Administrarea afacerilor mici și mijlocii
in cadrul Universitatea din Bucureşti (UNIBUC), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Programul de studii universitare de master „Administrarea Afacerilor Mici şi Mijlocii” reprezintă o structură ce urmăreşte calificări profesionale în sfera afacerilor mici şi mijlocii şi a întreprenoriatului. Conceput şi elaborat potrivit criteriilor, standardelor şi indicatorilor de performanţă stabiliţi prin metodologia de evaluare a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), acest Program reprezintă ciclul al doilea de studii universitare şi se va desfăşura pe durata a 4 semestre, asigurând aprofundarea în domeniul administrării afacerilor.
Misiunea acestui Program de master este de a forma specialişti cu multiple competenţe în domeniul afacerilor mici şi mijlocii, potenţiali manageri şi întreprinzători, care să contribuie la crearea unui nou statut al omului de afaceri, în general şi al întreprinzătorului, în special, ca principali actori ai sistemului economic concurenţial. Competenţele teoretico-aplicative oferite de Program vor facilita integrarea viitorilor absolvenţi pe piaţa muncii.
Științe Economice
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Analiza și evaluarea afacerii
- - Antreprenoriat şi cultură antreprenorială
- - Economia întreprinderilor mici şi mijlocii
- - Marketingul afacerilor mici şi mijlocii
- - Sisteme informatice pentru afaceri
- - E-Business
- - Dreptul afacerilor în Uniunea Europeană
- - Contabilitate pentru afaceri
- - Statistică aplicată
- - Economia României și mediul de afaceri contemporan
- - Fiscalitate
- Teorie și practică bancară
- - Management strategic
- - Managementul schimbării şi inovării
- - Comunicare
- relații publice și negociere în afaceri
- - Metode și tehnici de prognoză
- - Dreptul contractelor
- - Politici industriale pentru IMM-uri
- - Modele de comportament economic
- - Dreptul muncii și medierea conflictelor de muncă
- - Dreptul consumației
- - Economia verde - pilon al dezvoltării durabile
- - Globalizare și afaceri.
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti
- Managementul financiar al mediuluiFacultatea de Management Financiar
- Comunicare în limba engleză pentru predare şi cercetare economicăFacultatea de Relaţii Economice Internaţionale
- Consultanță în afaceriFacultatea de Administraţie şi Afaceri
- Marketing IFRFacultatea de Marketing
- Management (la Deva)Facultatea de Management
- MANAGEMENT AGROTURISTICFacultatea de Management Agroturistic
- Audit financiar, control şi audit internFacultatea de Ştiinţe Economice
- Comunicare de afaceri în limba englezăFacultatea de Relaţii Economice Internaţionale
- Comunicare în afaceriFacultatea de Economie Teoretică şi Aplicată
Facultatea de Administraţie şi Afaceri
Într-o lume a competiţiei în care numai performanţa rezistă schimbărilor, alegerea în orice domeniu devine din ce în ce mai dificilă. De aceea, este bine să conştientizaţi - viitori absolvenţi de liceu, studenţi, părinţi - că numai un individ foarte bine pregătit este o persoană căutată pe piaţa muncii. Facultatea de
Administraţie şi Afaceri este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior din România, fiind o structură nouă, modernă şi atractivă a Universităţii din Bucureşti (membru Network of Institutes and Schools of Public Administration in Central and Eastern Europe şi distinsă de Asociaţia Internaţională EDUNIVERSAL din Paris cu premiul Excellent Business School - three palms).
Programele de studii ale Facultăţii de Administraţie şi Afaceri sunt constituite pe două cicluri - licenţă şi master - în domenii de real interes pentru economia naţională: Administraţie Publică, Administrarea Afacerilor şi Marketing.
Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.
Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.
În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.
Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.
Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.