Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială formează specialişti în ştiinţele sociale prin cele două secţii ale sale de studii superioare de lungă durată, 13 programe de master (1,5 ani) şi programe de doctorat, la care sunt înscrişi în perioada de stagiu peste 350 de doctoranzi la zi şi fără frecvenţă. Facultatea realizează programe de cercetare fundamentale (proiecte sau aplicaţii) în domenii ca: politica socială, sociologie, asistenţă socială, şi publică rapoarte de cercetare şi recenzii, lucrări ştiinţifice (cărţi) pentru specialişti, autorităţi şi pentru marele public.

Facultatea cooperează cu instituţiile educaţionale şi de cercetare din ţară şi din afara ţării; de asemenea, cu alte organizaţii din străinătate în organizarea şi dezvoltarea programelor internaţionale educaţionale şi de cercetare; transferul creditelor academice este încurajat ca şi schimbul internaţional interacademic şi cooperarea cu instituţii similare din ţară şi din afara ţării. Facultatea promovează forme moderne de educaţie în programele de bază, precum şi în forma educaţiei la distanţă.

Studenți licență ---
Studenți master ---
Cadre didactice ---
Raport studenți/profesori ---
Promovabilitate licență ---
Promovabilitate master ---
Informații de contact pentru Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
Bd. Schitu Măgureanu 9 Sector 5, Bucureşti, România

Nu există programe de licență la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Nu există programe de master la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Informații despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)

Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.

Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.

În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.

Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.

Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bdul M. Kogălniceanu nr. 36-46 sector 5 Cod poştal 050107, Bucureşti, România
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer