Administraţie publică (în limba maghiară, la Satu Mare)
in cadrul Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB), din Cluj-Napoca, Transilvania
Despre program
Administrația Publică este un domeniu interdisciplinar, care oferă studenților oportunitatea de a îmbunătăți felul în care funcționează comunitățile în care trăiesc. Absolvenții noștri vor avea posibilitatea de a se angaja și de a-și pune în aplicare competențele dobândite atât în instituțiile administrației centrale și locale (Guvern, Parlament, Președinție, Prefecturi, Primării, agenții guvernamentale) cât și în instituții ale Uniunii Europene, organizații non-guvernamentale și firme private.
Programul acreditat pe care îl oferim, cel mai bun din România, se află la intersecția mai multor domenii de studiu (management, resurse umane, sociologie, drept, economie, urbanism, protecția mediului, științe politice). Structura cursurilor și metodele de predare sunt inspirate din experiența profesorilor noștri în importante universități americane și europene. Accentul nu se pune pe memorarea unor cursuri ci pe înțelegerea conceptelor de bază, implicare în dezbatere, muncă individuală sau în echipă, dezvoltarea unor capacități de analiză și sinteză. Veți urma cursuri ca: Teorii organizaționale, Bazele economiei de piață, Managementul conflictelor și tehnici de negociere , Sisteme administrative comparate, Management public, Marketing public, Sistem constituțional și instituții politice, Managementul proiectelor, Managementul ONG-urilor.
Științe Politice și Comunicare
Ştiinţe administrative
Administraţie publică
Licență
Maghiara
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Cluj-Napoca
- Administrație publică (în limba maghiară)Facultatea de Ştiinţe Politice
- Administraţie publică (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe)Facultatea de Ştiinţe Politice
- Studii transatlantice (în limba engleză)Facultatea de Studii Europene
- Administraţie publică (în limba engleză)Facultatea de Ştiinţe Politice
- Studii de securitateFacultatea de Istorie şi Filosofie
- Ştiinţe politice (în limba maghiară)Facultatea de Ştiinţe Politice
- Ştiinţele informării şi documentăriiFacultatea de Istorie şi Filosofie
- Diplomație și studii interculturaleFacultatea de Științe și Arte
- Pedagogia învățământului primar și preșcolar – învățământ la distanțăFacultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Facultatea de Ştiinţe Politice
Facultatea de Științe Politice este una dintre cele mai mari facultăți de științe politice din România. Prin programele de studiu oferite și activitatea de cercetare desfășurată, Facultatea de Științe Politice își propune să dezvolte disciplina științelor politice și a celor conexe dar și valorile democratice și civice ale societății românești. Personalul academic al Facultății are o pregătire multi-disciplinară asigurând un suport de calitate programelor de studii. Absolvenții Facultății de Științe Politice sunt apreciați pentru pregătirea solidă și setul de abilități profesionale și sociale deținut și în prezent lucrează atât în țară cât și în străinătate.
Informatii despre Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB)
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Din punctul de vedere al numărului de studenți (peste 43.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele mai importante universități din România. În 2011, Universitatea „Babeș-Bolyai” a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.
Universitatea „Babeș-Bolyai” se remarcă, de asemenea, prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Aceeași structură multiculturală se regăsește și în cadrul programelor postuniversitare sau în cadrul studiilor de scurtă durată realizate în cele 18 colegii universitare din Transilvania ce aparțin de UBB.