Facultatea de Medicină

Vrei sa devii medic de-adevaratelea? Cu halat şi parafă? Să vindeci, să salvezi, să ai satisfacţia meseriei bine practicate? Vrei să lucrezi în cele mai renumite spitale din România sau din lume? Şi printre cei mai apreciaţi medici? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci nu mai sta pe gânduri! UMF “Carol Davila” este universitatea care îşi deschide porţile pentru tine!

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” este prima universitate de medicină şi farmacie din România care se bucură astăzi de un binemeritat prestigiu şi recunoaştere în mediul academic naţional şi internaţional, un adevărat leader al educaţiei medicale româneşti. 

La 155 de ani de existenţă, obiectivul fundamental al UMF “Carol Davila” îl constituie accelerarea eforturilor de transformare a instituţiei într-o universitate de elită pe plan mondial, una din primele 500 de universităţi ale lumii. Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Acad. Ioanel Sinescu, propune un învăţământ de calitate concentrat pe student, o îmbunătăţire continuă a procesului de educaţie prin metode moderne de predare, relaţii didactice corecte cu studenţii, încurajând iniţiativa, creativitatea, dialogul şi implicarea efectivă şi activă a studenţilor în procesul instructiv-educativ teoretic şi practic.

Studenți licență 509
Studenți master 115
Cadre didactice 166
Raport studenți/profesori ---
Promovabilitate licență ---
Promovabilitate master ---
Informații de contact pentru Facultatea de Medicină
Bulevardul Eroii Sanitari 8, București 050474

Nu există programe de licență la Facultatea de Medicină

Nu există programe de master la Facultatea de Medicină

Informații despre Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti

Pentru că presupune identificarea cu prima universitate de medicină și farmacie din România și, în același timp, cu leaderul educației medicale românești, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București se bucură astăzi de un binemeritat prestigiu şi recunoaştere în mediul academic național și internațional, renume purtat de generații întregi de medici de excepție ale căror performanțe vibrează în lumea întreagă.

Majoritatea domeniilor de îngrijiri de sănătate din România au fost și sunt dezvoltate de personalități marcante ale Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” cu activitate continuă în conducerea diferitelor comisii de specialitate din mediul academic și la nivel de aministrație publică din domeniul sanitar și, mai ales, în conducerea Institutelor de Profil Medical, de importanță națională. Personalități precum George Emil Palade, Gheorghe Marinescu, I.C. Parhon, Victor Babeş, Ion Cantacuzino, Toma Ionescu, Nicolae Paulescu au făcut ca numele Universității de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” să ocupe un loc prestigios în rândul universităților de medicină ale lumii. Spiritul de pionierat şi idealismul care i-a animat pe fondatorii Universitǎţii de Medicinǎ şi Farmacie “Carol Davila” continuǎ sǎ îi confere acesteia o vitalitate distinctǎ în lumea academică româneascǎ.

Astăzi, la 156 ani de existență, obiectivul fundamental al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” îl constituie accelerarea eforturilor de transformare a instituției într-o universitate de elită pe plan mondial, una din primele 500 de universități ale lumii.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bulevardul Eroii Sanitari 8, București 050474
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer