Facultatea de Medicină Veterinară
Programul de studii de licenţă Medicină Veterinară oferă posibilitatea studenţilor ca la absolvirea studiilor să activeze în domeniul sănătăţii animalelor, sănătăţii publice, protecţia consumatorului şi a mediului înconjurător, ameliorarea efectivelor de animale, al asigurării securităţii alimentare a populaţiei, al facilitării relaţiilor comerciale şi al păstrării echilibrului ecologic. De asemenea, prin pregătirea lor, aceştia sunt capabili să ofere consultanţă veterinară de specialitate pentru animale de rentă şi de companie, bunăstarea animalelor şi protecţia mediului.
După absolvirea facultăţii, absolvenţii licenţiaţi cu titlul de Dr. medic veterinar sunt înscrişi ca membri cu drepturi depline ai Asociaţiei Generale a Medicilor Veterinari din România şi membri ai Colegiului Medicilor Veterinari.
Nu există programe de licență la Facultatea de Medicină Veterinară
Nu există programe de master la Facultatea de Medicină Veterinară
Informații despre Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti
Inspirat de modelul iconicei Universităţi Harvard din Statele Unite, Prof.univ.dr. Aurelian Gh. Bondrea a proiectat, iniţiat, organizat şi condus Universitatea Spiru Haret, începând cu19 ianuarie 1991. Acestuia i s-au alăturat 32 de oameni de o deosebită valoare intelectuală şi morală, ca membri fondatori.
Universitatea Spiru Haret a aderat la idealurile și principiile înscrise în Magna Charta Universitatum, adoptată la Bologna în anul 1988, acționând pentru transpunerea, în spațiul învățământului superior și al cercetării științifice, a reglementărilor, normelor și valorilor promovate în cadrul Procesului Bologna.
Instituția de învățământ are 14 facultăţi cu 60 programe de licență, 40 programe de masterat; centre universitare în Bucureşti, Constanţa, Craiova, Braşov, Câmpulung Muscel; cadre didactice de excepţie; condiţii moderne de studiu.
Strategia de dezvoltare a universității s-a axat pe investiţii în resurse moderne de predare-învăţare, pe dezvoltarea unei baze materiale complexe, pe facilitarea accesului la educaţie, pe orientarea către o cultură organizaţională pro-calitate, pe cooperare academică şi pe centrarea educaţiei pe student, în scopul de a oferi societăţii româneşti o alternativă viabilă pentru învăţământul de stat.
De-a lungul timpului, universitatea a cunoscut o evoluţie remarcabilă nu doar pe plan naţional, ci şi ca parte a reţelei academice globale. Implicarea în proiecte, manifestări culturale şi ştiinţifice internaţionale dedicate progresului învăţământului universitar la nivel mondial, cooperarea cu organizaţii din toată lumea, construirea de rapoarte pozitive cu numeroase entităţi de elită din domeniul educaţional au fost doar câteva dintre obiectivele strategice stabilite şi îndeplinite cu succes de Universitatea Spiru Haret în spiritul internaţionalizării.