Arbitrajul internaţional (în limba engleză)
in cadrul Universitatea din Bucureşti (UNIBUC), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Promovarea programului educaţional de formare a specialiştilor în domeniul dreptului, asigură satisfacerea nevoilor sociale, dar oferă şi un sistem de învăţământ accesibil, flexibil, centrat atât pe nevoile studentului, cât şi pe cele ale societăţii noastre actuale. Programul de studii este în concordanţă cu misiunea instituţiei, iar această misiune conţine elemente de specificitate şi oportunitate în concordanţă cu cadrul naţional al calificărilor.
Științe Juridice
Drept
Drept european și internațional
Master
Engleza
Acreditat
1 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Ordinea juridică internațională
- europeană și națională / International
- European and national legal order
- Dreptul Uniunii Europene și arbitrajul / European Union law and arbitration
- Dreptul comparat al arbitrajului. Partea I / Comparative arbitration law. Part I
- Legea română privind arbitrajul / Romanian law on arbitration
- Arbitrajul în domeniul construcțiilor / Arbitration in constructions
- Etică şi integritate academică / Ethics and academic integrity
- Contracte comerciale internaționale. Conflictul de legi în materia contractelor / International commercial contracts. Conflict of law in the matters of contracts
- Arbitrajul în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României / Arbitration before the Court of International Commercial Arbitration attached to the Chamber of Commerce and Industry of Romania
- Soluţionarea litigiilor dintre state şi comercianţi de altă naţionalitate / Dispute resolution between states and foreign investors
- Arbitrajul în domeniul proprietății intelectuale / Intellectual property law arbitration
- Dreptul comparat al arbitrajului. Partea a II -a / Comparative arbitration law. Part II
- Arbitrajul în dreptul sportului / Sports law arbitration
- Practică de specialitate / Practice
- Elaborarea lucrării de disertaţie / Drafting of dissertation paper
- Susținerea lucrării de disertație / Presentation of dissertation paper
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Juridice, în Bucuresti
- Relaţii şi organizaţii internaţionale în dreptul contemporanFacultatea de Științe Juridice și Administrative
- Carieră judiciarăFacultatea de Drept
- Drept – Învățământ la distanțăFacultatea de Drept
- DreptFacultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
- Investigarea actelor de terorism și securitate publicăFacultatea de Drept
- Drept administrativFacultatea de Științe Juridice și Administrative
- Drept IDFacultatea de Drept
- Drept și relații internaționaleFacultatea de Drept
- Dreptul AfacerilorFacultatea de Științe Juridice și Administrative
Facultatea de Drept
Înfiinţată în anul 1992, Facultatea de Drept, prima facultate din cadrul Universităţii „Danubius" din Galaţi şi-a asumat rolul de a contribui la dezvoltarea societăţii şi recunoaşterea valorilor fundamentale în cadrul acesteia, urmărind atingerea unor idealuri la care se raportează astăzi întreaga lume: să dea posibilitatea tinerilor să-şi dezvolte capacităţile la cel mai înalt nivel, să fie bine pregătiţi să lucreze în domeniul ales, să poată contribui efectiv la împlinirea personală, să joace un rol important în configurarea unei societăţi democratice, civilizate şi tolerante. Evoluţia Facultăţii de Drept poate fi sintetizată prin câteva elemente esenţiale: promovarea unei culturi a calităţii, performanţă, eficienţă, competitivitate. Fiţi, aşadar, bineveniţi la Facultatea noastră, care va asigură baza dezvoltării carierei dumneavostră de magistrat, avocat, notar ori consilier juridic!Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.
Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.
În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.
Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.
Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.