estică spre Europa și aspirăm să atragem un număr și mai mare de studenți români și străini, dar și cadre didactice și de cercetare dintre cele mai talentate. Ne străduim să atingem cele mai înalte standarde Europene în calitatea educației prin programe moderne la toate cele trei cicluri de studiu, pentru a pregăti absolvenți capabili să concureze pe piața forței de muncă din România, Uniunea Europeana și din întreaga lume.
Ne propunem să devenim un pol al excelenței în educație și cercetare. Ne dorim să generăm cunoștințe avansate, prin cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare în diverse domenii ale activității umane, în parteneriat cu instituții naționale și internaționale de prestigiu.
Intenționăm să consacrăm pentru Universitatea Ovidius reputația unui centru cultural de excepție, a unui far care luminează drumul celor pasionați de cunoaștere și cultură. Ne dorim să profităm de mediul atât de divers și atât de deschis din punct de vedere etnic, religios și cultural, ca și de resursa de expertiză acumulată în cadrul universității pentru a răspândi lumina libertății de gândire și de exprimare, a drepturilor omului și a echității sociale în întreaga zonă a Mării Negre și dincolo de aceasta.