Despre program

Programul de licență în Administrație Publică facilitează o carieră de succes în sectorul public și privat bazată pe deprinderea unor abilități de antreprenorial pentru domeniul afacerilor publice după modelul școlilor americane și europene de administrație și politici publice Cursuri suplimentare în regim e-learning la Universitatea Capitole 1, Toulouse și la Centre Universitare Jean-François Champollion, Albi cu posibilitatea obținerii diplomei ”Administration Economique et Sociale”, diplomă recunoscută de Ministerul Educației din Franța și la nivel european; Burse Erasmus (stagii de pregătire de la 3 la 12 luni în universități partenere din Uniunea Europeană din Franța, Italia, Portugalia, Spania, Austria, Grecia și Polonia); 250 de stagii de practică atât în cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația centrală și locală, cât și în cadrul firmelor private partenere ale FAMP; 60 de stagii de practică în străinătate la Universidad ”Complutense” de Madrid, Romanian Office for Science and Technology tot he European Union (Bruxelles), Free University of Amsterdam, Universitatea Capitole 1, Toulouse, Franța etc.; Bibliotecă modernă în limba română și în limbi străine; Participare în echipe de cercetare conduse de cadrele didactice în cadrul unor colaborări naționale și internaționale; Accesul la programele europene de mobilitate studențească; Accesul la școli de vară în țară și în străinătate; Burse de studiu pe durată scurtă și medie; Publicarea lucrărilor performante ale studenților în revistele facultății; Activități extracurriculare (trupă de teatru și de dans; echipă de fotbal). Ce poți deveni? Urmând cursurile Programului de licență în Administrație Publică: Administrator public; Manager public; Expert management de proiect; Consilier afaceri europene; Consilier cabinet parlamentar; Consilier cabinet ministru; Consilier cabinet prefect; Consilier cabinet primar; Consultant în afaceri publice; Consultant în acțiuni de lobby; Facilitator proiecte de dezvoltare; Expert achiziții publice; Specialist în relații publice; Inspector resurse umane; Analist de politici publice; Auditor intern în instituțiile publice, Administrator în organizații private, etc.;

Domeniu de licenta/master
Ştiinţe administrative
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Microeconomie
  • Bazele administrației publice
  • Drept constituțional și instituții politice
  • Introducere în contabilitatea publică
  • Managementul documentelor
  • Comunicare în administrația publică
  • Limba engleză și coumunicare de specialitate
  • Limba franceză și coumunicare de specialitate
  • Limba română și coumunicare de specialitate
  • Educație fizică și sport (opțional)
  • Bazele științei politice
  • Macroeconomie
  • Știință adminstrativă
  • Introducere în metodologia cercetării în științele sociale
  • Organizarea
  • amenajarea și dezvoltarea spațiului României
  • Elemente de urbanism
  • Tehnologiile informatice în administrație publică
  • Managementul organizației
  • Istoria administrativă a Românie
  • Politici publice
  • Drept administrativ
  • Demografie și statistică socială
  • Fundamentele calității în sectorul public
  • Elemente de planificare strategică în instituțiile publice
  • Managementul întreprinderilor sociale
  • Managementul organizațiilor culturale
  • Sociologie
  • Educație fizică și sport (opțional)
  • Cultura antreprenorială și antreprenoriat social (opțional)
  • Comunicare în limba engleză (opțional)
  • Comunicare în limba franceză (opțional)
  • Comunicare în limba spaniolă (opțional)
  • Management public
  • Analiză organizațională
  • Economie regională
  • E-admnistrație
  • Finanțe publice
  • Dreptul muncii
  • Managementul organizațiilor neguvernamentale
  • Etică și deontologie profesională în administrație publică
  • Etică și integritate academică
  • Practică de specialitate
  • Sociologia culturii (opțional)
  • Doctrine economice (opțional)
  • Mangementul serviciilor publice
  • Gestiunea investițiilor publice
  • Managementul resurselor umane în administrația publică
  • Sisteme administrative comparate
  • Marketing urban
  • Redactare academică
  • Dreptul Uniunii Europene
  • Introducere în realitățile europene
  • Modele europene de organizare a spațiului
  • Politici ecologice
  • Economia sectorului public
  • Comunicare în limba engleză (opțional)
  • Comunicare în limba franceză (opțional)
  • Comunicare în limba spaniolă (opțional)
  • Managementul proiectelor în sectorul public
  • Proiecte în sectorul public
  • Planificarea dezvoltării regionale și a zonelor metropolitane
  • Managementul serviciilor de transport
  • Analiza calității vieții
  • Dezvoltare durabilă integrată
  • Managaementul mediului
  • Practică de specialitate
  • Pregătire lucrare de licență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Bucuresti

Facultatea de Administrație și Management Public

Încă din 1913 în conținutul legii de înființare a Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale, a fost menționată misiunea secțiunii de Administrație Publică, respectiv aceea ”de a pregăti pentru funcțiunile administrației publice, cu caracter economic”. Din anul universitar 1995-1996 s-a reluat această tradiție prin crearea specializării de Administrație Publică în cadrul Facultății de Management iar în 2003 a fost înființată Catedra de Administrație și Management Public.

