Despre program

Educaţia teologică academică este în plin proces de transformare şi înnoire, în acord cu schimbările care au loc la nivel european. Fidelă învăţăturii apostolice, deschisă la dialogul cu ştiinţa, în pas cu dezvoltarea tehnologică, educaţia teologică românească poate fi considerată drept una dintre cele mai progresiste din spaţiul ortodoxiei contemporane. Incepând cu anul universitar 2005-2006, Facultatea de Teologie Ortodoxă se aliniază Declaraţiei de la Bologna, în conformitate cu legislaţia în vigoare. In ultimii ani au absolvit studenţi teologi care au urmat cursurile în sistemul european (4-2-3). Facultatea de Teologie Ortodoxă se adaptează noilor cerinţe ale învăţământului academic, răspunzând, provocărilor şi aşteptărilor societăţii moderne la care s-a aliniat odată cu acceptarea în Uniunea Europeană.

Domeniu
Arte
Domeniu de licenta/master
Arte vizuale
Specializare
Artă sacră
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Iconologie și erminie
  • Muzeologie generală
  • Dezvoltarea tehnologiilor plastice pentru arta sacră din patrimoniul cultural I și II (Curs opțional 1)
  • Expresia limajului vizual în arta sacră din patrimoniul cultural. Antropologie artistică I și II (Curs opțional 1)
  • Investgarea științifică a operelor de artă I și II (Curs opțional 2)
  • Tehnici moderne de conservare-restaurare bunuri culturale pe suport papetar (Curs opțional 2)
  • Iconografia bisericilor din Moldova
  • Management în artă
  • Pelerinaj creștin
  • Tehnici moderne de conservare-restaurare icoană și lemn policrom (Curs opțional 3)
  • Ecologia sistemelor turistice
  • Morfologii vizuale și compoziționale în arta sacră din patrimoniul cultural
  • Metodologii tehnologice tradiționale în arta sacră tradițională
  • Degradarea materialelor constitutive ale operei de artă sacră I și II
  • Fudamentarea biblică a icoanei
  • Arta creștină în Romania I și II
  • Arta creștină în contemporaneitate I și II
  • Prelucrarea imaginilor și creație digitală
  • Morfologii vizuale și compoziționale în arta sacră din patrimoniul cultural
  • Metodologii tehnologice tradiționale în arta sacră din patrimoniul cultural
  • Fundamentarea biblică a icoanei
  • Principii etice pentru conservarea și restaurarea patrimoniului cultural

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Arte, în Iasi

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” este o instituţie de stat publică de învăţământ superior şi cercetare în domeniul teologiei. Facultatea de Teologie Ortodoxă şi-a început activitatea academică în anul 1991 cu specializarea Teologie-Asistenţă Socială. Ulterior, oferta academică a fost lărgită cu noi specializări: Teologie Pastorală (1995), Teologie-Litere Engleză (1996), Teologie-Litere Română (2003) şi Teologie-Istorie (2003). După reforma învăţământului universitar conform exigenţelor universitare din Declaraţiei de la Bologna cele cinci secţii de la Alba Iulia s-au convertit în trei: Teologie Pastorală (pentru pregătirea slujitorilor altarelor), Teologie Didactică (pentru pregătirea profesorilor din învăţământul de stat) şi Teologie Socială (pentru pregătirea asistenţilor sociali din instituţiile de asistenţă socială ale Bisericii şi Statului). După aproximativ un deceniu de la înfiinţare, Facultatea a fost abilitată de Ministerul Învăţământului să organizeze şi studii postuniversitare de Masterat în Teologie, pe diverse linii de cercetare, dintre care unele în cotutelă cu Institutul „Saint Serge” de la Paris, la care limba de predare este franceză şi engleză. Misiunea şi idealul educaţional al Facultăţii se sprijină pe credinţă, tradiţie şi valoare ştiinţifică, contribuind prin acţiuni şi modalităţi specifice la păstrarea şi afirmarea identităţii confesionale, culturale şi naţionale a românilor, la promovarea şi integrarea activă a tinerilor teologi în circuitul european şi universal de valori.
B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 13

Informatii despre Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România continuând, din anul 1860, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare. Cu peste 24.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu 286 de universităţi din străinătate.

Odată cu adoptarea procesului Bologna, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a devenit prima instituţie de învăţământ superior din România centrată pe student. Printr-o bogată ofertă de studii complementare, de la toate facultăţile, universitatea le oferă studenţilor libertatea de a-şi croi propriul traseu academic prin dobândirea de cunoştinţe în domenii la alegere. Cercetarea se desfăşoară la nivel de top, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” deţinând poziţia fruntaşă într-un clasament naţional al cercetării realizat pe baza standardelor internaţionale în anul 2007.

Colectivele de cadre didactice din universitate sunt implicate în peste 442 de proiecte naţionale şi internaţionale, prin intermediul a 24 de centre de cercetare şi de excelenţă, ale căror rezultate sunt prezentate în numeroase articole publicate în reviste de prestigiu.

Prin iniţiative unice de stimulare a performanţelor în cercetare, de încurajare a unui model didactic interactiv şi creativ şi de atragere a celor mai valoroşi tineri în viaţa academică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se angajează să vizeze excelenţa în orice activitate.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bulevardul Carol I, Nr.11, 700506, Iaşi, România
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer