Facultatea de Istorie

Studiile în domeniul istoriei la Universitatea Bucureşti datează încă de la crearea acesteia ca instituţie de învăţământ superior, prin decretul din 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Primele cursuri, organizate în cadrul Facultăţii de Litere, Drept şi Filosofie, aveau ca temă studierea antichităţilor şi a patrimoniului arheologic. Subiectele s-au multiplicat în timp, iar ştiinţele istorice au fost reprezentate mai bine de un secol în universitatea bucureşteană prin personalităţi majore a le culturii româneşti. Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Dimitrie Onciul, Ioan Bogdan, Gheorghe Brătianu, Mihail Berza, Emil Condurachi, Ion Nestor, Dionisie Pippidi, Constantin C. Giurescu sunt numai o parte dintre cei care au fondat şi au îmbogăţit tradiţia studiilor istorice în această instituţie.

După 1990 programele facultăţii au devenit mai variate, atât la nivel de licenţă cât şi la cel masteral. La secţia tradiţională de Istorie s-au adăugat specializările Istoria Artei şi Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Studiile de master s-au dezvoltat continuu, iar în 2008 au fost acreditate nouă direcţii de master în sistemul Bologna. În ciclul al treilea studiile sunt organizate în cadrul Şcolii doctorale. În acest moment Facultatea de Istorie include cel mai mare număr de specializări pe care le-a propus de-a lungul întregii sale existenţe, unele cursuri fiind unice în mediul universitar românesc.

În prezent facultatea are numărul cel mai mare de studenţi de toate gradele şi formele de studii din istoria sa.

Studenți licență 638
Studenți master 321
Cadre didactice 57
Raport studenți/profesori ---
Promovabilitate licență 76%
Promovabilitate master 61%
Informații de contact pentru Facultatea de Istorie
Bd. Regina Elisabeta 4-12 Sector 5, Bucureşti

Nu există programe de licență la Facultatea de Istorie

Nu există programe de master la Facultatea de Istorie

Informații despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)

Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.

Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.

În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.

Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.

Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bdul M. Kogălniceanu nr. 36-46 sector 5 Cod poştal 050107, Bucureşti, România
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer