Despre program

Importanța și valoarea Institutului Teologic Adventist nu poate fi cuprinsă într-o înșiruire de persoane, evenimente sau locuri. Existența acestei instituții poate fi argumentată nu numai cu porunca Mântuitorului de a face ucenici din toate neamurile (Matei 28: 18-20), ci și cu nenumărate pasaje inspirate care încurajează membrii bisericii rămășiței să înființeze instituții de educație. Istoria acestei instituții este strâns legată de istoria și lucrarea Bisericii Adventiste din România. Cum a ajutat această instituție Biserica Adventistă din România, sau cât de mult a fost susținută aceasta de membri sau instituții ale bisericii, vom vedea în veșnicie. Până atunci, mai avem de lucrat împreună, noi unii cu alții, dar mai ale noi și El, Marele Învățător și Mântuitor.

Domeniu
Teologie
Domeniu de licenta/master
Teologie
Specializare
Teologie pastorală
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
4 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Teologie, în Cernica

Institutul Teologic Adventist din Cernica – Ilfov

Importanța și valoarea Institutului Teologic Adventist nu poate fi cuprinsă într-o înșiruire de persoane, evenimente sau locuri. Existența acestei instituții poate fi argumentată nu numai cu porunca Mântuitorului de a face ucenici din toate neamurile (Matei 28: 18-20), ci și cu nenumărate pasaje inspirate care încurajează membrii bisericii rămășiței să înființeze instituții de educație. Istoria acestei instituții este strâns legată de istoria și lucrarea Bisericii Adventiste din România. Cum a ajutat această instituție Biserica Adventistă din România, sau cât de mult a fost susținută aceasta de membri sau instituții ale bisericii, vom vedea în veșnicie. Până atunci, mai avem de lucrat împreună, noi unii cu alții, dar mai ale noi și El, Marele Învățător și Mântuitor.

Informatii despre Institutul Teologic Adventist din Cernica – Ilfov

Importanța și valoarea Institutului Teologic Adventist nu poate fi cuprinsă într-o înșiruire de persoane, evenimente sau locuri. Existența acestei instituții poate fi argumentată nu numai cu porunca Mântuitorului de a face ucenici din toate neamurile (Matei 28: 18-20), ci și cu nenumărate pasaje inspirate care încurajează membrii bisericii rămășiței să înființeze instituții de educație. Istoria acestei instituții este strâns legată de istoria și lucrarea Bisericii Adventiste din România. Cum a ajutat această instituție Biserica Adventistă din România, sau cât de mult a fost susținută aceasta de membri sau instituții ale bisericii, vom vedea în veșnicie. Până atunci, mai avem de lucrat împreună, noi unii cu alții, dar mai ales noi și El, Marele Învățător și Mântuitor.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
mediu
Informații de acreditare și contact pentru Institutul Teologic Adventist din Cernica – Ilfov
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer