Administrație europeană. Instituții și politici publice
in cadrul Universitatea "Ovidius" din Constanţa, din Constanta, Dobrogea
Despre program
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa a sărbătorit 20 de ani de existenţă, de aceea se poate vorbi de o adevărată tradiţie a învăţământului juridic universitar în spaţiul dobrogean. Visul oricărui student al unei facultăţi de drept (cu cele două specialzări: ştiinţe juridice ori administrative) este de a ajunge (după absolvire) să practice una din prestigioasele profesii juridice (avocat, notar public, executor judecătoresc), să urmeze o carieră de magistrat (judecător sau procuror) ori să activeze în cadrul administraţiei publice locale, naţionale ori europene. De-a lungul anilor, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a format numeroşi absolvenţi valoroşi care au reuşit să treacă pragul examenelor de admitere şi să îşi îndeplinească acest vis. Aceasta este adevărata măsură a unei facultăţi. Studenţii din cadrul facultăţii participă la diferite concursuri naţionale şi internaţionale, au posibilitatea desfăşurării de cercetări ştiinţifice în cadrul laboratoarelor şi a cercurilor studenţeşti (de drept public, drept privat, ştiinţe administrative). Facultatea organizează anual sesiuni de comunicări ştiinţifice ale studenţilor, facilitând şi participarea studenţilor la activităţi desfăşurate în alte centre universitare prin suportarea costurilor de transport, cazare, masă.
Științe Politice și Comunicare
Ştiinţe administrative
Administraţie europeană
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Economie europeană
- Construcție identitară europeană
- Comunicare în administrația publică
- Modele de management în instituții europene
- Politici publice
- Protecția juridică a drepturilor omului
- Managementul proiectelor europene
- Instituții europene de dreptul familiei
- Buget și fiscalitate în Uniunea Europeană
- Aplicații informatice în administrația publică
- Practică de specialitate
- Cercetare științifică aplicată
- Administrarea afacerilor în spațiul european
- Marketing public
- Politici și instituții europene în domeniul protecției mediului
- Statutul funcționarului public în Uniunea Europeană
- Analiza administrației și guvernării - studii de caz
- Cetățenie europeană și națională
- Teoria și analiza conflictelor
- Managementul instituțiilor publice
- Practica de specialitate
- Stagiu pentru pregătirea lucrării de disertație
- Susținerea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Constanta
- Managementul instituțiilor publiceFacultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative
- Administrație europeană. Instituții și politici publiceFacultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative
- Relaţii internaţionale şi studii europeneFacultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice
- Management educaționalFacultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
- Poliţie localăFacultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative
- ADMINISTRAŢIE PUBLICĂFacultatea de Drept şi Administraţie Publică
- Pedagogia învăţământului primar şi preşcolarFacultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
- Administraţie publicăFacultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative
- Jurnalism regionalFacultatea de Litere
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii din Piteşti s-a desprins din cadrul Facultăţii de Ştiinte Economice, Juridice şi Administrative în anul 2007. Prima specializare autorizată în cadrul F.S.E.J.A. a fost ADMINISTRATIA PUBLICĂ, prima promotie de absolventi terminând in anul 2001. Ulterior, în 2002, primeşte autorizaţie de funcţionare şi specializarea DREPT. În prezent, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative gestioneaza două programe de licenţă şi patru programe de master. Misiunea Facultăţii constă în formarea de absolvenţi cu o arie largă de competenţe stiinţifice şi de specialitate, fundamentale si manageriale in domeniul juridic şi administrativ, capabili sa asigure cerinţele acestui domeniu al vieţii sociale si să se specializeze prin programe de studii postuniversitare si de formare continuă. De asemenea, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative pomovează un învaţămant modern corespunzator cerintelor europene şi, în acelasi timp, adaptat realitaţilor romaneşti şi sustine extinderea programelor de schimburi interuniversitare, precum si pregatirea tinerilor straini care vin la studii universitare si postuniversitare. Pe lângă această misiune didactică, zeze prin programe de studii postuniversitare si de formare continuă. De asemenea, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative se preocupă de centrarea cercetarii stiintifice pe probleme juridice şi administrative de mare actualitate pentru viata socială româneasca, contribuind activ la încercarea de solutionare a situaţiilor concrete ivite în aceste domenii.Informatii despre Universitatea "Ovidius" din Constanţa
Universitatea Ovidius este o instituție de învățământ superior publică fondată în 1961, devenită în 1990 o universitate multidisciplinară, cu programe de studii de licență, masterat și doctorat de calitate, recunoscută de instituții de acreditare naționale și internaționale cu grad de încredere ridicat. Cu peste 15.000 de studenți, Ovidius este cea mai mare universitate europeană la Marea Neagră.
Viziunea noastră este să fim recunoscuți ca lider regional în învățământul superior și cercetarea științifică, să fim prima opțiune în preferințele studenților din întregul areal al Mării Negre și nu numai.
Suntem o poartă estică spre Europa și aspirăm să atragem un număr și mai mare de studenți români și străini, dar și cadre didactice și de cercetare dintre cele mai talentate. Ne străduim să atingem cele mai înalte standarde Europene în calitatea educației prin programe moderne la toate cele trei cicluri de studiu, pentru a pregăti absolvenți capabili să concureze pe piața forței de muncă din România, Uniunea Europeana și din întreaga lume.
Ne propunem să devenim un pol al excelenței în educație și cercetare. Ne dorim să generăm cunoștințe avansate, prin cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare în diverse domenii ale activității umane, în parteneriat cu instituții naționale și internaționale de prestigiu.
Intenționăm să consacrăm pentru Universitatea Ovidius reputația unui centru cultural de excepție, a unui far care luminează drumul celor pasionați de cunoaștere și cultură. Ne dorim să profităm de mediul atât de divers și atât de deschis din punct de vedere etnic, religios și cultural, ca și de resursa de expertiză acumulată în cadrul universității pentru a răspândi lumina libertății de gândire și de exprimare, a drepturilor omului și a echității sociale în întreaga zonă a Mării Negre și dincolo de aceasta.