În anul universitar 2010-2011 a luat naștere Facultatea de Administrație și Management Public ca urmare a rezultatelor și eforturilor tuturor membrilor Catedrei de Administrație și Management Public care, prin profesionalism, perseverență și ambiție, au reușit să creeze unul din programele de administrație publică cele mai atractive din România iar începând cu anul universitar 2014-2015 s-a înființat o nouă specializare la ciclul de licență ”Resurse Umane”, domeniul sociologie. Misiunea Facultăţii constă în pregătirea de specialişti cu studii superioare în domeniul administraţiei publice centrale şi locale şi al cercetării ştiinţifice de profil.

Prin disciplinele integrate în planul de învăţământ se urmăreşte:

  • Asigurarea unei pregătiri generale în domeniul administraţiei publice, cu accent pe însuşirea cunoştinţelor de bază aferente domeniului ştiinţelor administrative, economice şi juridice
  • Pregătirea şi perfecţionarea studenţilor pentru a deveni funcţionari publici de carieră, care să se integreze în instituţiile şi autorităţile administraţiei publice, răspunzând astfel unei nevoi reale de specialişti cu studii superioare în acest domeniu
  • Dezvoltarea unui spirit antreprenorial în domeniul afacerilor publice
  • Pregătirea teoretică de specialitate a studenţilor, pe profilul facultăţii, este completată cu activităţi practice realizate în cele patru laboratoare de care dispune facultatea, cu dotare informatică adecvată dar şi în stagiile de practică de specialitate ale studenţilor

Studenţii facultăţii au astfel, posibilitatea să îmbine pregătirea teoretică cu activităţile practice. Prin structura planului de învăţământ, programul de licenţă dezvoltă dimensiunea economică, managerială şi juridică a pregătirii studenţilor, urmărindu-se dezvoltarea capacităţii viitorilor funcţionari publici şi manageri publici de a coordona schimbările determinate de procesul reformei în general şi de a gestiona interesele instituţiilor publice în concordanţă cu aşteptările cetăţenilor şi a mediului de afaceri din România.

Calea Șerban Vodă 22-24, Sector 4, București, România Cod poștal 040211

Informatii despre Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE)

Înfiinţată prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, din iniţiativa lui Nicolae D. Xenopol, Ministrul Industriei şi Comerţului, sprijinit de un grup de tineri economişti formaţi la universităţi prestigioase din Germania, Franţa şi Anglia, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost prima instituţie de învăţământ economic superior din România.

Încă de la început s-a confruntat cu mari probleme materiale, lipsa unui local propriu şi recunoaştere din partea instituţiilor universitare. În primele două decenii, A.I.S.C.I. s-a subordonat Ministerului Industriei şi Comerţului, perioada în care a depăşit toate obstacolele materiale, precum şi pe cele privind recunoaşterea sa ca instituţie de învăţământ superior: construcţia Palatului Academiei din Piaţa Lascăr Catargiu, astăzi Piaţa Romana (1924-1926); organizarea doctoratului (1921); un corp profesoral format din personalităţi de prestigiu: Anton Davidoglu, Stanislas Cihoski, I. N. Angelescu, Ion Răducanu, Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Constantin Bungetianu, Andrei Rădulescu, Gheorghe Taşcă, Nicolae Iorga (din 1931), Gromoslav Mladenatz s.a.

Modificările aduse în aprilie 1935 la legea privind funcţionarea A.I.S.C.I. au consfinţit trecerea Academiei în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice. Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Legea nr. 299 din 18 august 1947 privind reorganizarea şi transformarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale şi a Academiei de Studii Cooperatiste din Bucureşti în Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste, face primul pas în vederea schimbărilor pe care le-a cunoscut fosta Academie Comercială. În perioada comunistă, prin Decretul nr. 175 din 3 august 1948, se realizează reforma învăţământului, Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste fiind transformată in Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare după modelul instituţiilor de învăţământ superior sovietic. Începand cu anul universitar 1967-1968, învăţământul economic din România îşi redescoperă vocaţia europeană, I.S.E.P. este reorganizat şi transformat în Academia de Studii Economice din Bucureşti, denumire care s-a păstrat până astăzi.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Cladirea Ion N. Angelescu, Piata Romana nr. 6, sector 1, Bucuresti - cod 010374
Informații de acreditare și contact pentru Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer