Achiziţii publice, concesiuni, parteneriat public-privat
in cadrul Universitatea din Bucureşti (UNIBUC), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Promovarea programului educaţional de formare a specialiştilor în domeniul dreptului, asigură satisfacerea nevoilor sociale, dar oferă şi un sistem de învăţământ accesibil, flexibil, centrat atât pe nevoile studentului, cât şi pe cele ale societăţii noastre actuale. Programul de studii este în concordanţă cu misiunea instituţiei, iar această misiune conţine elemente de specificitate şi oportunitate în concordanţă cu cadrul naţional al calificărilor.
Romana
Acreditat
1 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Dreptul achizițiilor publice I (Contractul de achiziție publică)
- Concesiunea de lucrări și servicii. Delegarea gestiunii serviciilor publice
- Regimul domeniului public şi al domeniului privat
- Remedii și căi de atac I (CNSC)
- Relaţia dintre dreptul naţional şi dreptul UE în materie de achiziţii publice
- concesiuni şi parteneriat public - privat
- Etică şi integritate academică
- Dreptul achizițiilor publice II (Proceduri de atribuire)
- Parteneriatul public - privat
- Concurența în achiziții publice
- Contenciosul administrativ
- Remedii și căi de atac II (instanțe judecătorești)
- Practică de specialitate
- Elaborarea lucrării de disertaţie
- Susținerea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Juridice, în Bucuresti
- Drept internaţional şi comunitarFacultatea de Drept
- Drept IDFacultatea de Drept
- Drept European și InternaționalFacultatea de Științe Juridice și Administrative
- DreptFacultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative
- Dreptul urbanismului şi al planificării teritorialeFacultatea de Drept
- Drept (ID)Facultatea de Ştiințe Juridice
- Dreptul colectivităților localeFacultatea de Administraţie Publică
- Științe penale și criminalisticăFacultatea de Drept şi Ştiinţe Economice – Târgu Jiu
- Dreptul afacerilorFacultatea de Științe Juridice și Administrative
Facultatea de Drept
Înfiinţată în anul 1992, Facultatea de Drept, prima facultate din cadrul Universităţii „Danubius" din Galaţi şi-a asumat rolul de a contribui la dezvoltarea societăţii şi recunoaşterea valorilor fundamentale în cadrul acesteia, urmărind atingerea unor idealuri la care se raportează astăzi întreaga lume: să dea posibilitatea tinerilor să-şi dezvolte capacităţile la cel mai înalt nivel, să fie bine pregătiţi să lucreze în domeniul ales, să poată contribui efectiv la împlinirea personală, să joace un rol important în configurarea unei societăţi democratice, civilizate şi tolerante. Evoluţia Facultăţii de Drept poate fi sintetizată prin câteva elemente esenţiale: promovarea unei culturi a calităţii, performanţă, eficienţă, competitivitate. Fiţi, aşadar, bineveniţi la Facultatea noastră, care va asigură baza dezvoltării carierei dumneavostră de magistrat, avocat, notar ori consilier juridic!Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.
Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.
În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.
Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.
Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.