Facultatea de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste
Facultatea de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste (autorizată de către ARACIS în luna iulie 2010) răspunde cerinţelor şi exigenţelor dinamice ale societăţii, urmărind, pentru îndeplinirea acestui obiectiv, pregătirea unor absolvenţi competenţi, calificaţi în cunoaşterea şi analiza fenomenelor şi relaţiilor politice la nivel naţional şi internaţional. Corpul profesoral este constituit din mari personalități ale vieții economice, politice, naționale și internaționale, din specialiști remarcabili în comunicare și relații publice (multi dintre aceștia desfășurându-și în prezent activitatea în aceste domenii). Procesul de învățământ are și o componenta de practica, aceasta activitate desfasurându-se în institutii de profil, recunoscute. Activitatea facultăţii beneficiază de noile spaţii de învatamânt ale Universităţii, spaţii care răspund celor mai înalte exigenţe pentru desfăşurarea unui învăţământ superior de calitate.
Nu există programe de licență la Facultatea de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste
Nu există programe de master la Facultatea de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste
Informații despre Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti
Universitatea TITU MAIORESCU are în structura sa 9 facultăţi: Psihologie, Drept (la Bucureşti şi Tg. Jiu), Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Ştiinţe Sociale, Politice și Umaniste, Ştiinţe Economice (la Bucureşti şi Tg. Jiu) şi Informatică.
În Universitatea TITU MAIORESCU se regăsesc toate tipurile de învăţământ superior: de licenţă, de master şi – în cadrul facultăţilor de Medicină Dentară și Drept – de doctorat. Programele de studiu,desfăşurate în forma de învăţământ cu frecvenţă (IF) şi în forma de învăţământ la distanţă (ID) sunt variate şi într-o continuă diversificare, astfel alese încât să răspundă cât mai bine solicitărilor pieţei forţei de muncă. În prezent, în Universitate se derulează 19 programe de studii universitare de licenţă, 25 programe de studii universitare de master, iar la nivelul celor două şcoli doctorale activitatea didactică şi ştiinţifică este organizată pe 12 domenii științifice.
Cadrele didactice au înaltă pregătire profesională, sunt personalităţi proeminente ale ştiinţei, ale vieţii publice româneşti, membri ai unor prestigioase asociaţii de specialitate din ţară şi din străinătate, membri ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi membri ai Academiei Române.
Implicată în lupta pentru excelenţă, în triunghiul cunoaşterii, educaţie-cercetare-inovare, Universitatea acordă o atenţie deosebită cercetării ştiinţifice şi pune accent pe cercetarea exploratorie şi de frontieră prin interdisciplinaritate. La nivelul Universităţii există Institutul de Studii, Cercetare, Dezvoltare, Inovare care, prin cele 9 centre de cercetare ştiinţifică interdisciplinară, desfăşoară o intensă activitate ştiinţifică.