Structura Limbii Române Actuale
Despre program
Masteratul Structura Limbii Române Actuale se constituie ca ciclul al II-lea de aprofundare a studiilor de licenţă în specialitatea limba şi literatura română; sunt abordate din punct de vedere teoretic şi aplicativ faptele de limbă din perspectiva structurii lui actuale, fără să fie neglijate nici aspectele diacronice atunci când adevărul ştiinţific cere raportarea la ele. Se urmăresc completarea şi aprofundarea competenţelor de specialitate în problemele limbii, nu ca o identificare şi completare a bazei de date, ci ca o explorare şi participare la rezolvarea principalelor probleme pe care cercetarea le ridică. Sub acest aspect, se disting, de fapt, două direcţii: de a se pregăti pentru admiterea la studiile universitare de doctorat şi de a se angaja în munca de cercetare ştiinţifică, ce presupune tocmai achiziţionarea acestor abilităţi investigatoare. Totuşi, pregătirea fundamentală în cadrul masteratului oferă cursanţilor în primul rând baza formării filologice, în vederea ocupării posturilor didactice din învăţământul liceal. Disciplinele teoretice de orientare generală (Teorie şi metodă în lingvistică, Lingvistica textuală,Gramatica argumentaţiei, Gramatici generative şi computaţionale) sunt dublate de cele cu caracter aplicativ (Tendinţele actuale ale limbii române; Expresivitatea limbii române, Tehnica cercetării ştiinţifice, Aspecte normative: cultivarea limbii). Sub aspectul cercetării sunt abordate faptele de limbă la fiecare nivel al ei, urmărindu-se înţelegerea lor la nivelul actual al dezvoltării ştiinţelor comunicării.
Științe Umaniste
Limbă şi literatură
Limba şi literatura română
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Pitesti
- Limba Română Modernă și ContemporanăFacultatea de Litere
- Istoria românilor şi a României în context european sec. XIV-XXIFacultatea de Teologie
- Limbi Moderne Aplicate (engleză – franceză)Facultatea de Litere
- IstorieFacultatea de Teologie
- Tendințele Actuale ale Limbii și Literaturii Române (Râmnicu Vâlcea)Facultatea de Litere
- Limba şi literatura engleză – O limbă şi literatură modernă (franceză, spaniolă, germană)Facultatea de Litere
- Structura limbii române actualeFacultatea de Teologie
- IstorieFacultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
- Limba şi literatura engleză – O limbă şi literatură modernă (franceză, spaniolă, germană)Facultatea de Litere
Facultatea de Litere
Facultatea de Litere a Universității din Pitești are obiective clare, realizabile și cuantificabile în acord cu politicile educaționale cu caracter național și european: Formarea, calificarea și specializarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor proprii astfel încât să fie adaptați exigențelor științei și societății contemporane. Ridicarea nivelului calificărilor științifice prin afirmarea performanțelor științifice ale membrilor comunității academice în cadrul comunității științifice transnaționale și în cadrul cooperării internaționale. Promovarea spiritului de liber examen, a gândirii critice, achiziționarea, înnoirea și perfecționarea cunoștințelor; Participarea științei și culturii românești la dezvoltarea științei și culturii universale; Afirmarea identității culturii naționale și participarea la procesul de integrare europeană. Oferirea de servicii sociale și culturale membrilor comunității academice, dar și celor din afară ei, prin difuzarea valorilor culturale, științifice, prin realizarea echilibrului necesar între cultură umanistă și cea științifică etc.Informatii despre _Universitatea din _Piteşti [old]
Universitatea din Pitești este o instituție de învățământ și de cercetare, având ca scop formarea de specialiști în domeniile de învățământ universitar tradițional, învățământ tehnic, învățământ economic, juridic și administrativ, învățământ teologic, educație fizică și sport si abordarea unor teme de cercetare științifică de interes național și internațional.
Universitatea din Piteşti este o instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, cu personalitate juridică. Are caracter nonprofit, este apolitică şi dispune de autonomie academică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind parte a sistemului naţional de învăţământ superior.
Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti, cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. În anul 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş se înfiinţează şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. Cele două institute fuzionează în anul 1974 sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr.4.894 /23.03.1991, a devenit Universitatea din Piteşti.
In decursul timpului, Universitatea din Pitești a devenit o instituţie emblematică pentru învățământul românesc. Cu peste 50 de ani de activitate in învățământul superior, Universitatea din Piteşti isi urmeaza cu succes misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, răspunzând cerințelor societăţii contemporane.