Despre program

Senatul Universităţii, în şedinţa din 9 decembrie 1991, a aprobat înfiinţarea Facultăţii de Teologie şi includerea acesteia în structura academică a Universităţii din Craiova. A urmat procedura de recunoaştere a Facultăţii de către Ministerul Educaţiei, după ce, în prealabil, Sf.Sinod a aprobat înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Craiova. Astfel, Facultatea de Teologie a luat fiinţă, începând cu 1 octombrie 1992, în urma Protocolului dintre Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei şi Patriarhia Ortodoxă Română (nr.9870/30.05.1991) prin Ordinul Ministrului Învăţământului şi Ştiinţei nr.918/ 30.01.1992, aflându-se sub dublă jurisdicţie, cea a Mitropoliei Olteniei şi a Universităţii din Craiova. Începând cu anul universitar 2005-2006, învăţământul superior românesc se afiliază prevederilor Declaraţiei de la Bologna. Ca urmare, învăţământul superior teologic ortodox se înscrie în spiritul şi litera prevederilor H.G.nr.88/2005, precum şi ale Ord.M.Ed.C. nr.3235/2005, care pune în aplicare măsurile cuprinse în cel de-al doilea capitol din Legea nr.288/2004, capitol referitor la organizarea ciclului de studii de licenţă începând cu anul universitar 2005-2006. Ca urmare a noii organizări a sistemului de învăţământ superior românesc, Facultatea de Teologie are în prezent următoarea structură academică acreditată de către Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică a Universităţii. I. Studii Universitare de Licenţă II. Studii Universitare de Master III.Şcoala Doctorală

Domeniu
Teologie
Domeniu de licenta/master
Teologie
Specializare
Teologie pastorală
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Psihopedagogia adolescenților
  • tinerilor și adulților
  • Didactica domeniului și dezvoltării în didactica specialității
  • Cultură teologică răsăriteană în sec. VIII-XV
  • Teologie ți filosofie
  • Cultură teologică în istoria bisericii române ortodoxe în sec. XVI-XIX
  • Bioetică
  • Proiectarea și managementul programelor educaționale
  • Cult şi cultură
  • Dogmă și cult
  • Predică și retorică

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Teologie, în Craiova

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” este o instituţie de stat publică de învăţământ superior şi cercetare în domeniul teologiei. Facultatea de Teologie Ortodoxă şi-a început activitatea academică în anul 1991 cu specializarea Teologie-Asistenţă Socială. Ulterior, oferta academică a fost lărgită cu noi specializări: Teologie Pastorală (1995), Teologie-Litere Engleză (1996), Teologie-Litere Română (2003) şi Teologie-Istorie (2003). După reforma învăţământului universitar conform exigenţelor universitare din Declaraţiei de la Bologna cele cinci secţii de la Alba Iulia s-au convertit în trei: Teologie Pastorală (pentru pregătirea slujitorilor altarelor), Teologie Didactică (pentru pregătirea profesorilor din învăţământul de stat) şi Teologie Socială (pentru pregătirea asistenţilor sociali din instituţiile de asistenţă socială ale Bisericii şi Statului). După aproximativ un deceniu de la înfiinţare, Facultatea a fost abilitată de Ministerul Învăţământului să organizeze şi studii postuniversitare de Masterat în Teologie, pe diverse linii de cercetare, dintre care unele în cotutelă cu Institutul „Saint Serge” de la Paris, la care limba de predare este franceză şi engleză. Misiunea şi idealul educaţional al Facultăţii se sprijină pe credinţă, tradiţie şi valoare ştiinţifică, contribuind prin acţiuni şi modalităţi specifice la păstrarea şi afirmarea identităţii confesionale, culturale şi naţionale a românilor, la promovarea şi integrarea activă a tinerilor teologi în circuitul european şi universal de valori.
B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 13

Informatii despre Universitatea din Craiova

Universitatea din Craiova este o instituţie de stat pentru învăţământ superior de prim rang, evaluarea instituţională a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în 2009 finalizându-se cu acordarea „Gradului de încredere ridicat”.

Universitatea din Craiova s-a situat, în toate clasamentele naţionale şi internaţionale realizate în ultimii 20 de ani, în primele 10 universităţi din România. În University Ranking by Academic Performance 2011, Universitatea din Craiova este plasată în categoria B, pe locul 1.630 în lume. În Ranking web of World Universities realizat în iulie 2012, Universitatea din Craiova figurează pe locul 10/111 în clasamentul universităţilor româneşti şi pe locul 1.222 în topul mondial. În Mondial Top Universities and Colleges 2012, ocupă poziţia 8 (în România) şi 1.421 (în lume). University Web Ranking 2012 plasează Universitatea din Craiova pe locul 10 între universităţile româneşti şi pe locul 1.707 mondial.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Craiova
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer