Tehnici moderne în estetica și reabilitarea tehnologică în situații particulare de edentație
in cadrul Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi, din Iasi, Moldova
Despre program
Protezarea în situaţii clinice particulare reprezintă un domeniu care acoperă atât problemele de implantologie, cât şi cele de supraprotezare sau de protezare estetică, scopul final fiind acela de creştere a calităţii vieţii pacienţilor, dar şi o bună şi rapidă reintegrare socială. Statistic, ponderea pacienţilor care necesită protezare în situaţii clinice particulare care să corecteze disfuncţiile complexe ale sistemului stomatognat este semnificativă. Protezarea presupune utilizarea de dispozitive protetice care să reabiliteze funcţiile perturbate ale aparatului dento-maxilar. Soluţiile terapeutice moderne se caracterizează prin reabilitare estetică optimă atât în cazul aplicării pe dinţi restanţi cât şi pe suport implantar
Medicină
Medicină dentară
Tehnică dentară
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Tehnologia realizării fațetelor ceramice
- Tehnologia realizării punților integral ceramice
- Tehnologia realizării protezelor mobilizabile pe dinți restanți și suport implantar
- Reabilitarea implanto-protetică
- Aspecte clinice ale supraprotezării
- Biomecanica protezării dentare
- Ergonomie
- Etică și integritate academică
- Informatică și biostatistică
- Materiale dentare
- Gnatologie
- Parodontologie
- Estetica dento-facială
- Reabilitare estetică în situații complexe de edentație și afectare odontală
- Elaborarea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Medicină, în Iasi
- Managementul asistenţei de profilaxie în medicina dentarăFacultatea de Medicină Dentară
- Nutriţie şi dieteticăFacultatea de Medicină
- Reabilitarea implanto-protetică a edentațieiFacultatea de Medicină Dentară
- Balneofiziokinetoterapie şi recuperareFacultatea de Medicină Dentară
- Medicină (în limba engleză)Facultatea de Medicină
- Medicină dentarăFacultatea de Medicină Dentară
- FarmacieFacultatea de Farmacie
- Managementul serviciilor de sănătate în domeniul medico-farmaceuticFacultatea de Medicină
- Balneofiziokinetoterapie şi recuperareFacultatea de Bioinginerie Medicală
Facultatea de Medicină Dentară
Facultatea de Medicina Dentara din Iasi este o institutie academica structurata si organizata conform unor principii moderne, fiind de asemeni una dintre cele mai prestigioase facultati cu profil medical din tara - la nivel regional, national si chiar international. Istoricul sau a fost influentat de numeroase personalitati din medicina româneasca, iar multi dintre absolventii sai reprezinta acum nume semnificative pentru stomatologia româneasca si internationala. Trecutul sau onorabil si prezentul dinamic si modern constituie premizele pentru un viitor stralucit.
Facultatea de Medicina Dentara din Iasi a fost creata în 1945 ca o sectie a Facultatii de Medicina, sub îndrumarea Prof. Dr. Nicolae Dutescu, fiind prima cu acest profil din tara. Din 1965 functioneaza ca facultate independenta, având cursuri cu o durata de 6 ani. Dupa 1989 si în special din 1992 facultatea noastra a parcurs un proces de dezvoltare continua, prin marirea numarului de cadre didactice si a numarului de studenti si prin modernizarea Clinicilor de specialitate si dotarea lor cu o baza materiala moderna, în concordanta cu exigentele mileniului III.
Informatii despre Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, fondată in 1879, este unul din cele mai vechi așezăminte de învățământ superior din Romania.
Universitatea poartă numele lui Grigore T. Popa, om de știință cu renume internațional în domeniul neuro-endocrin și, de asemenea, titular al catedrei de Anatomie Funcțională și Embriologie. Cercetările sale au dus la descoperirea sistemului port hipofizar.
Sediul său principal se află în Palatul Calimachi, datat 1793 și aflat pe lista monumentelor istorice. În 2011 a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.